Mihai Daraban, presedintele Camerei de Comert Constanta si vicepresedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, explica de ce nu este o varianta acceptabila trecerea Portului Constanta la administratia locala si care este importanta lui in economia Romaniei. Daraban critica faptul ca guvernele nu se preocupa de elaborarea unei strategii complexe pentru dezvoltarea portului si spune ca puterea dobandita de baronii locali poate alunga potentialii investitori: "Cand vad ca se formeaza poluri din acestea de putere totala, la un moment dat creezi panica, creezi sentimentul investitorilor ca daca vor sa intre acolo trebuie sa discute cu un jupan".

Mihai DarabanFoto: Hotnews

Rep: Ce se întâmplă dacă trece portul la administraţia locală, ceea ce este posibil să se întâmple în condiţiile în care liberalii, care făceau cea mai serioasă opoziţie la pretenţiile lui Mazăre, au ieşit de la guvernare?

Mihai Daraban: Portul Constanţa nu poate fi susţinut de o administraţie locală pentru că nivelul investiţiilor din port, chiar dacă vorbim de fonduri europene, este foarte mare. Când vorbim de investiţii europene trebuie să te gândeşti la cofinanţare.

Rep: Da, dar administraţia Mazăre nu vrea să investească din bugetul local, ci vrea investiţii tot de la bugetul de stat.

Mihai Daraban: Nu ai cum, pentru că dacă vorbim de fonduri europene prima condiţie de eligibilitate este să arăţi al cui este obiectivul în care se investeşte. Asta este marea problemă cu autostrăzile din România, pentru care s-a întârziat atât demult, celebrele exproprieri. Întâi trebuie să arăţi că ai obiectivul, terenul, apoi trebuie să arăţi că ai cofinanţare. Şi deja am spus tot.

Rep: Deci dacă trece portul la administraţia locală se blochează orice investiţie.

Mihai Daraban: Păi, se blochează, categoric! Pentru că administrația publică locală niciodată nu va putea asigura cofinanțarea pentru obiectivele majore din portul Constanţa.

Rep: Doar acesta este motivul pentru care operatorii portuari s-au coalizat cu ceva vreme în urmă împotriva planului primarului Mazăre de a aduce portul la administraţia locală?

Mihai Daraban: Operatorii vor să vadă că administraţia porturilor are acţionar majoritar Ministerul Transporturilor pentru ca acest port să rămână conectat intereselor naţionale. Vorbim de interesele naţionale de investiţii. Ei sunt conştienţi că ruperea acestui port de sistemul naţional implică probabil o lipsă totală a investiţiilor şi a resurselor. Pentru că toate trebuie interconectate, portul, canalul, Dunărea. Trebuie făcută o strategie comună. Nu ştiu cum va arăta celebrul masterplan de transporturi, dar lucrurile acestea trebuie luate ca un tot unitar.

Am avut ani frumoşi, de exemplu anul 2008, ultimul înainte de criza economică, în care au fost 14.000 de unităţi navale operate în port, dintre care 6000 maritime şi 8000 fluviale. Nişte cifre foarte încurajatoare, mai ales în partea dunăreană, de fapt, acesta a fost şi scopul canalului Dunăre – Marea Neagră, de aceea se descarcă în limitele portului Constanţa, iar acest trans-shipment se face în condiţii de siguranţă, operatorii nu-şi pun problema de vreme sau alte probleme, totul este ca navele să aibă unde să se ducă pe Dunăre. Şi, de regulă, nu au unde.

Rep: Nu s-a făcut nicio investiţie în Dunăre, cu toate că se vorbeşte despre asta de multă vreme, ştiu că am asistat prin 2009 la o conferință chiar în Portul Constanţa, pe o navă olandeză, în cadrul căreia inclusiv preşedintele Băsescu a vorbit despre importanţa coridorului de transport Rin – Main - Dunăre.

Mihai Daraban: Într-adevăr. Am înţeles că vor fi circa 120 de miliarde alocate de Uniunea Europeană Dunării, nu numai României, dar noi avem porţiunea cea mai mare, pe care trebuie să ştim să o exploatăm. Trebuie să fim foarte sinceri faţă de noi înşine, la actualele debite ale Dunării nici nu putem vorbi de reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, noi şi-aşa avem probleme cu reactoarele 1 şi 2 când Dunărea e jos şi nu sunt debite de răcire. D-apăi să vorbim de încă două.

