Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, ii invita luni, ora 10:30, pe reprezentantii salariatilor de pe platforma Oltchim, aflati in greva foamei, la sediul ministerului, informeaza un comunicat al ministerului. Vosganian ii mai cheama la aceasta intalnire si pe reprezentantii administratiei locale, precum si parlamentarii de Valcea. Trebuie precizat ca mai multi angajati ai Oltchim au intrat in urma cu cateva zile in greva foamei. Luni cand se vor duce la Ministerul Economiei vor avea deja aproape o saptamana de cand au decis sa apeleze la aceasta forma de protest.

Doi protestatari au lesinat din cauza grevei foamei, fiind necesara interventia medicilor.

De doua saptamani, angajatii Oltchim protesteaza zilnic cerand autoritatilor sa gaseasca solutii pentru plata salariilor si pentru repornirea activitatii combinatului.

Inregistrand datorii de circa la 800 milioane euro, combinatul Oltchim a intrat in insolventa, cererea de declansare a acestei proceduri fiind aprobata in 30 ianuarie de Tribunalul Valcea. Administratorii judiciari ai Oltchim sunt Rominsolv, o firma a avocatului Gheorghe Piperea, si BDO Business Restructuring, parte a retelei grupului international BDO. De curand, a fost oprita activitatea in cele trei sectii unde productia fusese reluata in noiembrie 2012. Consiliul Judetean Valcea ameninta si cu sistarea energiei electrice.

UPDATE Cei 19 angajati de la Oltchim aflati in greva foamei au renuntat la aceasta forma de protest pana luni, dupa ce, in urma discutiilor purtate la telefon de conducerea combinatului cu ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a convenit ca banii pentru lichidarea pe ianuarie sa intre vineri, informeaza Mediafax.

Potrivit presedintelui Sindicatului "Victoria" din Oltchim, Corneliu Cernev, cei 19 grevisti ai foamei au decis sa suspende forma de protest pana luni, in urma unei discutii telefonice intre conducerea combinatului si ministrul Economiei, Varujan Vosganian.

El a mai spus ca dupa discutia respectiva s-a stabilit ca angajatii Oltchim ca primeasca vineri lichidarea pe luna ianuarie, iar alte doua restante salariale, lichidarea pe decembrie si avansul pe ianuarie, sa fie achitate dupa ce vor fi identificate resursele.