Ministerul Transporturilor lucrează, în prezent, la un raport care urmărește să clarifice detalii administrative și tehnice legate de accidentul în care a fost implicată aeronava de tip Britten – Norman Islander (BN – 2). Potrivit ministerului, investigatia este realizata împreună cu experți de la Romatsa, Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) si Școala Superioară de Aviație și Direcția de Aviație. Ministerul Transporturilor precizeaza ca "anchetele se desfășoară împreună cu experții de la instituțiile sus-menționate, iar instituțiile nu fac obiectul anchetei".

"Investigația tehnică urmează să determine cauzele accidentului, precum și responsabilii și este realizată de Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS), instituție în subordinea Ministerului Transporturilor, singura cu astfel de atribuții. Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, este implicată direct în coordonarea echipelor care realizează acest raport de investigație, ce va fi transmis primului ministru imediat după finalizare. La nivelul Guvernului s-a decis că Vicepremierul Gabriel Oprea va integra rapoartele primite de la toate ministerele cu instituții care au atribuții în astfel de situații și le va comunica public", se mai arata in comunicatul Ministerului Transporturilor.

Reamintim ca Teamnet International, care a facut parte din grupul Asesoft al lui Sebastian Ghita, este furnizorul a doua servicii critice in situatii de urgenta precum accidentul aviatic din Apuseni.

"Halal spatiu aerian! Mai au tupeu sa spuna ca nu-si reproseaza nimic. Autoritatea aeronautica ce face?! Aici chiar sunt vinovati multi „tocatori de bani publici”. Cer premierului sa ia masuri, descoperim in asemenea situatii cum de ani buni unii se fac ca lucreaza pe bani publici!", a adaugat senatorul PSD.

Teamnet furnizeaza softul de planificare si coordonare a misiunilor de cautare si salvare de catre Romatsa (Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian), precum si partea software si de localizare GIS pe harta pentru serviciul 112 gestionat de STS. In 2009, data atribuirii contractului cu Romatsa, TeamNet facea parte din grupul Asesoft, al carui pachet majoritar era detinut de Sebastian Ghita. Acum, actionar majoritar al Teamnet este Bogdan Padiu, care este si CEO.

Romatsa se implica in operatiuni de cautare si salvare, potrivit datelor prezentate pe site-ul administratiei. "Romatsa furnizeaza servicii cautare si salvare prin informarea organizatiilor/structurilor desemnate in legatura cu aeronavele aflate in dificultate, care au nevoie de ajutor pentru cautare si salvare si acorda asistenta la cerere acestor organizatii si asigurarea legaturii cu aeronavele aflate in dificultate, care au nevoie de ajutor pentru cautare si salvare in conformitate cu procedura COSPAS/SARSAT prin centrul de conducere al misiunilor de cautare si salvare când acesta a fost desemnat ca punct de contact SAR", se arata in prezentarea Administratiei Romane a Serviciilor de Trafic Aerian - Romatsa.

Romatsa gazduieste centrul de conducere al misiunilor de cautare.

Citeste si: