Rosia Montana Gold Corporation disponibilizeaza 80% din angajati incepand cu 1 aprilie

de V.M.     HotNews.ro
Luni, 31 martie 2014, 20:28 Economie | Companii

Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) informeaza luni, intr-un comunicat remis HotNews.ro, ca, din intarzierilor in evaluarea si avizarea de catre autoritati a proiectului minier de la Rosia Montana, compania este nevoita sa-si reduca foarte mult activitatea, masura care va duce la disponibilizarea a circa 80% dintre angajati. Astfel, potrivit companiei, 373 dintre cei 481 de salariati ai RMGC isi vor pierde locul de munca incepand cu luna aprilie.

RMGC precizeaza ca "este nevoita sa ia aceasta masura din motive obiective - intarzierile nejustificat de mari in procedurile de autorizare a proiectului minier de la Rosia Montana si incertitudinea cu privire la finalizarea acestor proceduri au facut ca decizia privind restructurarea sa nu poata fi evitata".

Astfel, mai arata sursa citata, "incepand cu luna aprilie, circa 1000 de familii isi vor pierde o sursa esentiala de venituri prin reducerea activitatii companiei, care a dus la disponibilizea colectiva a majoritatii angajatilor si sistarea tuturor programelor sociale si de investitii in zona".

RMGC mai sustine ca, in ciuda faptului ca este nevoita sa desfiinteze peste 80% dintre posturi, compania "isi mentine disponibilitatea de a investi resurse financiare importante pentru a dezvolta cea mai moderna mina aurifera din Romania. Astfel, RMGC spera ca restructurarea sa fie doar o masura temporara, pana cand guvernul va aviza proiectul minier, ceea ce va permite companiei sa angajeze mii de oameni".

Comunicatul transmis de Rosia Montana Gold Corporation:


Din cauza intarzierilor nejustificat de mari in evaluarea si avizarea proiectului minier de la Rosia Montana, in ciuda eforturilor companiei, Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) este constransa sa-si reduca foarte mult activitatea, masura care va duce la disponibilizarea a circa 80% dintre angajati. Compania va depune la Inspectoratul Teritorial de Munca si la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Alba planul de restructurare, care presupune un program de concedieri colective, facand toate eforturile posibile pentru a diminua impactul social al acestei masuri.

Cumulat, circa 1.000 de familii din zona miniera a Muntilor Apuseni vor fi afectate de reducerea activitatii companiei miniere, astfel:
  • 373 dintre cei 481 de salariati ai RMGC isi vor pierde locul de munca incepand cu luna aprilie 2014;
  • peste 100 de locuri de munca din programele sociale finantate de RMGC se vor pierde ca urmare a reducerii de activitate;
  • peste 300 de locuri de munca de la companiile furnizoare de bunuri si servicii (materiale de constructii, transport, reparatii auto, alimente, papetarie, echipamente IT, servicii de arhitectura si proiectare etc) din Rosia Montana, din zona Muntilor Apuseni si din judetul Alba se estimeaza ca se vor pierde;
  • 283 de beneficiari ai programului social pe care RMGC l-a derulat in Rosia Montana si in zona au ramas fara niciun sprijin.
"Din pacate, in loc ca acum sa angajam mii de oameni asa cum ne-am pregatit, ca sa incepem sa construim mina, ne vedem nevoiti sa concediem 80% dintre angajati, desi somajul in zona este urias si nu exista alternative viabile in acest moment. Este foarte grav ca suntem in situatia sa oprim sursa de venit pentru peste 1.000 de familii din zona - oameni care sunt mineri din tata in fiu si care nu au alte optiuni. Am proiectat o mina de ultima generatie, care respecta cu strictete legislatia romaneasca si europeana, utilajele asteapta in depozit inceperea activitatii si suntem gata de implementarea proiectului minier de la Rosia Montana. Suntem in continuare convinsi ca Romania ar trebui sa decida aprobarea proiectului minier de la Rosia Montana, iar atunci compania va putea sa isi reintregeasca forta de munca si mai mult, va mai angaja alte mii de oameni, ca sa construim si sa punem in functiune aceasta mina moderna", a declarat Dragos Tanase, director general al RMGC.