Pe de altă parte, se tot vorbeşte despre acest celebru coridor european 7, care este Dunărea. În plan teoretic, dacă acest coridor de transport ar funcţiona, ar fi un boom economic. Pentru că Dunărea deserveşte patru ţări blocate, land locked, Serbia, Ungaria, Slovacia şi Austria, ţări care ar fi suficiente ca pieţe pentru limitele şi perimetrele portului Constanţa de acum. Problema principală este Dunărea, care, din păcate, nu este navigabilă decât câteva luni pe an, fie că este secetă, fie că îngheaţă. Dacă nu se va trece la un plan serios de regularizare a malurilor Dunării, astfel încât să arate aşa cum arată Rinul la Bonn, să fie garantat un pescaj minim anual, să nu-ţi pui problema dacă îngheaţă sau nu, până atunci nu putem discuta serios de o investiţie mare în Portul Constanţa.

Rep: Deci dumneavoastră spuneţi că toate se leagă.

Mihai Daraban: Exact, este o problematică la care Ministerul Economiei şi Ministerul Transporturilor trebuie să lucreze împreună foarte îndeaproape. Centrala este la Economie, Dunărea este la Transporturi. Şi eu n-am auzit niciodată în spaţiul public că cineva îşi pune problema asta. Am auzit-o de la specialişti, dar nu în spaţiul public. Nici în chestiunea transportului pe Dunăre n-am auzit să-şi pună problema cineva, doar cei interesaţi, operatorii şi specialiştii, care sunt ignoraţi din păcate de factorul politic, căci vedeţi bine ce agendă există la nivel politic. O agendă care nu se leagă cu nimic din viaţa reală. Şi aici vorbesc de toate guvernele care s-au succedat de la Revoluţie încoace.

În port sunt cele trei zone de dezvoltare care aşteaptă investiţii, Insula şi Mol-ul 3, Mol-ul 4, prin care portul Constanţa ar putea să devină ceea ce ne dorim toţi, un port de tranzit.

Rep: Şi de ce nu a devenit încă?

Mihai Daraban: Sunt mari probleme legate de port. Mai întâi este vorba de această structură de hinterland care trebuie să sprijine portul. În al doilea rând, portul poate fi numit oglinda economiei naţionale – pentru că operatorii din port au de lucru dacă sunt nave care încarcă şi descarcă.

Rep: Au fost investitori care să vrea să vină în Constanţa şi să se retragă apoi? Şi din ce motive?

Mihai Daraban: Au fost foarte mulţi care au investigat piaţa constănţeană, marea problemă tot infrastructura rămâne. Degeaba aveam o autostradă până la Bucureşti, căci nu putem să spunem că e autostradă până la Piteşti, pentru că ce faci de la Bucureşti până intri pe A1? Te duci pe centură şi te-ai nenorocit. Marea problemă a portului Constanţa şi a Constanţei este că sunt depărtate de centru, şi că portul este mult înaintat ca potenţial faţă de infrastructura care trebuie să-l deservească. Pentru că şi în privinţa căii ferate vedeţi bine că nu s-a rezolvat nimic, nu numai că nu există coridorul patru, pe care îl aşteptam cu toţii, nu doar rutier, ci şi feroviar, sunt probleme chiar în judeţ, podul de la Agigea, noul pod de peste canal care este pe la Curtea de Apel blocat, cu contestaţii...

Abia după aceea putem vorbi despre portul Constanţa. Pentru că avantajul acesta pe care încă îl mai avem faţă de celelalte porturi din Marea Neagră, s-ar putea uşor – uşor să dispară. Noroc – noroc cu ghilimelele de rigoare – că Ucraina trece printr-o situaţie grea și nu dezvoltă un terminal de containere care să ne ia faţa. Dar avem acest avantaj, că cele mai mari nave care pot trece prin strâmtoarea Bosfor pot fi primite în Portul Constanţa datorită pescajelor mari pe care le avem. Mai există, cred, doar două dane la Novorosisk, cele de încărcat ţiţei, care au pescajul pe care îl avem noi aici. În rest, nu putem la acest aspect fi concuraţi nici de Odessa, nici de Burgas, nici de Varna, nu mai vorbesc de porturile georgiene. Dar trebuie ajutat portul Constanţa cu infrastructură.

Rep: În legătură cu infrastructura, singura soluţie este intervenţia statului?

Mihai Daraban: Intervenţia statului pentru cofinanţare, pentru că sunt obiective majore, ca digul de nord, nu mai vorbesc dacă se va pune problema unui terminal petrolier, un terminal de gaz, în special.

