Bătălia pentru îmbunătăţirea performanţelor Tarom a trecut pe plan secund la scurt timp după introducerea managementului privat, scrie pe blogul sau, Lucian Isar, fost membru al Consiliului de Administraţie al Tarom. Acesta face dezvaluiri, fara a mentiona nume, despre presiunile care se fac asupra directorului general de la Tarom si despre incercarile actionarului (Ministerul Transportului) de a prelua controlul asupra Consiliului de Administratie. "Probabil această „bătălie“ se va încheia prin demiterea CEO-ului, indiferent de rezultatele pozitive obţinute şi indiferent de rezultatul procesului în justitie, acesta fiind iminent (că doar compania plăteşte), imediat după depunerea scrisorii de intenţie spre aprobarea boardului FMI", precizeaza Isar.

Lucian Isar a precizat ca pe 29 mai, AGA Tarom, la ordinul ministrului Transporturilor, a decis scoaterea sa din Consiliul de Administraţie Tarom. Tarom a fost prima companie de stat pentru care se alesese un management privat. Membrii Consiliului de Administratie au fost desemnati in octombrie 2012, acestia fiind Dumitru Prunariu, Dan Pascariu, Valentin Macec, Lucian Isar, Ciprian Ladunca si Marius Ghenea si Heinrich Vystupil. Initial, membrii CA l-au numit in functia de director general al companiei pe Heinrich Vystupil, de origine austriaca si cu experienta indelungata in domeniul aviatiei. Insa, in mod surpinzator, acesta a refuzat functia de director general executiv al Tarom si a renuntat si la functia de membru CA. La inceputul lui noiembrie, Consiliul de Administratie al Tarom l-a numit in functia de director general pe belgianul Christian Edouard Heinzmann,

Acesta spune ca principala preocupare a devenit „bătălia“ românească pentru Tarom şi probabil ca va ramâne până când aceasta va fi câstigată. "Este lupta dusă de o parte din managementul privat neexecutiv, adica membri ai Consiliului de Aministratie, în strânsă colaborare cu acţionarul, de a lua locul managementului privat executiv direct ori prin cunoscuţi".

Isar sustine ca presiunea şi tensiunea „bătăliei“ pentru Tarom creşte de parcă cineva, influent pe speţa aceasta, ar intra în criză de timp.

Experimentul Tarom reprezintă o serie de lecţii în guvernanţa corporatistă autohtonă din multiple perspective: maniera de lucru a unui board independent, controlul acţionarului asupra boardului, mutări de preluare a controlului, ignorarea Ordonanţei 109 prin imixtiunea politicului etc., mai spune Lucian Isar.

Cronologia bataliei pentru Tarom, in viziunea lui Isar

"Probabil această „bătălie“ se va încheia prin demiterea CEO-ului, indiferent de rezultatele pozitive obţinute şi indiferent de rezultatul procesului în justitie, acesta fiind iminent (că doar compania plăteşte), imediat după depunerea scrisorii de intenţie spre aprobarea boardului FMI.

Deşi CEO-ul este „rugat“ aproape zilnic, în ultima perioadă, să se îmbolnăvească ori să se ceară afară pentru orice motiv doreşte să invoce, nu cred că va părăsi compania a cărei performanţă deja o îmbunătăţeşte. Oferetele care i se fac CEO-ului variază de la a i se oferi o poziţie de consilier la nivel de board până la a sta pur şi simplu acasă doar să renunţe de bună voie la poziţia de CEO.

Rezultatele înregistrate deja de noua conducere executivă privată (CEO şi echipa managerial a Tarom) sunt considerabil mai bune decât cele înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut, decât cele bugetate pentru anul în curs şi decât ţintele din planul de management aprobat de Consiliul de Administraţie privat al Tarom. Este şi noroc la mijloc, nu doar pricepere managerială? Desigur! Mixtura de noroc şi pricere este ceea ce îi permite şi lui Richard Branson să livreze performanţă. (...)

După schimbarea guvernamentală, pe fondul dorinţei unor neexecutivi să devină executivi şi, în strânsă colaborare cu acţionarul, prioritatea a devenit nu îmbunătăţirea performanţei companiei, ci „bătăliei“ pentru poziţiile de management executiv.

Primul CEO a fost schimbat după o săptămâna, decizia fiind luată când bătaia pentru poziţii executive înca nu se declanşase şi toată lumea se gândea la performanţă.(...)

Respingerea planului de management ar fi fost pretextul perfect pentru eliminarea managementului executiv şi înlocuirea, deloc surprinzătoare deja la momentul respectiv, cu singurul membru din Consiliul de Administraţie care se autopropunea pentru poziţia de CEO.

