Mechel Campia Turzii, parte a grupului metalurgic rus Mechel, a postat in Ziua de Cluj un anunt publicitar in care ofera spre vanzare bunuri imobile din Cluj si Bucuresti, a caror valoare totala depaseste 7,32 milioane de euro. Grupul rus a scos la vanzare numeroase active, inclusiv uzinele detinute in Romania, si doreste sa obtina 150 milioane de dolari pentru combinatele Mechel Targoviste, Mechel Campia Turzii, Laminorul Braila si Ductil Steel, potrivit cotidianului rus Kommersant.ru, citat de Mediafax. Mechel intentioneaza ca prin vanzarea activelor sa isi reduca datoriile si sa finanteze un proiect minier.

Citeste si:VIDEO Mechel a scos la vanzare patru combinate metalurgice din Romania

Conform anuntului publicitar din Ziua de Cluj, Mechel Campia Turzii vinde mai multe imobile in Campia Turzii (jud. Cluj), printre care si un teren cu o suprafata de 21977 mp la un pret de 1,31 milioane euro. Compania mai vinde un depozit cu o suprafata de 48.929 mp in Apahida (judeul Cluj) la un pret de 1,1 milioane euro si in Bucuresti unde a scos la vanzare un depozit cu o suprafata de 41904 mp la un pret de peste 2,77 milioane euro.

Grupul metalurgic rus Mechel este prezent in Romania din 2002 si detine Mechel Targoviste, Mechel Campia Turzii, Ductil Steel Otelu Rosu si Ductil Steel Buzau, Laminorul Braila si Mechel Reparatii Targoviste.

Consiliul Director al Mechel a aprobat vineri vanzarea partiala sau totala a mai multor active din Rusia, Romania, Ucraina, Lituania, Bulgaria, Kazahstan si Marea Britanie, care nu se mai incadreaza in strategia companiei, se arata intr-un comunicat al grupului, citat de Komersant. De asemenea, Mechel are nevoie de bani pentru a-si reduce datoriile, care se cifreaza la 9,4 miliarde euro, si pentru a finanta exploatarii miniere Elga, proiect prioritar pentur companie.

Printre activele considerate incompatibile cu strategia grupului se numara si companiile controlate prin Eastern European Steel Division SRL, se spune in comunicat. Firma a fost infiintata in 2008 pentru coordonarea activitatilor din Romania.