Ministrul Economiei Economiei, Daniel Chitoiu, a declarat, sambata, la Slatina, ca firma TISE, din Rusia, s-a aratat intersata de preluarea actiunilor de la combinatul Oltchim Ramnicu Valcea si ca in primavara acestui an ar fi trimis o scrisoare de intentie in acest sens, relateaza Mediafax.

Daniel ChitoiuFoto: Rompres

"Este vorba despre compania TISE, din Rusia, care a trimis o scrisoare neangajata in primavara acestui an. A urmat apoi perioada de vara si am primit din nou o scrisoare prin care au zis ca situatia se amana, dar isi arata in continuare disponibilitatea", a declarat ministrul Economiei.

Intrebat ce se va intampla in cazul in care Dan Diaconescu, care a castigat licitatia pentru preluarea pachetului majoritar de actiuni de la Oltchim, se retrage, Daniel Chitoiu a declarat ca firma din Rusia, conform discutiilor initiale, ar fi interesata in continuare de preluarea combinatului.

Referindu-se la aceeasi situatie, premierul Victor Ponta a precizat ca, momentan, nu vrea sa faca alte remarci, spunand doar ca se declara rezervat

"Nu este vorba despre Dan Diaconescu, ci de orice investitor serios, dar, in situatia in care nu exista posibilitati sau nu exista bani, dati-mi voie sa fiu rezervat", a declarat Victor Ponta.

Premierul a declarat ca Guvernul are si o varianta de rezerva in cazul in care privatizarea care a avut loc vineri nu se va concretiza si a spus ca primordiale sunt salariile oamenilor si investitiile de la Oltchim, el nefacand insa publica aceasta solutie de rezerva.

Ponta a atras iar atentia ca orice investitor serios, o data cu preluarea Oltchim, are o responsabilitate juridica si, pe langa garantarea salariilor oamenilor, este foarte importanta si existenta unei piete de desfacere pentru produsele care se realizeaza la Oltchim.

Ministrul Economiei, Daniel Chitoiu, si premierul Victor Ponta au vizitat fabrica producatoare de tevi de otel TMK Artrom, de la Slatina, dupa care au multumit inca o data companiei ruse TMK pentru investitia facuta in Romania, Chitoiu urandu-i ca in urmatorii patru ani sa-si dubleze investitiile.

Premierul Victor Ponta declarase, sambata, la Slatina, inainte sa viziteze fabrica detinuta de compania rusa, ca si-ar fi dorit ca si la Oltchim Ramnicu Valcea sa fi investit tot o firma ruseasca.

Premierul Victor Ponta s-a aflat, impreuna cu ministrul Economiei, Daniel Chitoiu, si cu ministrul delegat pentru mediul de afaceri, Mihai Voicu, la Slatina, la aniversarea a zece ani de cand societatea TMK Artrom, producatoare de tevi din otel, a fost preluata de compania ruseasca TMK.

La Slatina s-a aflat, alaturi de oficialitati locale, si ambasadorul Federatiei Ruse in Romania.

Victor Ponta a declarat ca se bucura de investitiile pe care compania rusa le-a facut in Slatina si in Romania si le-a adresat ambasadorului Federatiei Ruse in Romania, dar si presedintilor companiei rusesti indemnul de a continua investitiile in tara noastra.

Totodata, Victor Ponta a declarat ca si-ar fi dorit ca tot o companie rusa sa fi fost cea care sa fi investit si la Oltchim Ramnicu Valcea, unde licitatia pentru preluarea pachetului majoritar de actiuni a fost castigata de catre omul de afaceri Dan Diaconescu.