Lupta din Consiliul de Administraţie, singurul capabil să demită CEO-ul, a început să fie completată prin şicane şi subminarea autorităţii CEO-ului în companie, atât prin lansarea zvonurilor că planul nu va fi aprobat (cu greutatea dată de sursa numită Ministerul Transporturilor), precum şi prin angajarea în micro-management la nivel de companie de către unii membri ai Consiliului de Administraţie.(...)

Supărarea ministrului Transporturilor a devenit explicită la adresa CEO-ului privat în acea perioadă pe fondul disputelor ideatice cu CEO-ul legate de mărirea flotei (deşi gradul de utilizare nu este optim) şi a discuţiei legate de aeronava prezidenţială. CEO-ul nu era de acord cu achiziţii de dragul achiziţiilor şi nici cu un scandal public pe o temă care să afecteze brandul Tarom.

La intrarea în sedinţa Consiliului de Administraţie pentru aprobarea planului de management, voturile erau 4 „pro“ plan şi 2 „împotrivă“. Cei doi împotrivă, aliniaţi cu dorinţa ministrului, erau cel care fusese propus înlocuitor de CEO şi cel care îl propusese. Probabil că pe fondul discuţiilor legate de faptul că rezultatul votului este public, cel care propunea un membru al boardului şi-a schimbat momentan opinia şi votul final, iar aprobarea planului s-a făcut cu 5 voturi „pentru“ şi un vot „contra“.

„Bătălia“ pentru Tarom a intrat în pauză pentru doua săptămâni după care a revenit şi cu mai multă îndârjire prin anunţul că CEO-ul este în perioada de proba de trei luni după aprobarea planului de management de către Consiliul de Administraţie. O găselniţă fără bază juridică şi comunicată fără acordul Consiliului de Administraţie.

„Bătălia“ de a elimina CEO-ul Tarom a continuat cu subminarea internă, prin acţiuni şi intervenţii de micro-management, contre şi provocari la adresa sindicatelor, care să mănânce din timpul managementului executiv pentru a le aplana, şi prin noutatea „scrisorilor de dragoste“.

„Scrisorile de dragoste“ sunt aşa-zise mesaje de feed-back, negative majoritatea, dar care, spre deosebire de cele cu care sunt unii din viaţa corporatistă obişnuiţi, încearcă, practice, să genereze demisia CEO-ului prin lipsă de sprijin şi prin feed-back negativ.

CEO-ul a rezistat şi la aceste şicane, feed-back negativ şi probleme induse cu sindicatele, deoarece, cu experienţă în industria aeronautică, a reuşit să comunice cu personalul Tarom, să îl înţeleagă şi să se alieze cu acesta pentru realizarea planurilor.

Ostilităţile au continuat, deşi deveniseră normalitate în lupta pentru Tarom, mai ales că rezultatele începeau să fie din ce în ce mai bune şi orice moment de întârziere în eliminarea CEO-ului privat însemna o consolidarea a acestuia prin rezultate.

În continuare, situaţia rămânea de 4 la 2 şi, prin urmare, orice fel de mişcare prin Consiliul de Administraţie nu ar fi avut succes. Următoarea tentativă a fost de a modifica organigrama şi de a introduce o noua poziţie de CEO adjunct, unde candidat era acelaşi membru neexecutiv al Consiliului de Administraţie. Strategia aceasta mai fusese utilizată fără succes şi în cazul CFR Infrastructură şi, prin urmare, nu a avut susţinere nici în cazul Tarom, balanţa rămânând tot de 4 la 2. Cum rezultatele pozitive au început să apară şi CEO-ul a început să fie prezent în presa, s-a pus în nenumărate momente problema limitării ieşirilor în presă ale CEO-ului şi încercarea de a controla comunicarea. Nu s-a reuşit nici acest lucru. Prin urmare, era nevoie de rebalansarea influenţei şi a voturilor din Consiliul de Administraţie".

Lucian Isar spune ca au fost utilizate tot felul de tehnici de presiune:

Reliefarea şi generarea de discuţii la nivelul Consiliului de Administraţie referitoare la probleme minore, de competenţa managementului executive.

Lansarea de acuzaţii fără susţinere, legate de diferite acţiuni ori de lipsa de acţiuni ale managementului executive.

Discutii despre indicatori calitativi greu de măsurat.

Utilizarea tehnicii cunoscută drept „dropping names“, aruncarea de nume, prin care, invocându-se discuţii cu diferite înalte oficialităţi guvernamentale, primi adjuncţi şi ale reprezentanţilor finanţatorilor internaţionali se încerca inducerea ideii că eliminarea CEO-ului Tarom este o decizie luată în unanimitate de toţi exponenţii puterii (mai mult sau mai puţin implicaţi ori aveniţi în a avea un cuvânt de spus).