Compania RMGC detine o licenta valabila de exploatare miniera pentru zacamantul de aur si argint de la Rosia Montana. RMGC va mentine, la un nivel restrans, activitatile care permit pastrarea licentei miniere si continuarea avizarii proiectului, la care se adauga si un nivel minim de activitati administrative si de suport. Se va reduce la minimum numarul angajatilor implicati in alte activitati care in acest moment sunt stopate sau foarte mult restranse - cum ar fi constructii, restaurarea obiectivelor de patrimoniu, cercetarea si restaurarea galeriilor miniere, restaurarea caselor din centrul istoric al localitatii, activitati de relocare, comunicare etc. Astfel:
  • lucrarile de amenajare a galeriei Catalina Monulesti vor fi suspendate;
  • lucrarile de proiectare si reabilitare ale Centrului Istoric al Rosiei Montane vor fi suspendate;
  • lucrarile de amenajare a unitatilor de primire turisti (hotelul "Primaria Veche" precum si pensiunea din Scoala Veche) vor fi suspendate;
  • toate programele de asistenta sociala si comunitara vor fi suspendate.
Prin blocarea investitiei miniere si in absenta evidenta a altor investitii de anvergura, viitorul Rosiei Montane este incert. Oamenii din zona risca sa vada cum localitatea se naruie sub ochii lor, desi marea lor majoritate au sustinut, in repetate ocazii, inclusiv la referendumul local desfasurat in decembrie 2012, ca vor ca traditia miniera, veche de doua mii de ani, sa mearga mai departe.  

Dincolo de efectele sociale, intreruperea programelor de investitii si restrangerea activitatii companiei miniere pot duce la degradarea ireversibila a patrimoniului cultural, la pierderea tuturor progreselor facute pana acum in cercetare si restaurare, precum si la agravarea problemelor de mediu existente. Efectele sociale vor fi resimtite pe termen lung, prin depopularea continua a zonei, tinerii fiind nevoiti sa plece in cautarea locurilor de munca. Mai mult decat atat, o zona in degradare si in curs de depopulare are sanse tot mai reduse sa atraga alti investitori, mai ales ca istoricul proiectului minier este un precedent deloc incurajator pentru alte companii in cautare de destinatii pentru viitoarele lor afaceri.
 
Pe parcursul anului 2013, proiectul Rosia Montana a fost evaluat de o comisie interministeriala, de o comisie interparlamentara speciala si de toti membrii parlamentului Romaniei, fara a exista un raspuns final cu privire la autorizarea investitiei.
 
Pornind de la un pret al aurului de 1.200 de dolari/uncie, proiectul minier de la Rosia Montana poate aduce peste 5 miliarde de dolari in economia Romaniei, din care 2,3 miliarde USD ca venituri ale statului din taxe si impozite si 2,9 miliarde USD ca incasari ale furnizorilor si angajatilor romani. In total, proiectul ar aduce Romaniei beneficii directe si indirecte de 24 miliarde USD si ar reprezenta una dintre cele mai mari investitii straine din Romania. In plus, proiectul prevede o garantie de mediu de 146 milioane USD si investitii semnificative pentru patrimoniul din Rosia Montana. Mina de la Rosia Montana poate genera mii de locuri de munca, respectand legislatia de mediu din Romania si Uniunea Europeana si aplicand cea mai moderna tehnologie disponibila.











3684 vizualizari

  • -16 (54 voturi)    
    indiferenta (Luni, 31 martie 2014, 20:40)

    AlinaElena1 [anonim]

    speram sa nu se ajunga aici, dar era inevitabil avand in vedere ca autoritatile bucurestene nici la mai bine de un deceniu de cand se stie de acest proiect nu s-au putut hotari daca e bun sau nu. Degeaba au angajat oameni si au investit, cu indiferenta tratam investitorii seriosi!
    • +20 (54 voturi)    
      Investitor serios? (Luni, 31 martie 2014, 21:17)

      _cutare [utilizator] i-a raspuns lui AlinaElena1

      Un investitor care nu a facut vreodata vreun proiect viabil in alta parte a lumii, un investitor cu increngaturi prin Bahamas, cu o cercetare penala in curs, care a dobandit licenta de exploatare in mod dubios... asta numesti tu investitor serios?
      • -16 (18 voturi)    
        Ei lasa (Luni, 31 martie 2014, 23:49)

