DPD Romania, companie detinuta de grupul GeoPost, subsidiara La Poste si numarul doi pe piata europeana de profil, a inregistrat venituri de 34,8 milioane lei, in crestere cu 24% fata de aceeasi perioada a anului trecut, a anuntat miercuri compania. Profitul la finalul lui septembrie 2013 a fost de asemenea cu peste 16% fata de cel inregistrat la finele lui septembrie 2012, a mai precizat compania.

Lucian Aldescu, seful DPDFoto: DPD
  • “Rezultatele la 9 luni erau asteptate in forma aceasta si reflecta toate eforturile DPD de a acoperi nevoile cheie din piata. (...) Astfel, DPD este in prezent specialistul in livrarile B2C, partener al IMM-urilor si al magazinelor online din Romania. Vom continua sa ne dezvoltam pe aceleasi directii, investind in continuare in crearea si eficientizarea celor mai simple si sigure solutii de curierat”, a declarat Lucian Aldescu, CEO al DPD Romania.

DPD Romania a incheiat anul 2012 cu o cifra de afaceri de 45,3 milioane lei, cu 26% mai mare fata de cea din 2011, care s-a ridicat la 36 milioane lei. Rezultatul raportat la final de an este peste estimarile initiale ale companiei, care prevedeau o evolutie de 15% a afacerilor DPD in 2012 fata de 2011. Pentru 2013, DPD Romania previzioneaza o crestere de 18% a cifrei de afaceri, sustinuta de investitiile si strategia de perfectionare a serviciilor oferite clientilor sai.

Cu peste 2,5 milioane colete livrate zilnic, grupul DPD este unul dintre liderii internationali ai serviciilor de coletarie si curierat express. Compania detine cea mai importanta retea rutiera din Europa si livreaza in 230 de tari din lume. DPD are 24.000 angajati si o flota de 18.000 de vehicule, care opereaza in peste 800 de locatii din 40 de tari. Actionarul majoritar, cu 83,32 % din actiuni, este GeoPostGroup, subsidiara aflata in proprietatea grupului francez La Poste. Cu o cifra de afaceri consolidata de peste 4 miliarde euro in 2012, GeoPost este in prezent al doilea cel mai mare furnizor de servicii de curierat si coletarie din Europa.

DPD Romania este activa pe piata locala din 2008, prin preluarea Pegasus, prima companie de livrari urbane din Romania, infiintata in 1997. In Martie 2008, GeoPost Yurtici Kargo a achizitionat pachetul majoritar al Pegasus, acesta preluand numele DPD Romania. Din iunie 2011, DPD Romania se afla 100% in proprietatea GeoPost Yurtici Kargo. In prezent, DPD Romania se numara printre primele 5 companii de curierat rapid si coletarie din Romania, cu peste 500 de angajati (inclusiv francizele), 72 depozite si 15 000 de colete livrate zilnic. DPD Romania are o acoperire nationala in proportie de 100% si efectueaza livrari in peste 230 de tari din intreaga lume.