Avem aşteptări mari de la perimetrele din Marea Neagră, eu zic că Exxon-ul nu întâmplător a venit cu o navă de jumatate de miliard de dolari ca să facă prospecţiuni şi explorări. Sper să existe suficient gaz care să asigure o independenţă energetică a României în următorii ani, mai ales după cei vreo zece ani în care estimăm că rezervele actuale ale Romgaz-ului se vor termina, conform consumului anual.

Ţevile care ar urma să vină din Marea Neagră ar urma să aibă o zonă tampon de procesare. Probabil se va face în Portul Constanţa, zic eu că ar fi cea mai bună soluţie.

Cofinanţarea statului va fi platforma în sine. Insula din port, celebra insulă, conform unui vechi masterplan era desemnată ca terminal de hidrocarburi. Poate face Exxon-ul investiţia aducerii ţevilor din largul marii în port. Partea de infrastructură trebuie să o asigure statul. Probabil prin cofinanţarea pe un proiect european, pentru ca insula să fie legată cu un pod de uscat, pod feroviar şi rutier, plus platforma în sine, platforma portuară. Aşa a fost şi cu terminalul de containere. Au fost, dacă-mi aduc bine aminte, o sută de milioane de dolari de la Bank of Japan, daţi statului român, care a făcut investiţia în Molul 2 şi, după ce a terminat statul lucrarea la cheie, a făcut acea licitaţie internaţională prin care Dubai Port World a câştigat concesiunea, terminalul. Dar investiţia de infrastructură a fost făcută de stat.

Plus că există posibilitatea la Molul 3, Molul 4, chiar la insulă să venim cu această ofertă de parteneriat public - privat, care este reglementat de lege, dar nu cu foarte mare claritate. Trebuie clarificat rolul publicului şi rolul privatului, până unde se întinde publicul şi ce-i garantează privatului. Aici au fost şi problemele autostrăzii Comarnic – Braşov, modul de punere în practică a parteneriatului. Sper că e mai clarificat acum, nu cunosc foarte bine. Probabil se discută de la 49 de ani în sus. Pentru că sunt investiţii majore, investitorul trebuie să-şi recupereze investiţia, nu face nimeni cadouri, plus că mai sunt şi garanţiile guvernamentale, în 49 de ani, România trebuie să arate ca o floare de stabilitate.

Rep: Există şi alte temeri în rândul operatorilor, temeri legate de grupul de interese care ar pune stăpânire pe port dacă ar fi transferat la administraţia locală?

Mihai Daraban: Există şi această temere, pentru că probabil şi în România, iar aici vorbesc de ceea ce se întâmplă în toată ţara, nu numai la Constanţa, probabil toate aceste mandate locale ar trebui limitate prin lege. Şi Rudy Giuliani (n.red. - fostul primar al New Tork-ului), care a avut mari succese, și-a terminat mandatul şi s-a dus acasă, a venit Michael Bloomberg, care a avut şi el două mandate şi a plecat acasă. Adică lucrurile trebuie terminate într-un fel pentru că această baroniadă la nivel naţional trebuie să recunoaştem că nu e bună.

Poate că şi eu, dacă aş avea patru – cinci mandate de primar, aş lua-o razna, şi tu la fel. Cred că e ceva uman să o iei razna. L-am acuzat pe Ceauşescu că a stat la putere atât, toţi zic că prin anii 68 - 69 se mai putea discuta cu el. Iată că a luat-o razna dup-aia. Deci probabil că va trebui la un moment dat şi în parlament, şi la nivel local să existe o limită de mandate, ca şi la Preşedinţie. Pentru că nu dai nici încredere investitorilor, până la urmă. Când văd că se formează poluri din acestea de putere totală, la un moment dat creezi panică, creezi sentimentul investitorilor că dacă vor să intre acolo trebuie să discute cu un jupân.

Rep: Cristian Diaconescu anunţa anul trecut că va fi la Constanţa un boom economic. La ce credeţi că se referea?

Mihai Daraban: Cred că se referea la sectorul energetic. Categoric! Dacă este să mă uit puţin în trecutul apropiat, în perioada de criză economică, adică de la 1 ianuarie 2009 până prin 2012, au fost două mari sectoare care au cunoscut un boom. Mă refer la energia regenerabilă, care a atins un 2400 megawaţi (iar in 2005 – 2006 nu era nimic) şi la capacitatea de depozitare a cerealelor în Portul Constanţa, care s-a dus de la 150 000 de tone până a 900 000 de tone.