        Adriana_009 [utilizator] i-a raspuns lui _cutare

        ca nici altii mai seriosi nu au facut treburi bune. Plus ca tu ignori complet investitiile pe care astia le-au facut in timp ce statul roman scumpeste benzina si atat.
        • +11 (13 voturi)    
          "investitii" (Marţi, 1 aprilie 2014, 10:51)

          pehash [utilizator] i-a raspuns lui Adriana_009

          din pacate lipsa de educatie si/sau jobul de postac va impiedica sa intelegeti ca RMGC nu investeste practic nimic. face o groapa, o umple cu otrava si pleaca. asta e tot ce stim cu siguranta. daca ar exploata aurul de la Rosia, diferenta dintre ce e acum acolo si ce va fi peste 30 de ani asta e - minus 4 munti superbi, vestigii romane, un sat intreg / plus o groapa cu cianuri si niste halde de steril care vor deveni rauri de noroi dupa cateva ploi.
          investitii? cu ce ramanem dupa ce pleaca RMGC? 94% din aur il iau ei. muntii dispar. galeriile romane dispar. "minerii" aia tot fara loc de munca vor fi.
          daca nu a primit licenta sa distruga 4 munti (ca pt 1 avea oricum) intre timp a distrus o comunitate...
          • +4 (4 voturi)    
            cred ca ai stat de vorba.. (Marţi, 1 aprilie 2014, 17:31)

            akillies [utilizator] i-a raspuns lui pehash

            ..cu unii din cei 20% angajati ramasi la RMGC, adica cei responsabili cu propaganda si dezinformarea publica...

            Nu exista minciuna mai mare decat aceea ca in RM nu se pot dezvolta alte industrii decat cea a mineritului.

            Toti oamenii din acea zona stiu ca aceasta este o minciuna, doar cativa "vizionari" ai economiei nationale, "deschizatori" de noi orizonturi (si alte bazaconii din categorie) sustin aceasta minciuna..

            Sa ii concedieze pe toti, oricum erau angajati ca sa distruga zona RM..
    • +2 (42 voturi)    
      soluție (Luni, 31 martie 2014, 21:30)

      Mazeta [utilizator] i-a raspuns lui AlinaElena1

      Vezi poate te angajează Chevron, că RMGC e falită.
      • -2 (2 voturi)    
        in sfarsit, MINERIT! (Marţi, 1 aprilie 2014, 18:44)

        Gheorghescu [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

        in sfarsit se va putea face minerit adevarat, nu catastrofa de suprafata! Fara sa se mai distruga zona!
    • +11 (15 voturi)    
      Nu sunt "investitori seriosi" (Luni, 31 martie 2014, 22:12)

      popescu_dtru [utilizator] i-a raspuns lui AlinaElena1

      asa cum credeti. Cifrele pe care le dau sunt umflate. In nici un caz nu pot angaja "mii de oameni", amploarea exploatarii nu justifica acest lucru. Dupa cca 20 de ani de exploatare (pana la epuizarea zacamantului, cifra data chiar de RMGC) si cateva sute de locuri de munca relativ prost platite, ne-ar fi lasat cu munti sfaramati, un lac de cianura si datoria statului de-a ecologiza zona (oare ce sa mai ecologizezi?). Despre capacitatea unui stat slab si corupt de-a negocia redevente cu acesti insi, ce sa mai vorbim. Presupun ca sunteti un om de buna credinta, mai ganditi-va.
      • +9 (9 voturi)    
        POSTAC (Marţi, 1 aprilie 2014, 9:10)

        marki [utilizator] i-a raspuns lui popescu_dtru

        Nu, e doar un postac cu vechi state în curtea RMGC. „De bună credință”, cum ar veni...
      • -11 (11 voturi)    
        Termina cu intoxicare si minciuna (Marţi, 1 aprilie 2014, 9:11)

        septimiu. [utilizator] i-a raspuns lui popescu_dtru

        Limba ta de lemn arunca aschii. Ai memorat ca papagalul niste cuvinte cheie livrate de cei care te-au format.
        Ar fi mii de oameni angajati la constructia minei, impaduriri, ar fi ape curate nu acide cum sunt acum, ar fi investitii in infrastructura : statii de epurarea, drumuri, centre de colectare pentru produsele agricole.
        Mantra pe care o tot repeti e plina de minciuni. Gandeste si nu repeta ca o moara stricata baliverne.
        • +6 (6 voturi)    
          mai nene.. (Marţi, 1 aprilie 2014, 17:35)

          akillies [utilizator] i-a raspuns lui septimiu.

