UPDATE Circa 600 de protestatari au pornit in mars pe DN 67 spre Rm.Valcea paralizand traficul, strigand lozinci antiguvernamentale si chemand oamenii sa li se alature in drumul lor spre municipiul Ramnicu Valcea, relateaza Agerpres.

Marsul salariatilor de la Oltchim a pornit in jurul orei 10,00 din curtea intreprinderii traversand toata platforma industriala si cerand si celorlalti angajati de la alti agenti economici sa li se alature protestului antiguvernamental. S-a strigat 'Jos Guvernul Ponta!', 'Azi noi, maine voi!', 'Jos mincinosii!', 'Vrem salarii si sa muncim!'.

Protestatarii spera ca prin marsul lor pe jos vor reusi sa sensibilizeze opinia publica si ca vor forta astfel Guvernul sa caute solutii pentru a rezolva situatia in care se afla Combinatul Oltchim.

Potrivit B1.ro, muncitorii amenință că în zilele următoare vor veni în București, pentru a continua protestele în fața Guvernului.

Peste 300 de salariati de la combinatul Oltchim din Ramnicu Valcea protestau, luni, in fata sediului unitatii, liderii sindicali spunand ca oamenii sunt revoltati de intentia administratorului judiciar de disponibilizare a aproximativ 1.000 de angajati ai societatii, transmite Mediafax.

La ora 10.10, in fata pavilionului administrativ al combinatului protestau aproximativ 300 de salariati, dar din sectii continua sa mai vina angajati.

Potrivit reprezentantilor Sindicatului Liber Oltchim, decizia de disponibilizare, care apartine administratorului judiciar, este ilegala.

"Noi am inteles ca peste 1.000 de angajati vor ramane fara loc de munca in perioada urmatoare: de astazi sau de la 15 aprilie. Noi nu am fost anuntati inca oficial. Decizia este insa ilegala, deoarece nu a fost elaborat si aprobat planul de reorganizare, iar decizia de disponibilizare nu a fost discutata cu sindicatele", a declarat, luni, liderul Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu.

Potrivit acestuia, administratorul judiciar a anuntat ca vor fi acordate, la disponibilizari, doar trei salarii compensatorii deoarece nu sunt fonduri.

Angajatii Oltchim au protestat si pe parcursul saptamanii trecute, cand au blocat traficul pe Drumul National 64.