Concernul Vodafone-Deutschland muta in Romania intre 200 si 250 de posturi pentru angajati in supraveghere de retea, relateaza sambata Rheinische Post. Conform comunicatului dat de compania de telecomunicatii cu sediul in Düsseldorf, conducerea firmei si sindicatul au cazut de acord asupra unor plati compensatorii si a unui plan social pentru angajatii din Germania. Proiectul numit "Oslo" mai prevede mutarea in India a altor 100 de locuri de munca, din domeniul IT.

Miscarea l-a costat mult pe Jens Schulte-Bockum, de un an sef al Vodafone-Deutschland, caci restructurarea de personal s-a lovit de puternica impotrivire a sindicatului din firma. In final, s-a convenit ca fiecare angajat disponibilizat sa primeasca 2,4 salarii lunare, pentru fiecare an lucrat in firma. Iar pentru ca multi dintre acesti angajati au cate 15-20 de ani de activitate, compensatiile unora dintre ei pot atinge si 150.000 de euro.

Schulte-Bockum a fost consultant al firmei McKinsey si de la numirea sa in fruntea companiei din Düsseldorf, armonia de peste 15 ani de la Vodafone s-a sfarsit. Au inceput restructurarile, s-a anuntat un plan de economii la sange, pe linie de personal. Desi in 14 iunie noul sediu al centralei urma sa fie sarbatorit cu surle si trambite, inaugurarea a fost umbrita de protestul angajatilor, organizat de sindicat.

Protestul s-a indreptat si impotriva sicanelor incepute cu cateva luni in urma, asupra angajatilor din sectorul servicii. Erau amenintate 2.500 de locuri de munca, insa pana la urma conflictul de munca a fost negociat cu sindicatul IG Metall. Momentan posturile au fost salvate, insa salariul de incepator a scazut, iar programul de munca a fost prelungit.

Concomitent cu masurile legate de personal, seful Vodafone anunta ofensiva de crestere a profitului companiei. Aceasta se bazeaza pe componenta de marketing si pe investitii suplimentare in reteaua de distributie. Vodafone Deutschland vrea sa investeasca 150 de milioane de euro in atragerea de noi clienti si mentinerea celor vechi. Totodata Smartphone-urile Vodafone ar urma sa se ieftineasca.

In centrala din Londra a firmei se vor investi suplimentar 100 de milioane de euro, in fiecare an. Banii provin din programul „Spring“, cu un volum de 7 miliarde de euro. La randul lor, aceste sapte miliarde sunt parte din cele 96 de miliarde de euro, obtinute de concernul Vodafone in urma vanzarii unui pachet minoritar de actiuni, firmei americane de telefonie mobila Verizon Wireless.

Insa Vodafone Deutschland nu doar vinde, ci si cumpara. Exista intentia achizitionarii celei mai importante firme de cablu de televiziune din Germania, Kabel-TV, pentru care Vodafone ar pune la bataie cca 10 miliarde de euro. Chiar daca Kabel-TV nu exista in landul-mama al Vodafone Deutschland, Nordrhein-Westfalen, compania de telecomunicatii are ambitia largirii retelei germane si a crearii unor conexiuni internet mult mai rapide decat cele din prezent.

La inceputul lunii septembrie, Vodafone a intrat in trepidatie, insa nu din pricini de sindicat. Doua milioane de date ale clientilor Vodafone au fost sparte de hackeri si copiate de pe server. Vodafone si-a cerut scuze pentru „atacul care a fost adanc ascuns in infrastructura IT a companiei“. In dosul cyber-atacului ar fi stat un insider, chiar daca nu angajat direct al Vodafone, ci doar colaborator extern. Politia criminalista din landul Nordrhein-Westfalen a preluat cazul si procuratura ancheteaza un suspect concret.

Datele copiate de la cele doua milioane de utilizatori –Vodafone are in Germania cca 32 de milioane de clienti- se refera la nume, adresa, data nasterii, sex si cont bancar. Hackerii n-ar fi avut acces la date confidentiale gen parola sau PIN, a declarat Vodafone. Cu toate acestea, se stie ca datele copiate de hackeri pot servi la actiuni de phishing sau de "furt de identitate" in comertul online.

Astfel de scurgeri de informatii dauneaza imaginii unei companii si ii fac pe clientii acesteia sa devina mai neincrezatori. Aproximativ 1,8 milioane de euro costa un atac cibernetic asupra unei firme importante, in Germania. Aceste costuri se refera la eliminarea scurgerii de informatii, serviciile de consultanta IT externe si onorarii pentru avocati. In plus, firma trebuie sa investeasca in masuri suplimentare de preventie si de protectie a datelor care ii privesc pe clienti. Prin urmare, Vodafone mai trebuie sa scoata si in sensul acesta, ceva maruntis din buzunar.