Angajatii de la Oltchim si-au primit, in aceasta saptamana, salariile pe luna octombrie, nu pe luna noiembrie, asa cum anuntase in urma cu cateva zile premierul Victor Ponta. "Salariatii de la Oltchim au primit in zilele de 5-6 decembrie salariile pe luna octombrie, urmand ca, in perioada 20-21 decembrie 2012, sa fie achitate avansurile aferente lunii noiembrie 2012", se arata intr-un comunicat al Ministerului Economiei. Victor Ponta declarase, luni, ca in aceasta saptamana se incepe plata salariilor pe luna noiembrie catre muncitorii de la Oltchim, ajungandu-se, astfel, aproape la zi.

"In aceasta saptamana la Oltchim se incepe plata salariilor pe noiembrie. Cand am venit la guvernare muncitorii de la Oltchim aveau o restanta de trei luni. Noi ajungem la luna noiembrie, deci practic aproape la zi, si asta este inca un lucru important pentru faptul ca ne-am tinut de cuvant", a spus Ponta la inceputul acestei saptamani.

In comunicatul Ministerului Economiei se mai arata ca "pentru atingerea indicatorilor din Programul de Repornire, incepand cu 6 decembrie, Oltchim S.A. a marit capacitatea de productie a Instalatiei de Propenoxid, fiind crescuta corespunzator si productia la Instalatiile de Sinteza".