Cred că acestea sunt lucrurile cele mai spectaculoase, iar Diaconescu se referea la ceea ce va însemna sectorul energetic, unde aşteptările sunt foarte mari. Nu în ultimul rând aşteptăm să fie un succes gazele de şist. Inclusiv noi, ca instituţie, ne-am oferit total, cu arme şi muniţie, atât lui Exxon, cât şi lui Chevron, să dea Dumnezeu să ducă investiţiile la bun sfârşit, pentru că independenţa energetică este, după părerea mea prioritatea absolută a României, mai ales în condiţiile jocului politic feudal pe care îl face Rusia, vizibil şi cu Ucraina, şi cu Moldova, cu toţi!

Nimeni nu şi-a pus problema ce le oferă Rusia în schimb, în afară de gaz. Dar chestiile astea, de genul dacă Bulgaria acceptă Southstream-ul şi nu acceptă gazele de şist, hop, s-au trezit cu 20 la sută discount de la Gazprom.

Stai şi te întrebi până la urmă care-i preţul pieţei la gaz, pentru că atunci când vorbeşti de 70 de dolari mia de metri cubi în SUA şi de 400 de dolari în Europa... Nu întâmplător Gerhard Roiss, preşedintele OMV, s-a dus şi le-a spus la Comisia Europeană „dacă nu aplicaţi şi nu implementaţi politica gazelor de şist în Europa, noi demontăm toată petrochimia şi o ducem în SUA”. Voestalpine, celebra investiţie care trebuia să fie la Lazu, Agigea, iată că se mută în Texas. Pentru că preţul energiei în Europa face ca toată UE, nu numai România, să devină necompetitivă. A ajuns Europa la ora actuală să exporte numai Mercedes, Audi, Siemens, tehnologie germană. Aţi văzut punctele de vedere ale lui ArcelorMittal vizavi de preţul gazelor, sau ce a spus noul director de la Renault de coridorul Piteşti – Sibiu.

Rep: Dar este o reacţie foarte puternică a societăţii civile din România împotriva gazelor de şist...

Mihai Daraban: Societatea asta civilă ar trebui să o punem între multe ghilimele. S-a văzut că în România se iese în stradă, în general, pe bani. Este foarte clar că ieşirea lor în stradă nu este întâmplătoare. Dacă ne gândim că, în cazul în care am deveni independenţi energetic, Gazpromul ar pierde 1,4 miliarde de dolari anual, şi mă refer la piaţa românească, am avea poate nişte răspunsuri la întrebarea cine şi cum face ca această societate civilă să fie aşa de vehementă.

Dar întâi ar trebui să aşteptăm să vedem dacă avem aceste gaze de şist. Pentru că şi în Polonia, din satelit sau prin alte mijloace, se estima un 5000 de miliarde de metri cubi, iar realitatea din teren a dovedit că pe undeva la 1400 de miliarde ar exista, şi nici aceştia nu sunt siguri că pot fi exploatabili economic. Gaze de şist există la noi, din moment ce au venit aici să facă explorări. Totul este să fie exploatabile economic. Pentru că dacă sunt disipate pe o suprafaţă mare şi nu este rentabilă economic exploatarea, degeaba.

Cât despre fracturarea hidraulică, ea se face în România demult, dacă nu mă înşel, din 98 o făcea Romgazul vechi, iar procedura este inventată și mai timpuriu. De aceea zic că această societate civilă, cu ghilimele, reacţionează pentru nişte interese mari de tot. În privinţa tehnologiei, nimeni nu întreabă, nimeni nu vrea să asculte.

Noi suntem o entitate tot a societăţii civile, pentru că suntem un ONG, care ne-am înscris de la venirea lui Chevron în România alături de ei, cunoscând ce se întâmplă pe piaţa americană. Pentru că regulile de mediu din SUA sunt categoric mult mai dure decât în România şi ştim, măcar dacă ne uităm la filme, ce înseamnă să deranjezi cu ceva un proprietar din SUA sau să-l afectezi din punct de vedere economic.