          ..tu crezi ca aici avem toti 4 clase, maxim 10?
          lasa-ne ca ne aburira destul inaintasii tai..

          vorbesti ca activisti ide partid din anii 50..
          cum au promis ei viitorul luminous al industriei romanesti, asa a venit si RMGC sa promita un viitor luminos in RM..cu reecologizari si minciuni sfruntate..
      • -1 (3 voturi)    
        dezvoltare economica in regiune (Marţi, 1 aprilie 2014, 20:29)

        AlinaElena1 [anonim] i-a raspuns lui popescu_dtru

        ar fi cea mai mare investitie din Romania, cu o extindere economica pe orizontala de 3,5. S-ar crea alte locuri de munca in transport sau constructii sau resurse umane, energie,materii prime etc. S-ar dezvolta economic o intreaga regiune!
    • -1 (5 voturi)    
      Taci! (Marţi, 1 aprilie 2014, 13:21)

      aegis [utilizator] i-a raspuns lui AlinaElena1

      Dacă nu cunoşti seriozitatea RMGC, mai bine taci!
    • +3 (7 voturi)    
      deci, 373... (Marţi, 1 aprilie 2014, 18:39)

      Gheorghescu [utilizator] i-a raspuns lui AlinaElena1

      de batausi si postaci ai Goldului nu-si vor mai primi "argintii".
      Poate se vor apuca si ei de munca cinstita.
      Poate ei si familiile lor nu vor mai vota tradatorii din conducerea locala care s-au pus pres in fat Goldului si au blocat orice perspectiva in zona ca sa para Goldu singura speranta.
      Poate o sa scapam de postaceala cretina de pe forumuri.
  • +13 (47 voturi)    
    se pierd catevam dar se vor salva cateva mii (Luni, 31 martie 2014, 20:42)

    taobab [utilizator]

    si astfel se vor salva cateva zecii de mii de locuri de munca, in toata Transilvania , care ar fi fost desfiintate din cauza exploatarii.
    si nu-i asa ca reprezentantii statului roman vor verifica in ce masura disponibilizarrile sunt legale?
    sper ca reprezentantii RMGC nu au uitat ca trebuie sa plateasca salrii compensatorii ?
  • -17 (49 voturi)    
    speranta moare ultima (Luni, 31 martie 2014, 20:52)

    nicupanait [utilizator]

    speranta moare ultima, chiar si pentru moti. Poate se trezesc politicienii in ultimul ceas ca sa transforme anul 2014 intr-unul al mineritului. Potential avem, oameni avem, investitori avem,ce mai asteptam?
    • +10 (34 voturi)    
      Da, speranta moare ultima... (Luni, 31 martie 2014, 21:20)

      _cutare [utilizator] i-a raspuns lui nicupanait

      Trebuie sa speram ca se schimba in sfarsit destinatia zonei din minerit in orice altceva si ca li se da libertatea oamenilor sa faca altfel bani. Asa am salva zecile de mii de locuri de munca care ar fi afectate de proiect si cele cateva sute care se pierd acum vor fi inlocuite de activitati sanatoase.
      • -6 (10 voturi)    
        In ce? (Marţi, 1 aprilie 2014, 0:21)

        Flor.p [utilizator] i-a raspuns lui _cutare

        Daca ai vreo alternativa care nu a fost incercata (turismul de exemplu a esuat) spune-o.
        • +7 (7 voturi)    
          Care va sa zica turismul a esuat... (Marţi, 1 aprilie 2014, 10:40)

          Prostu' satului [utilizator] i-a raspuns lui Flor.p

          De-aia cica investea RMGC in, citez, "hotelul "Primaria Veche" precum si pensiunea din Scoala Veche"
          Pai tu nu vezi ce prosti sunt astia, investeau intr-o chestie care a esuat... cum sa faci biznis cu unii ca ei???
      • -5 (7 voturi)    
        Se poate investii in orice domeniu in RM. (Marţi, 1 aprilie 2014, 9:18)

        septimiu. [utilizator] i-a raspuns lui _cutare

        Prostia celor care macane cu alternativele nu are limite. Se poate face orice investitie in Rosia, realitatea e ca nu doreste nimeni sa o faca nu ca nu ii lasa primaria.
        Dovada ca marele impotrivist David are pensiune acolo si merge atat de bine incat nu a facut niciodata profit si nu a angajat niciodata pe nimeni cu carte de munca.
        Marii investitori din Campeni, cei cu taiatul padurilor si realizarea de mobilier sunt falimentari si sunt in executare, utilajele firmei Montana fiind scoase la licitatie, dar sigur ca nu ii lasa primaria unei comune aflata la 15km sa faca ei performanta.
    • +9 (13 voturi)    
      Asteptam sa traga oblonu' RMGC. (Marţi, 1 aprilie 2014, 0:09)

      .416Barrett [utilizator] i-a raspuns lui nicupanait

      Sa se care pe Marte (la pachet cu postacii lor) - poate gasesc acolo niste someri cu care sa transforme anul 2014 intr-unul al mineritului.
      • -11 (11 voturi)    
        Zise (Marţi, 1 aprilie 2014, 1:22)

        anna.costea [utilizator] i-a raspuns lui .416Barrett

        Un postac de-al lui Soros.
    • +9 (9 voturi)    
      care moti? (Marţi, 1 aprilie 2014, 10:02)

