Adunarea Generala a Actionarilor CFR SA, companie controlata de stat prin Ministerul Transporturilor, a hotarat vineri revocarea din functie a membrilor Consiliului de Administratie, pe motiv ca acestia au exercitat un management defectuos, care a afectat situatia financiara a companiei, anunta Mediafax.

"In acest sens, au fost constatate o serie de nereguli grave in actul de management al administratorilor, printre care mentionam: neindeplinirea obligatiei de supraveghere si control a executivului companiei, ceea ce a permis perpetuarea unor acte prejudiciabile pentru companie savarsite de executiv si constatate de organele de control, precum si incalcarea prevederilor Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor si a altor prevederi legale", se arata intr-un comunicat transmis de Ministerul Transporturilor.

Consiliul de Administratie era format din Florian Raimund Kubinski (presedinte, CFO Volksbank Romania), George Micu (membru, director general CFR SA), Enache Jiru (membru, secretar de stat in Ministerul Finantelor) si Sebastian Tcaciuc (membru).

Miercuri, Corpul de Control al Ministerului Tranporturilor a sesizat DNA si Sectia Regionala de Politie de Transporturi Bucuresti dupa un control la CFR SA, in urma caruia au fost constatate deficiente de natura economica, administrativa sau organizatorica, precum si indicii privind savarsirea de infractiuni.

Ministerul Transporturilor a dispus controale la CFR SA, Tarom, CFR Marfa, CFR Calatori si Societatea de Administrare Active Feroviare SAAF, perioada analizata fiind ianuarie 2012 - septembrie 2013.

Peste 1.000 de vagoane, adica aproape jumatate din din numarul total detinute de compania CFR SA, nu au fost identificate in teren, este una dintre concluziile raportului realizat de o comisie de control a Ministerului Transporturilor la Compania Nationala de Cai Ferate CFR SA si publicat de Ziua News. In plus, raportul realizat pe perioada ianuarie 2012 - septembrie 2013 concluzioneaza ca pe anul 2012 CFR a raportat profit, desi trebuia sa raporteze pierderi, ca managerul privat George Micu a incasat doua salarii, ca mai multe contracte au fost incheiate si atribuite ilegal, iar gradul de absorbtie a fondurilor europene era de doar 7,8%.