Guvernul a aprobat in sedinta marti o nota privind istoricul si propuneri de derulare a procesului de privatizare a CFR Marfa, se arata intr-un comunicat de presa, citat de Agerpres.

Potrivit documentului, societatea va fi privatizata in luna august, cand un investitor privat va prelua 51% din capitalul companiei, precum a precizat marti ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, la sfarsitul discutiilor cu misiunea Fondului Monetar International, aflata la Bucuresti.

"Discutiile au vizat atragerea de fonduri europene si restructurarea companiilor cu pierderi, precum si calendarul stabilit impreuna. In ceea ce priveste CFR Marfa, desi eu nu mi-as fi dorit, am ajuns la concluzia ca va trebui sa privatizam 51% din actiunile companiei deoarece situatia economico-financiara din prezent poate fi redresata doar printr-o infuzie masiva de capital privat", a spus ministrul Transporturilor.

CFR Marfa, companie aflata pe calendarul privatizarilor nu a putut fi privatizata in 2012 deoarece Consiliul Suprem pentru Apararea Tarii (CSAT) a respins privatizarea pachetului majoritar de actiuni la societate, fiind considerata companie de interes strategic.

Desi fusese trecuta in memorandumul incheiat cu institutiile financiare internationale, Ministerul Transporturilor si Infrastructurii a anuntat in luna octombrie ca finalizarea privatizarii integrale a CFR Marfa in 2012, conform memorandumului cu FMI, va fi amanata in lipsa unui aviz din partea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii.

Ministerul Transporturilor primise toate avizele din partea celorlalte ministere pentru privatizarea integrala a societatii, iar reprezentantii sai au anuntat ca, in perioada urmatoare, in lipsa unui aviz de la CSAT, aviz necesar avand in vedere ca CFR Marfa este o companie strategica, ministerul va continua evaluarea terenurilor companiei si realizarea altor proceduri, pentru pregatirea privatizarii ulterioare a societatii.

Compania detinea in 2010 parc de material rulant de peste 42.000 de vagoane si peste 900 de locomotive.

CFR Marfa era lider pe piata transporturilor feroviare de marfa din Romania, cu o cota de piata de 61,1% pentru marfuri transportate, pe primul semestru al anului 2011.