Evaziunea în Portul Constanţa trece de 40%, iar preţurile pentru închirierea danelor sunt prea mici, a declarat marti ministrul Transporturilor, Dan Şova, potrivit Mediafax. Acesta a mai spus că listarea a 14% din acţiunile companiei va fi realizată de un departament de privatizare care se va afla in subordinea Ministerului Economiei. Tot marti, Sova a spus ca si privatizarea CFR Marfa va fi realizata de Ministerul Economiei.

"În acest moment Ministerul Transporturilor are 60%, primăria Constanţa - 20% şi Fondul Proprietatea 20%. Intenţia noastră este să dăm încă 13% Primăriei Constanţa şi să scoatem pe bursă 14%. În acest fel vom avea un echilibru perfect între autoritatea centrală şi autoritatea locală, adică Ministerul Transporturilor va avea 33%, Primăria Constanţa va avea 33%, asigurând în acest fel egala reprezentare a intereselor centrale şi locale în portul Constanţa, 34% ajungând în sferă privată. (...) Avantajul scoaterii pe bursă a 14% este reprezentat de transformarea Administraţiei Portului Constanţa în companie publică, ceea ce presupune transparentizarea tuturor operaţiunilor, pentru că fără această transparentizare nu este posibilă listarea pe bursă. Acest lucru va duce în mod evident la creşterea investiţiilor în portul Constanţa şi în mod inevitabil la creşterea activităţii economice a operatorilor privaţi", a declarat marţi ministrul Transporturilor, Dan Şova.

Ministerul Economiei a pregătit un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru înfiinţarea Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, care va funcţiona în coordonarea ministrului Economiei, prin reorganizarea Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie şi prin preluarea atribuţiilor privind privatizarea ale Departamentului pentru Energie.

Şova spune că în Portul Constanţa există "două probleme foarte grave", respectiv o evaziune fiscală "de peste 40%" şi preţuri de închieriere ale danelor plasate de foarte multe ori "foarte jos", ceea ce afectează veniturile Administraţiei Porturilor. "Noi nu avem în Ministerul Transporturilor oameni care să se priceapă la privatizare sau la listări pe bursă. Acest lucru trebuie să-l facă oamenii care se pricep", a spus Şova.

În aceste condiţii, Şova a precizat şi că privatizarea CFR Marfă va fi derulată de Departamentul din Ministerul Economiei.