Fostul vicepresedinte PSD Gorj, Laurentiu Ciurel, este noul director al Complexului Energetic Oltenia

de R.M.     HotNews.ro
Luni, 1 octombrie 2012, 12:38 Economie | Companii

Laurentiu Ciurel, fost vicepresedinte PSD Gorj, este, incepand de luni, noul director al Complexului Energetic Oltenia (CEO), dupa ce saptamana trecuta Constantin Balasoiu, fostul manager al complexului, si-a inaintat demisia, anunta Agerpres.

Laurentiu Ciurel si-a preluat, oficial, mandatul de director al CEO, acesta fiind numit in functie cu trei voturi pentru si doua impotriva.

Fost vicepresedinte al Partidul Social Democrat (PSD) Gorj, Ciurel si-a inaintat demisia din aceasta functie in data de 28 august, atunci cand a renuntat si la mandatul de consilier judetean, dar si la functia de director al Sucursalei Rovinari din cadrul CEO.

Laurentiu Ciurel va asigura interimatul CEO pana la organizarea unui concurs pentru functia de director, la care acesta si-a anuntat deja participarea. In zilele urmatoare vor fi aflate si numele noilor membri care vor face parte din Consiliul de Supraveghere al CEO, dupa ce mandatele celor care au facut parte pana acum din consiliu au expirat.











643 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Unde este (Luni, 1 octombrie 2012, 13:03)

    seraldis [utilizator]

    managementul privat? Vorbe, vorbe, vorbe goale....doar atat ofera USL-ul!!!


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version