Compania austriaca SW Umwelttechnik Stoiser & Wolschner AG s-a despartit de afacerile sale neprofitabile din Romania si Ungaria. Contractul a fost semnat miercuri, 2 aprilie, pretul de achizitie nu a fost dezvaluit. Ea si-a vandut participatia de 81 la suta in grupul OMS unor investitori maghiari.

OMS Unternehmensgruppe este activa doar in Ungaria si Romania, reprezentand divizia de proiect a SW, pentru care lucreaza 90 de angajati.

Acestia vor fi preluati de noii proprietari, dupa cum declara o purtatoare de cuvant a companiei, agentiei de presa austriece APA. Motivul oficial al vanzarii invocat de SW este "concentrarea pe competentele de baza", productia de produse prefabricate din beton pentru conservarea resurselor de apa si a infrastructurii.

Afacerile derulate de OMS "s-au indepartat tot mai mult de afacerea noastra de baza", a precizat purtatoarea de cuvant. Proiectul a fost putin rentabil si chiar riscant. "In Ungaria trebuie prefinantat foarte mult. In plus, vine riscul pe care il are antreprenorul general. Acest risc n-am vrut sa ni-l mai asumam", a adaugat aceasta, citata de KleineZeitung.at.

SW are trei puncte de lucru in Austria, trei in Ungaria si doua in Romania, la Bucuresti si Timisoara. Prima fabrica din Romania a companiei, cea din Timisoara, a fost inaugurata in anul 2006 si realizeaza tuburi si elemente folosite la sistemele de canalizare.

Fabrica din apropierea Capitalei este specializata in productia elementelor de infrastructura, pentru siguranta traficului, precum si a elementelor destinate constructiilor civile si industriale. Veniturile obtinute in Romania de SW Umwelttechnik au ajuns in 2008 la 21 milioane de euro, reprezentand 19% din veniturile totale ale companiei.

SW este listata la bursa din Viena si a avut in 2012 o cifra de afaceri de 62.1 milioane de euro. Divizia de proiect activa in Romania si in Ungaria a avut o cifra de afaceri de 12,1 milioane euro in 2012, insa a inregistrat o pierdere neta din exploatare (EBIT) de 300.000 de euro.

Bilantul pe 2013 urmeaza sa fie comunicat de firma saptamana viitoare. In primele trei trimestre ale 2013, desi vanzarile au crescut cu patru la suta, la 46.3 milioane de euro, SW a suferit pierderi operative in valoare de 1,4 milioane de euro. In anul precedent, in acelasi interval de timp, SW inregistra un plus operativ de 0,1 milioane euro.