Cererea The Rompetrol Group ca Romania sa fie obligata la plata de daune in suma totala de 185,385 milioane dolari a fost respinsa, prin hotararea arbitrala a Curtii de Arbitraj International a Centrului International pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investitii din Washington pronuntata in dosarul arbitral nr.ARB/06/03 si distribuita celor doua parti in 6 mai 2013, anunta Ministerul Finantelor, intr-un comunicat postat pe site-ul sau.

In 20 decembrie 2005, Secretariatul General al Centrului International pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investitii, denumit in continuare CIRDI, a primit cererea de arbitraj formulata de The Rompetrol Group N.V., persoana juridica inregistrata in Regatul Tarilor de Jos (Olanda), impotriva Romaniei.

In motivarea cererii de arbitraj, se sustinea ca The Rompetrol Group N.V. si managementul sau au fost tinta unei hartuiri din partea autoritatilor publice romane, devenind victimele unui tratament ostil, discriminatoriu si arbitrar din partea unor persoane publice (oficiale) si institutii publice din Romania, motiv pentru care investitia sa in sectorul petrolier din Romania ar fi fost grav afectata.

Reclamanta a invocat incalcarea de catre Romania a prevederilor Acordului privind promovarea si protejarea reciproca a investitiilor intre Guvernul Romaniei si Guvernul Regatului Tarilor de Jos, ratificat prin Legea nr.114/1994, sens in care a solicitat despagubiri materiale in valoare de (139.385.084 USD dolari americani) si despagubiri morale in cuantum de 46.000.000 USD (dolari americani).

Tribunalul arbitral a constatat o incalcare limitata a tratamentului echitabil ce trebuia aplicat investitorului strain in ceea ce priveste pretentia reclamantului privind modul de comportament al procurorilor. Desi nu s-a retinut ca un anume act individual din cele efectuate de procurori ar fi incalcat, prin el insusi, Acordul privind promovarea si protejarea reciproca a investitiilor intre Guvernul Romaniei si Guvernul Regatului Tarilor de Jos, Tribunalul Arbitral a considerat ca procurorii ar fi trebuit sa aiba in vedere protejarea interesului investitorului strain si sa ia masurile necesare pentru a evita, minimiza sau atenua posibilitatea de a se aduce daune acestui investitor.

Tribunalul Arbitral a retinut insa ca reclamantul nu a dovedit ca ar fi suferit un prejudiciu ca urmare a acestor actiuni ale procurorilor. In consecinta, Tribunalul Arbitral nu a acordat reclamantului nicio despagubire.

Alte aspecte retinute in Hotararea arbitrala pronuntata in dosarul arbitral nr.ARB/06/03 (comunicatul ministerului de Finante)

  • 1. Cererea The Rompetrol Group ca Romania sa fie obligata la plata de daune in suma totala de 185.385.084 USD a fost respinsa. A fost respinsa atat cererea pentru daune materiale (in suma de 139.385.084 USD), cat si cererea de daune morale (in suma de 46.000.000 USD).
  • 2. Cererea The Rompetrol Group privind constatarea incalcarii de catre Romania a Acordului privind promovarea si protejarea reciproca a investitiilor intre Guvernul Romaniei si Guvernul Regatului Tarilor de Jos a fost respinsa in ceea ce priveste pretinsa campanie a unei hartuiri organizate de stat. Tribunalul arbitral a ajuns la concluzia ca dovezile prezentate de reclamant nu sustin o astfel de cerere.
  • 3. Cererea The Rompetrol Group de constatare a incalcarii de catre Romania a Acordului privind promovarea si protejarea reciproca a investitiilor intre Guvernul Romaniei si Guvernul Regatului Tarilor de Jos a fost respinsa in ceea ce priveste comportamentul autoritatilor nationale fiscale. Autoritatile fiscale nu au actionat intr-o maniera opresiva impotriva S.C. Rompetrol Rafinare S.A. Constanta, nici daca se are in vedere o apreciere absoluta, nici prin comparatie cu alte societati comerciale.

Romania a aderat la Conventia pentru reglementarea diferendelor relative la investitii intre state si persoane ale altor state, incheiata la Washington la 18 martie 1965, prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste Romania nr.62/1975. Ca urmare a acestei aderari, Romania a acceptat ca diferendele de ordin juridic intre un stat contractant (o anumita colectivitate publica sau un anume organism dependent de acesta) si persoana unui alt stat contractant, care sunt in relatie directa cu o investitie, sa fie supuse competentei Curtii de Arbitraj International a Centrului International pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investitii.