      BradCalin [anonim] i-a raspuns lui nicupanait

      si eu sunt mot, si nu sunt de acord cu exploatarea. de fapt in afara de cateva sute de persoane, din zona Abrud - Rosia Montana, nimeni nu sustine (ma refer la cei din zona). nici macar la Cameni, care e la 12 km distanta. deci nu o mai dati cu motii in sus, motii in jos. in plus, pana la Dealu Mare nici nu sunt moti, ca sunt mocani :d
    • +1 (1 vot)    
      da si propaganda aveti.. (Marţi, 1 aprilie 2014, 17:37)

      akillies [utilizator] i-a raspuns lui nicupanait

      ..20% din RMGC
  • +8 (36 voturi)    
    Mi se pare normal (Luni, 31 martie 2014, 21:05)

    Koczka [utilizator]

    atata timp cat nu mai au activitate. Nu tu un mars, un meeting in muzeu cu Ponta. Li se va spune ca din cauza lu Antonescu au ramas someri. Sunt destule locuri de munca, intradevar nu asa bine platite, pentru cine vrea sa munceasca. Mai ales acum ca vremea s-a incalzit si pot scoate animalele la pascut si la iarba verde, acum cat nu e otravita si asta.
    • +9 (33 voturi)    
      da (Luni, 31 martie 2014, 21:51)

      Sakura [utilizator] i-a raspuns lui Koczka

      Cifrele par umflate bine. Adică au calculat şi locuri de muncă care nu le aparţin şi care nici nu vor sughiţa de plecarea RMGC. De exemplu furnizorii de materiale şi servicii, papetărie şi alte asemenea. Să fim serioşi, nu consumau RMGC tone de hârtie pe zi şi nici n-au dispărut ceilalţi clienţi.

      Apropo, pe blogheri când îi "concediază"?
      • -11 (11 voturi)    
        Ce? (Luni, 31 martie 2014, 23:51)

        Adriana_009 [utilizator] i-a raspuns lui Sakura

        Cum adica nu le apartin? Adica.. sunt in cloud sau cum? Apropo, pe Gotiu cand il concediaza Soros?
      • +4 (4 voturi)    
        la cite minusuri ti-au dat, (Marţi, 1 aprilie 2014, 11:21)

        __alex__ [utilizator] i-a raspuns lui Sakura

        se pare ca pe astia i-au pastrat ;)
    • -9 (11 voturi)    
      da tu (Marţi, 1 aprilie 2014, 0:02)

      mercuriusfin [utilizator] i-a raspuns lui Koczka

      ai putea sa traiesti doar cu o vaca si o oaie pe care sa le duci la pascut? ce-mi "plac" astia ca tine care dau indicatii dar cred ca fara net ar muri in secunda 2.
    • -10 (14 voturi)    
      Activitatea (Marţi, 1 aprilie 2014, 0:20)

      Flor.p [utilizator] i-a raspuns lui Koczka

      Ar fi existat daca nu existau cei care nu au facut nimic, ba din contra, au blocat mineritul.
    • -8 (10 voturi)    
      Serios? (Marţi, 1 aprilie 2014, 1:09)

      Srescu.mirc [utilizator] i-a raspuns lui Koczka

      Vrei sa zici ca daca scoti animalele la pascut mananci tot anul? Tu ai senzatia ca animalul se satura doar cu furajele de pe camp? Are nevoie de nutreturi, de vaccinuri si alte cele. Si daca tai animalul, mananci o luna si apoi ce faci? Vai de capul tau!
      • +5 (5 voturi)    
        ai postat sub trei identitati diferite.. (Marţi, 1 aprilie 2014, 17:52)

        akillies [utilizator] i-a raspuns lui Srescu.mirc

        ..si degeaba.
        In muntii aia mai era destul aur de exploatat prin metode clasice de minerit. Ceea ce nu vrei tu (nu ca nu poti) sa intelegi este ca voiai sa sustii un proiect de distrugere al intregii zone folosindu-se metode de exploatare pe care mii de specialist din toata lumea le considerau extreme si fara a fi necesare.
        S-a demonstrate de catre oameni mult mai priceputi ca tine sau ca alti postaci de pe-aici, ca prin exploatarea propusa in doi peri de RMGC si Gold Corporation, se pierdeau miliarde de euro prin distrugerea minerarelor intr-adevar rare si valoraoase... Cum sa iti explic, s-a demonstrate clar ca RMGC era un proiect sortit esecului si distrugerii economiei zonale si nationale.

