Seful Apple, Tim Cook, este cel mai bine platit director din Statele Unite, devansandu-l pe Larry Ellison, fondator si presedinte al Oracle, potrivit unui clasament publicat marti de televiziunea financiara CNBC, citata de AFP.

Remuneratia anuala a lui Tim Cook, 52 de ani, se ridica la o medie de 95 de milioane de dolari in ultimii cinci ani, gratie unui bonus de un milion de optiuni de cumparare de actiuni ale grupului obtinut in 2011 si care valora atunci aproximativ 300 de milioane de dolari.

Clasamentul CNBC il plaseaza pe locul doi pe directorul si fondatorul grupului Oracle, Larry Ellison, 68 de ani. El a incasat o remuneratie medie de 70 de milioane de dolari pe an in ultimii cinci ani, similar clasamentului publicat de Wall Street Journal in luna mai.

Pe locul trei, Ron Johnson, director general al lantului de magazine JC Penney, l-a detronat pe seful CBS Leslie Mooves in raport cu clasamentul Wall Street Journal, in ciuda performantei negative a actiunilor grupului.

Printre patronii foarte bine platiti in ciuda faptului ca societatea pare a fi in deruta se afla Aubrey McClendon, fondatorul grupului Chesapeake, care a incasat 39 de milioane de dolari anual in medie pe ultimii cinci ani, desi actiunile grupului au cazut cu 24% in acest an, sau Michael Jeffries, care conduce grupul de textile Abercrombie & Fitch, 29 de milioane de dolari in medie din 2007, in conditiile in care actiunile grupului au scazut cu 14% de la inceputul anului 2012.

Cel mai bine platit din mass-media este magnatul americano-australian Rupert Murdoch, cu un venit mediu anual de 28 de milioane de dolari in ultimii cinci ani.

Creatorul de moda Ralph Lauren a incasat 27 de milioane de dolari pe an in acest interval de timp.