Alexandru Nazare: Romania risca sanctiuni din partea Comisiei Europene pentru modificarea legii achizitiilor publice in cazul TAROM

de Claudia Pirvoiu     HotNews.ro
Miercuri, 17 aprilie 2013, 15:05 Economie | Companii

Decizia Guvernului de a modifica legislatia în domeniul achizitiilor publice pentru a excepta compania TAROM de la prevederile acesteia este iresponsabila, considera Alexandru Nazare, vicepresedinte PDL si fost ministru al Transporturilor. Acesta sustine că prin această măsură România riscă declansarea unei proceduri de infringement din partea Comisiei Europene întrucât se încalcă legislatia comunitară si angajamentele luate de România ca stat membru. Reamintim ca Executivul a modificat legislatia astfel incat operatorii din transportul aerian sa nu mai poata derula proceduri de achizitii publice.

”Premierul Ponta are un război personal cu Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) si desi Comisia Europeană ne-a atras atentia încă din luna octombrie anul trecut să evităm orice modificări care ar afecta independenta acestei institutii, Guvernul vine acum cu o solutie legislativă la o decizie punctuală a CNSC. Nu există niciun argument pentru a modifica OUG 34/2006 pentru a excepta operatorii de transport aerian altul decât favorizarea unor interese de grup. Dacă acum am venit cu această exceptie pentru operatorii de transport aerian, în curând vom avea exceptii pentru tot ce înseamnă companii de stat, regii autonome, societăti care ar trebui să fie transparente si responsabile în raport cu contribuabilii", spune Alexandru Nazare.

"Declaratiile premierului cu privire la activitatea CNSC sunt un atentat la functionarea statului de drept si a institutiilor acestuia, pe acelasi model aplicat în vara anului trecut. Conform raportului de activitate pe anul trecut al CNSC din totalul de 5.782 de decizii emise, numai 71 au fost casate/desfiinţate în tot de cãtre instanţe şi doar 39 au fost modificate în parte. Acestea sunt datele care contează, nu o licitație anume unde premierul nu este multumit de decizie de parcă deciziile CNSC trebuie să fie în acord cu doleantele domnului Ponta. Îi cer premierului să abroge modificarea adusă la OUG 34/2006 pentru exceptarea operatorilor de transport aerian de la derularea unor proceduri transparente de achiziții publice pentru a nu avea sancțiuni din partea Comisiei Europene”, a mai afirmat fostul ministru al transporturilor.

Guvernul a modificat, marti, articolul 8 din OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, in asa fel incat operatorii din transportul aerian sa nu mai poata derula proceduri de achizitii publice. Premierul Victor Ponta a anuntat inca de luni ca va fi aprobata in sedinta de marti o astfel de ordonanta. "Flota Tarom va fi asigurata fara ca operatorul sa mai deruleze proceduri de achizitii publice, a declarat luni seara, la postul B1 TV, premierul. Decizia a fost luata in urma faptului ca suspendarii de catre Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) a licitatiei organizate de Tarom pentru asigurarea flotei, in urma unei contestatii depuse de Astra, actualul asigurator.

Premierul Victor Ponta a criticat de mai multe ori, in ultimele luni, activitatea Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor, sustinand ca institutia blocheaza licitatiile publice, iar seful institutiei, Bogdan Lehel, este prieten cu liderii PDL Vasile Blaga si Elena Udrea.

La inceputul anului, Ponta a anuntat ca Guvernul va modifica legea pentru a debloca licitatii oprite de CNSC si ca va explica si Comisiei Europene necesitatea unei astfel de masuri.

Ulterior, el Ponta a declarat ca Guvernul va infiinta la Tribunalul Bucuresti o sectie speciala pentru judecarea contestatiilor la licitatiile publice, astfel incat lucrarile de investitii sa poata incepe mai repede.

Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor este institutia care poate influenta orice licitatie publica reclamata, prin acceptarea sau respingerea unei contestatii depuse de catre o firma, pe o piata a achizitiilor publice care reprezinta in jur de 15% din PIB-ul Romaniei.


Citeste mai multe despre   












Astra Film Festival 2017

​VIDEO CONFERINTA: Batrana, capra Sofica si cenzura comunista

Filmul Baloane de curcubeu, in regia lui Iosif Demian, respins de cenzura comunista, a avut lansarea dupa 35 de ani la Sibiu, in cadrul Festivalului Astra. Cu aceasta ocazie, in cadrul conferintei ce a precedat proiectia oficiala, am putut afla de la regizorul Iosif Demian cum functiona cenzura comunista asupra filmelor, cum a fost distribuit in rol actorul Dorel Visan sau povestea batranei si a caprei Sofica.

800 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri