Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, joi, la Focsani ca, atat in cazul Rosia Montana cat si in cazul gazelor de sist, trebuie tinut cont de impactul asupra mediului, anunta Agerpres.

"Pana nu exista aviz de mediu, nu exista proiectul Rosia Montana", a afirmat ministrul Economiei, intr-o conferinta de presa sustinuta la sediul PNL Vrancea.

Referindu-se la Rosia Montana, Vosganian a aratat ca, in cazul in care va fi emis avizul de mediu, atunci ar putea avea loc o renegociere a contractului, atat in ceea ce priveste procentul participarii cat si durata exploatarii.

"Cred ca Ministerul Mediului nu se grabeste sa dea avizul de mediu", a afirmat ministrul Vosganian.

In ceea ce priveste gazele de sist, acesta a precizat ca, in acest moment, a permite exploatarea ar insemna ''compromiterea imaginii litoralului''.

Insa ministrul a explicat ca atunci cand tehnologia o va permite iar impactul asupra mediului nu va fi atat de puternic, va trebui reanalizata varianta exploatarii gazelor de sist.