Prima secţie a combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, electroliza cu membrană, a fost repornita luni la ora 12:20, la doua luni de la inchiderea combinatului, a declarat in exclusivitate pentru Agerpres Corneliu Cernen, liderul sindicatului din combinat. "În urmă cu câteva minute (ora 12:20 - n.red.) a fost pornit compresorul de clor VRZA, utilajul cel mai important al secţiei de Electroliză cu Membrană. Va intra în probe 48 de ore şi dacă lucrurile merg bine, de miercuri efectiv începe producţia. Aici lucrează direct 100 de salariaţi la care se adaugă alţi 200 la instalaţiile adiacente secţiei", a precizat Cernev.

Potrivit acestuia, conducerea Oltchim a renegociat contractele cu Salrom şi Electrica Furnizare, astfel încât combinatul vâlcean să poată fi repornit în această săptămână.

Secţia Electroliza cu membrană produce leşie de sodă, acid clorhidric, hipoclorit de sodiu, hidrogen şi clor.

Astfel, după aproape doua luni, de la sfârşitul lui august, Oltchim şi-a reluat activitatea, traversând cea mai grea perioadă din cei 40 de ani de când funcţionează combinatul.

Pe 23 august, combinatul Oltchim a fost oprit din cauza datoriilor pe care societatea le-a înregistrat în ultimii patru ani. Salariaţii şi-au recuperat în urma protestelor restanţele salariale iar conducerea a fost schimbată. În luna septembrie combinatul a trecut printr-un proces eşuat de privatizare.

Oltchim a emis, in cursul zilei de luni, si un comunicat de presa pe aceasta tema. Redam integral comunicatul Oltchim:

In conformitate cu programul de repornire etapizata a instalatiilor din cadrul SC OLTCHIM SA – Platforma Industriala Ramnicu Valcea, aprobat de Consiliul de Administratie in data de 15 octombrie 2012 si prezentat Ministerului Economiei Comertului si Mediului de Afaceri, va prezentam etapele parcurse si programul pe perioada urmatoare, astfel:

1. In perioada 16 octombrie- 24 octombrie 2012 se deruleaza probele profilactie la instalatiile tehnologice si de utilitati, probe de etanseitate si de functionare in gol a echipamentelor dinamice;

2. De asemenea, s-au introdus utilitatile pe magistralele si traseele tehnologice aferente Electrolizei cu Membrana( utilitati importante ,energie electrica 4 MW/h si abur 3 To/h).

3. In data de 22 octombrie 2012 , incepand cu ora 7,00 a fost pornit compresorul de comprimare clor – utilaj cheie in fluxul tehnologic- si va ramane in stare de functionare ( pe recirculare), pe durata efectuarii probelor in gol , pana la data de 24 octombrie 2012 , cand va fi demarata efectiv activitatea de productie.

4. Incepand cu data de 24 octombrie, prin punerea in functiune a sectiei Electroliza cu Membrana, se vor produce :

§ Lesie de soda 275 To/zi;

§ Clor 243 To/zi;

§ Acid clorhidric 100 To/zi;

§ Hipoclorit de sodium 60 To/zi

produse pentru care sunt asigurate materiile prime si utilitatile necesare.

2. In paralel cu punerea in functiune a sectiei Electroliza cu Membrana se executa activitatile necesare pregatirii pentru repunerea in functiune a instalatiilor din cadrul Sectiei Electroliza cu Catod de Mercur, Sectia Propenoxid, Sectia Polieteri.

Se estimeaza inceperea productiei la aceste instalatii incepand cu decada a doua a lunii noiembrie.