Guvernul a propus companiei petroliere azere de stat SOCAR sa preia combinatul Oltchim Ramnicu Valcea, aflat in insolventa de la inceputul acestui an, reprezentantii potentialului investitor afirmand insa ca vor analiza situatia inainte de a lua o decizie. Subiectul Oltchim a fost abordat intr-o discutie avuta de premierul Victor Ponta, aflat in vizita oficiala in Azerbaidjan, cu conducerea SOCAR, anunta Mediafax.

Combinatul Oltchim se afla in insolventa din luna ianuarie a acestui an, iar privatizarea a esuat anul trecut intrucat Dan Diaconescu, castigatorul licitatiei pentru preluarea pachetului majoritar de actiuni, nu a platit suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane de euro.

La inceputul acestui an, compania petroliera azera de stat SOCAR a anuntat ca a ajuns la o retea de 14 benzinarii in Romania si va continua sa deschida noi unitati, in orasele Bacau, Focsani si Roman.

Compania azera de stat are retele de benzinarii in Elvetia, Romania, Ukraina si Georgia si produce anual 60 de milioane de tone de petrol si 30 de miliarde metri cubi de gaze naturale.

Recent, SOCAR a castigat controlul companiei grecesti DESFA, operatorul retelei de transport al gazelor naturale din Grecia, dupa retragerea grupului Gazprom din cursa.

In urma cu trei ani, SOCAR anunta ca este interesata sa coopereze cu Oltchim si sa isi vanda produsele petrochimice pe piata romaneasca, precizand atunci ca acest lucru nu inseamna ca vrea sa cumpere ceva in Romania.