Procesele în America sunt scurte şi despăgubirile sunt mari. Numai dacă ne gândim la eşuarea petrolierului Exxon Valdez în Alaska, despăgubirile plătite de Exxon în 89 – 90 au fost de zece miliarde de dolari, adică 13 - 14 miliarde în banii actuali. Sau ce s-a întâmplat în Golful Mexic, când preşedintele Obama a solicitat British Petroleum să pună 20 de miliarde de dolari într-un cont pentru despăgubirile pe care le vor fi avut de plătit. Şi au plătit deja primele 4 miliarde ca despăgubiri, dar urmează să primească şi micile societăţi afectate de poluare, micii pescari, firmele de turism…

Firmele acestea mari, Chevron, Shell, Exxon, Total, sunt serioase, nu putem avea nimic împotriva lor. Dacă venea Ghiocelul SRL să caute gaze de şist în România, mă opuneam şi eu. Dar când vezi că este o societate situată pe locul al doilea la nivel mondial – în domeniul petrolier, Exxon Mobil este pe primul loc, după care pe locul al doilea, la acelaşi nivel, sunt Shell şi Chevron, căci Chevron-ul a urcat la nivelul Shell-ului după ce a preluat Texaco, în 2001, - n-am niciun fel de emoţie că tehnologia nu ar fi de ultimă oră sau că nu ar fi sigura pentru mediu. Să dea Dumnezeu să existe, pentru că văd că noi ne opunem şi să aflăm dacă există. Ne opunem şi firmei Prospecţiuni, firmă românească, ce nu face decât să cerceteze în 3D dacă există într-adevăr gaze de şist şi dacă forajele nu s-ar face pe vreo falie şi aşa mai departe...

Rep: Dacă funcţionează exploatarea gazelor de şist, dacă funcţionează şi eolienele, dacă din Marea Neagră se vor exploata gaze, se întrevede vreo scădere a preţului energiei?

Mihai Daraban: La gaz pot să zic da, un da categoric, pentru că va intra în sistemul naţional ce se va scoate, căci oamenii ăştia nu pot să ia gazul în spinare sau să-l pună pe vapor şi să-l scoată din România. Gazul va veni la uscat, conductele vor fi cuplate la sistemul naţional al Transgaz, pe formula cu preţ la intern şi preţ la export între care se face un preţ mediu, cu liberalizarea aferentă, avem şansă foarte mare ca acest preţ să fie mult mai mic, bineînţeles dacă există acest gaz.

Pe partea electricităţii este o altă problemă pentru că trebuie să recunoaştem că o fi ea verde energia dată de eoliene, dar e scumpă. Eolienele par ieftine pentru o mare parte a populaţiei, – zic dom’le, până la urmă vântul bate, nu costă nimic – dar investiţia costă enorm, ea există ca investiţie pentru că este subvenţionată prin certificatele verzi, pentru că altfel nu ar fi rentabilă.

Aici nu mai vorbim, practic, de o ieftinire a energiei, ci de o scumpire pe care fiecare consumator final o plăteşte ca să aibă energie verde. Vrei să respiri un aer curat, scoţi banii din buzunar. Poate viitorul, dezvoltarea noilor tehnologii să determine ca aceste mori de vânt să coste mai puţin, dar aici e vorba de înaltă tehnologie, de cercetare care ar putea să facă investiţia mai ieftină. Altfel, în condiţiile actuale, subvenţia prin certificate verzi se regăseşte în factura fiecăruia.

Rep: Sunt câţiva oameni bogaţi la Constanţa, în afară de cei care conduc administraţia locală şi judeţeană. Bosînceanu, Idu, Comănescu, Cârstocea... Există între ei o cooperare sau o comunicare pentru dezvoltarea Constanţei?

Mihai Daraban: Sunt genul de oameni care mai mult locuiesc în Constanţa, iar afacerile le au într-un fel expatriate. Şi majoritatea sunt legaţi de port. Nici unul nu are niciun interes efectiv în municipiu, ca business. Domnul Idu este pe shipping, domnul Bosînceanu este pe shipping şi şantier naval, domnul Comănescu tot pe shipping şi platforme de foraj. Mai sunt domnul Grecu de la Elcomex, Florin Cârstocea de la Rig Service. Au şi nişte mici active locale, un hotel, un camping, care nu înseamnă mare lucru în economia business-ului lor. Înseamnă nişte chestiuni adiacente.

Rep: Totuşi, oamenii aceştia bogaţi locuiesc la Constanţa, cum aţi spus şi dumneavoastră, şi mă gândesc că ar fi normal să vrea să investească, pentru că au posibilitatea, în oraşul în care locuiesc.

Mihai Daraban: Păi, domnul Bosînceanu a vrut să ţină echipa Farul şi a fost huiduit şi înjurat. Şi s-a retras, a ţinut-o nouă ani. Şi-a dat seama că nu există sprijin de niciun fel şi atunci stai să te întrebi de ce să te implici într-o problemă de interes public, cum, era FC Farul, şi să nu-ţi vezi de treaba ta?