        poate iti vor explica si tie sefii tai ca ai fost prostit..dar sper sa fie la fel de intelegatori ca si cei care incearca sa faca lumina in bezna din mintea ta.
  • +8 (36 voturi)    
    ce-am avut si ce-am pierdut (Luni, 31 martie 2014, 21:11)

    Un cititor [utilizator]

    Hotnews gaseste spatiu pentru niste afaceristi de cea mai joada teapa. Ca si cum ar spune Carabulea: daca ma bagati la zdup ii concediez pe angajatii de la Carpatica. Nu zau?
    • -9 (11 voturi)    
      Paaaaai (Marţi, 1 aprilie 2014, 0:09)

      Danndyklein [utilizator] i-a raspuns lui Un cititor

      Am avut niste angajati, in loc de someri. Adica niste oameni care nu au mai stat pe taxele platite de tine si de mine. Invata putina economie.
  • +10 (38 voturi)    
    Isi pregatesc plecarea? (Luni, 31 martie 2014, 21:13)

    popescu_dtru [utilizator]

    Ce veste buna!
  • +12 (36 voturi)    
    Farewell RMGC! (Luni, 31 martie 2014, 21:35)

    Andy500 [utilizator]

    Drum bun si cale batuta!
    Please come back, when we call you!
  • -14 (18 voturi)    
    Români (Luni, 31 martie 2014, 21:42)

    Miscarea Focul Dacic [utilizator]

    Treziți-vă altfel veți fi trecuți în istoria acestui pământ al României de astăzi și al Daciei de ieri ca niște oameni slabi, fără coloană vertebrală, pentru care iubirea de neam nu a însemnat nimic. Și veți plăti pentru asta, cu vârf și îndesat.
    Dumnezeu, Cel în care nu credeți, există și...nu doarme.
  • -15 (37 voturi)    
    imi pare rau (Luni, 31 martie 2014, 21:53)

    cosmina.vladescu [utilizator]

    imi pare sincer rau de situatia motilor. Unii reusisera sa-si gaseasca un job la aceasta companie, altii sperau sa munceasca aici atunci cand incepea proiectul, acum sperantele lor par sa se naruie. Sper ca macar in al doispelea ceas, autoritatile sa dea unda verde celei mai mari investitii din Romania!
    • +9 (9 voturi)    
      Acum poti croseta mai departe ciorapei (Luni, 31 martie 2014, 23:55)

      .416Barrett [utilizator] i-a raspuns lui cosmina.vladescu

      ca in una din reclamele alea pentru oligofreni facute de RMGC la TV. Sa le chemi si pe colegele tale care mai postau pe aici (ca aproape toti postacii RMGC aveti alias-uri feminine).
    • 0 (0 voturi)    
      dator (Miercuri, 2 aprilie 2014, 11:34)

      adi24 [utilizator] i-a raspuns lui cosmina.vladescu

      statul e dator cu un raspuns oficial pe proiect si etotal ilogica aceasta amanare. nu vedem cat are de suferit zona cu amanarile interminabile?
  • +12 (38 voturi)    
    Mergeti hotilor canadiano-americani acasa la voi (Luni, 31 martie 2014, 21:57)

    alex1234 [utilizator]

    Mergeti hotilor canadiano-americani acasa la voi

    si furati acolo 100% din aur dandu-le bastinasilor 6%

    si otraviti acolo in SUA si Canada solul si padurile

    cu cianuri...


    Drum bun si cale batuta, Hotilor !
    • -11 (15 voturi)    
      alungam o firma romaneasca? (Luni, 31 martie 2014, 22:03)

      cosmina.vladescu [utilizator] i-a raspuns lui alex1234

      Rmgc este o firma romaneasca, inregistrata in Romania, cu angajati romani si care a platit taxe si impozite pana acum, tot in Romania. Deci, unde sa plece? Actionari straini au mai toate firmele mari din tara, sa plece si ele? unde ajungem?
      • +2 (10 voturi)    
        Vindeti tu casa cu 6% din valoarea ei de 100% (Marţi, 1 aprilie 2014, 0:59)

        alex1234 [utilizator] i-a raspuns lui cosmina.vladescu

        Vindeti tu casa cu 6% din valoarea ei de 100%

        la o firma "romaneasca" si trimite-ne actele

        aici la HotNews sa ne-arati cat de mult te bucuri de

        asa "o afacere" care la noi la romani se numeste

        HOTIE PE FATA

        Pana atunci putina decenta nu ti-ar strica
        • -10 (12 voturi)    
          Tu o tii pe a ta (Marţi, 1 aprilie 2014, 1:21)

          anna.costea [utilizator] i-a raspuns lui alex1234

          Cu aia 6%. Ala nu e singurul castig nene.
      • +8 (8 voturi)    
        mai bine (Marţi, 1 aprilie 2014, 10:07)

