Ministerul francez al Finantelor suspecteaza gigantul american de fast-food McDonald`s ca nu a platit impozit pentru 2,2 miliarde de euro din cifra de afaceri suma pe care a transferat-o in strainatate, scrie saptamanalul L'Express in editia de miercuri. Compania a negat afirmatiile.

Potrivit revistei care citeaza surse din Ministerul de Finante, cele 300 de restaurante McDonald`s din Franta au trimis redeventele catre doua filiale deschise in ianuarie 2009 in Elvetia si Luxemburg, unde impozitul pe venit este mai mic.

"Incepand din anul 2009, mai mult de 2,2 miliarde de euro, potrivit serviciilor Bercy (Ministerul de Finante), au fost transferate direct la Luxemburg si Elvetia fara ca filiala franceza sa plateasca TVA si impozit pentru aceasta suma", scrie L'Express.

McDonald's France a refuzat "ferm" afirmatiile publicate de L'Express afirmand ca se conformeaza "legilor aplicabile in Franta".

Intrebat de AFP despre acest subiect, ministrul Finantelor a refuzat sa comenteze.