Termenul de depunere a documentatiei de participare la etapa de precalificare pentru privatizarea CFR Marfa a fost prelungit pana pe 8 mai, de la 22 aprilie, iar termenul final pentru deschiderea ofertelor si desemnarea castigatorului este 20 iunie, a anuntat Ministerul Transporturilor.

"Reprezentantii organismelor financiare internationale si-au dat acordul pentru decalarea termenului de depunere a documentatiei pentru etapa de precalificare, termen prelungit la solicitarea potentialilor investitori interesati de achizitionarea dosarului de prezentare si de participare la procesul de privatizare", se arata intr-un comunicat al ministerului transmis sambata si citat de Mediafax.

Initial se stabilise ca documentele de participare pentru precalificarea la licitatie ar fi trebuit depuse pana la 22 aprilie.

Anuntul cu modificarile termenelor din calendarul de derulare a ofertei de vanzare a CFR Marfa este publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor.

Ministerul Transporturilor a scos la vanzare 51% din actiunile companiei CFR Marfa, licitatia urmand sa porneasca de la un pret de 798,05 milioane lei (180 milioane de euro), iar castigatorul sa fie stabilit la jumatatea lunii iunie.

Procedura va avea trei etape - precalificare, negociere pe baza de oferte preliminare si neangajante, respectiv licitatie cu oferta in plic.

Ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, a anuntat marti Guvernul ca 12 companii "foarte puternice din Europa" sunt interesate de privatizarea CFR Marfa.

Privatizarea CFR Marfa este unul din angajamentele asumate de Guvern prin acordul cu FMI. CFR Marfa este cel mai mare operator de transport feroviar din Romania.