        Vuck [utilizator] i-a raspuns lui cosmina.vladescu

        sa intre in faliment decat sa ne otraveasca si sa -si bata joc de mediul inconjurator
      • -9 (9 voturi)    
        din pacate (Marţi, 1 aprilie 2014, 10:55)

        inavero73 [utilizator] i-a raspuns lui cosmina.vladescu

        din pacate la asta ne pricem noi cel mai bine ... sa ratam investitii, locuri de munca, oportunitati de crestere si dezvoltare. ne autocomplacem in mizerie
      • -1 (1 vot)    
        am vazut (Miercuri, 2 aprilie 2014, 11:33)

        adi24 [utilizator] i-a raspuns lui cosmina.vladescu

        am vazut ce s-a ales de zona fara minerit, economia locala e praf, oamenii n-au de lucru si tot asa o sa fie si in continuare daca nu se investeste
    • -10 (12 voturi)    
      Cea mai pura apa din lume e in Canada (Luni, 31 martie 2014, 22:49)

      Wanheda [utilizator] i-a raspuns lui alex1234

      sa stii...si e mai bine asa, vinde Canada Aur cu pret mai bun si isi pastreaza puterea. Unde e Romania in minerit? Mai pe nicaieri. Trist.
      • +4 (4 voturi)    
        imi pare rau sa te dezamgesc.. (Marţi, 1 aprilie 2014, 17:57)

        akillies [utilizator] i-a raspuns lui Wanheda

        ..cea mai pura apa din lume este in Suedia...
        adica si al robinet in casa e apa pura...
        si in unele zone au avut grija niste canadieni/americani sa otraveasca apele cu metale grele tot in urma unor "exploatari miniere de aur si argint cu tehnologii de ultima generatie".

        hai noapte buna si tie si RMGC!!!
  • -7 (9 voturi)    
    nu este normal! (Luni, 31 martie 2014, 22:11)

    nita.codruta [utilizator]

    nu este normal ce se intampla in Apuseni si de vina este exclusiv statul roman, prin autoritatile sale incompetente si tragatoare de timp din nascare. Nu cred ca vreo alta tara din lumea asta mare ar fi stat cu resursele in subsol in timp ce oamenii le-ar fi murit de foame, dar avand investitorul deja in tara, pompand bani in Romania!
    • +8 (8 voturi)    
      nu, nu este normal! (Marţi, 1 aprilie 2014, 9:40)

      Ava_ps [utilizator] i-a raspuns lui nita.codruta

      Nu cred că într-o altă țară din lume oamenii ar prefera să moară de foame așteptînd să le dea statul slujbe, bani, ajutoare, de toate, în loc să pună mîna să se reorienteze profesional.
      ///
      • -1 (1 vot)    
        totusi (Miercuri, 2 aprilie 2014, 11:31)

        adi24 [utilizator] i-a raspuns lui Ava_ps

        la urma urmei vorbim de investii, de un proiect normal asa cum se face si prin alte tari in minerit, proiect supus unei legislatii europene stricte
    • +4 (4 voturi)    
      ba da sunt destule tari... (Marţi, 1 aprilie 2014, 17:59)

      akillies [utilizator] i-a raspuns lui nita.codruta

      ..care prefer sa aiba un mediu curat si sa nu aiba explaotari poluante si daunatoare mediului.. doar ca nu lea-u gasit aia care te spalau pe creier la RMGC!
  • -12 (14 voturi)    
    Somerilor (Luni, 31 martie 2014, 23:53)

    Adriana_009 [utilizator]

    Le urez mult noroc. Carcotasilor angajati de Soros si alti neaveniti le urez totusi un somaj placut. Nu de alta, dar cu cine se mai lupta Soros acum pt aur? O sa ramaneti si cu aurul luat si fara job de comentator pe Hotnews.
    • +5 (5 voturi)    
      mai nene.. (Marţi, 1 aprilie 2014, 18:01)

      akillies [utilizator] i-a raspuns lui Adriana_009

      ..tu ai ceva cu Soros asta.. Da' cine e Soros? ce tot bati apa in piua cu Soros asta?
      Inclusiv comisia parlamentara a decis ca e un proiect fara viitor si tu o tot dai in sus si in jos cu Soros!
      Multa minte le mai trebuie unora!!!
      • -2 (2 voturi)    
        Soros si bursa (Marţi, 1 aprilie 2014, 22:06)

        nicupanait [utilizator] i-a raspuns lui akillies

        George Soros este omul din spatele activistilor, care le finanteaza protestele si iesirile in spatiu public. El castiga la bursa cand scad actiunile la proiect, apoi le vinde cand cresc
  • +14 (16 voturi)    
    Vai, (Luni, 31 martie 2014, 23:56)

    heisenberg [utilizator]

