Compania Chimcomplex, detinuta de omul de afaceri Stefan Vuza, a prezentat joi OPSPI o oferta de cumparare a creantei de aproximativ 150 milioane de euro pe care compania de stat Electrica SA o are asupra combinatului chimic Oltchim Ramnicu-Valcea (OLT), relateaza Mediafax.

"Conform procedurii, Chimcomplex avea cinci zile sa vina cu o noua oferta pentru creanta Electrica. Daca va fi vanduta creanta Electrica, vom avea alt creditor, si anume pe domnul Vuza. Va trebui sa negociem cu toti creditorii", a declarat joi avocatul Daniel Fenechiu, reprezentant legal al lui Dan Diaconescu.

UPDATE: Ministerul Economiei precizeaza ca oferta Chimcomplex a fost respinsa, in conditiile in care se situa sub pretul minim solicitat de Electrica

"Urmare a derularii procedurii prevazute in Caietul de Sarcini privind oferta de vanzare a creantei detinuta de S.C. D.F.E.E. Electrica S.A. la S.C. Oltchim S.A. Ramnicu Valcea prin licitatie cu oferta in plic urmata, daca va fi cazul, de licitatie cu strigare dupa regula licitatiei competitive, avand in vedere ca oferta finala de cumparare a ofertantului S.C. Chimcomplex S.A. Borzesti pentru Creanta Electrica s-a situat sub pretul minim revizuit de S.C. D.F.E.E. Electrica S.A., comunicat reprezentantilor ofertantului in data de 27 septembrie 2012, S.C. Chimcomplex S.A. Borzesti nu a fost declarat adjudecatar al Creantei Electrica".

Chimcomplex a oferit saptamana trecuta 202 milioane de lei pentru creanta Electrica.

OPSPI nu a reusit sa vanda saptamana trecuta creantele de aproximativ 400 milioane euro ale AVAS si Electrica asupra Oltchim.

Oferta Chimcomplex a fost sub pretul minim solicitat de distribuitorul de energie, iar pentru creanta AVAS nu a fost depusa oferta.

Diaconescu a castigat licitatia pentru preluarea a 54,8% din actiunile Oltchim, dupa ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare pret, pentru titlurile detinute de stat.