Gigantul energetic rus Gazprom a anuntat marti ca a revizuit in crestere programul de investitii pentru anul 2012 cu circa 5 miliarde de euro, la 975 miliarde de ruble (24 miliarde euro), pentru a dezvolta "proiectele prioritare", printre care si proiectul gazoductului South Stream, informeaza AFP.

"Revizuirea parametrilor programului de investitii pentru anul 2012 este conditionata, in principal, de necesitatea de a creste investitiile in proiectele prioritare in domeniul productiei, transportului si inmagazinarii subterane a gazelor", a precizat grupul energetic intr-o declaratie de presa.

"Prioritatile privind investitiile financiare pe termen lung, in 2012, sunt, in special, participarea Gazprom la construirea gazoductelor Nord Stream si South Stream, dar si finantarea proiectelor din Africa, Bolivia, Marea Britanie, Vietnam, America Latina si Uzbekistan", a aratat Gazprom.

Gigantul Gazprom, construit pe structuri de productie datand din perioada sovietica, controleaza mai mult de un sfert din rezervele mondiale de gaze sireprezinta circa 8% din PIB-ul Rusiei, furnizand circa un sfert din gazul neceesar consumului european.

Rusia a pus in functiune, la inceputul lunii octombrie, o a doua conducta a gazoductului Nord Stream, care leaga Rusia de Germania prin Marea Baltica, o alegere dictata de dorinta de a evita repetarea unor intreruperi in aprovizionare cauzate de litigiile intre Moscova si Ucraina.

Gazoductul South Stream, cu o lungime de 3.600 km, urmeaza sa alimenteze Europa vestica, inclusiv Grecia si Italia, prin Marea Neagra si Balcani, ocolind Ucraina.