    Cat de evident este limbajul de lemn al postacilor platiti, imi vine sa plang. Cu lacrimi de crocodil.
    cosmina.vladescu, nicupanait, alinaelena si altii pe care nu i-am vazut vreodata sa comenteze o alta stire. Dar cum apare ceva despre rosia montana... sa te tii!!!
  • -7 (11 voturi)    
    Mda (Marţi, 1 aprilie 2014, 0:10)

    Danndyklein [utilizator]

    Nasol. Pacat. Si acum ce? Banuiesc ca o sa deschida un hotel care o sa dea faliment mai repede decat va dura un guvern nu?
  • +7 (7 voturi)    
    oricum erau platiti sa faca greva !!!! (Marţi, 1 aprilie 2014, 7:08)

    IonelCoroiu2 [anonim]

    oricum erau platiti sa faca greva !!!!
    Rusineeeee RMGC !!!Vai de capul vostru de mafihoti !!!
  • +1 (3 voturi)    
    Daca vreti sa vedeti ce inseamna Rosia Montana (Marţi, 1 aprilie 2014, 8:40)

    a_ [utilizator]

    Vizionare placuta http://www.youtube.com/watch?v=w16O-GBJDV0
  • -8 (10 voturi)    
    pacat (Marţi, 1 aprilie 2014, 10:27)

    inavero73 [utilizator]

    pacat ca s-a ajuns aici si ca in loc sa se genereze locuri de munca se pierd. asa o sa se inrautateasca de tot situatia din zona
    • 0 (0 voturi)    
      semnal de alarma (Vineri, 4 aprilie 2014, 16:05)

      AlinaElena1 [anonim] i-a raspuns lui inavero73

      evident, concedierea unor oameni nu aduce nimic bun cu ea, iar somajul oricum era mare in zona. Poate va fi un semnal de alarma pentru cei care au puterea de decizie in tara si care vor constientiza ca e grava situatia si ca stand cu mainile in san, nu se rezolva nimic!
  • +6 (8 voturi)    
    Ce speranţă? (Marţi, 1 aprilie 2014, 13:15)

    aegis [utilizator]

    Cine spera la ceva bun de la RMGC ori era inconştient, ori era pe statul lor de plată. Sunt curios dacă printre cei care vor pleca se află şi duduia care făcea prăjituri şi tricota călcâiele la ciorapi. Atunci poate că ar avea timp să continue lucrul şi să facă şi laba (tot la ciorapi, evident), să termine activitatea începută. Să nu-i lase neterminaţi!
    • -2 (4 voturi)    
      bine ca oamenii vor sa se descurce! (Marţi, 1 aprilie 2014, 22:05)

      nicupanait [utilizator] i-a raspuns lui aegis

      incredibil cum poti sa vorbesti despre niste oameni care incearca sa supravietuiasca, desi au solutii acolo, la ei in zona, dar statul refuza sa le aplice mai curand! mai bine sa moara femeia aia de foame decat sa faca niste banuti din crosetat?
      • -1 (1 vot)    
        Ştii... (Miercuri, 2 aprilie 2014, 15:40)

        aegis [utilizator] i-a raspuns lui nicupanait

        cât a încasat duduia pentru spotul publicitar care ne-a ameţit la cap atâta vreme? Noi n-o să avem atâţia bani, nici dacă vom mai lucra vreo 80 de ani. Ce-ai mai zice despre duduia care zici că moare de foame, săraca, dacă ai şti că a încasat 200.000 euro (minus impozitele)?
        • 0 (0 voturi)    
          tot beneficii (Vineri, 4 aprilie 2014, 16:03)

          AlinaElena1 [anonim] i-a raspuns lui aegis

          stii ce as zice eu? ca bine ca Rmgc a venit in Romania, s-a stabilit acolo si a ajutat niste oameni. Esti invidios, aegis? pana la urma sunt bani adusi in Romania, cheltuiti in Romania,doamna respectiva ii cheltuieste in Romania... dar eu ma indoiesc ca este vorba de asemenea suma,doar nu era vedeta!


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi