​Ordonanta de Urgenta privind returnarea catre transportatori a 4 euroceneti din acciza suplimentara pe carburanti de 7 eurocenti a fost publicata vineri in Monitorul Oficial. Insa, forma aparuta in monitor este diferita fata de ce a anuntat Guvernul ca a aprobat in sedinta de miercuri. Guvernul precizase printr-un comunicat ca una dintre prevederile Ordonantei se refera la returnarea unei parti din acciza si pentru transporturi postale, masura care vizeaza activitatea Postei Romane. Forma publicata nu contine si aceasta prevedere.

In aceste conditii, exista doua explicatii: ori comunicatul de presa continea informatii eronate, ori textul ordonantei a fost modificat dupa aprobarea sa in sedinta de Guvern.

"De asemenea, reducerea se aplică și pentru transporturi poștale efectuate în cadrul unui serviciu universal cu autovehicule sau ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului poștal și cu o greutate brută autorizată de cel puţin 3,5 tone. Această măsură vizează activitatea Poștei Române, care nu beneficiază și nu poate avea o licenţiere așa cum operatorii privaţi au", precizase Guvernul in comunicatul transmis miercuri, dupa sedinta in care a fost aprobat textul actului normativ.

Ordonanta de Urgenta prevede reducerea de accize de 40 euro/1000 litri faţă de nivelul standard prevăzut de lege, pentru motorina utilizată drept carburant pentru transport rutier de mărfuri în cont propriu sau pentru alte persoane, cu autovehicule sau ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri și cu o greutate brută maximă autorizată de cel puţin 7,5 tone, precum și pentru transportul de persoane, regulat sau ocazional, exclusiv transportul public local de persoane, cu un autovehicul din categoria M2 sau M3.

Reducerea de accize se realizează prin restituirea diferenţei de 40 euro/1000 litri operatorilor economici licenţiaţi în Uniunea Europeană.

Noua masura se aplica cu respectarea procedurilor specifice in domeniul ajutorului de stat, pana la data de 31 martie 2019, cu incadrarea in creditele de angajament si bugetare prevazute in prin legea bugetului de stat pentru Programul "Ajutoare de stat pentru finantarea proiectelor pentru investitii din cadrul bugetului Ministerului Finantelor, se mai precizeaza in textul Ordonantei de Urgenta.

Aceasta este, insa, o masura care a starnit indignarea altor transportatori.Asociatia Transportatorilor Feroviari a acuzat Guvernul de discriminare.

Problema discriminarii a fost ridicata si de presedintele Traian Basescu. Acesta a precizat intr-o scrisoare transmisa presedintelui Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, ca s-au creat premisele unui tratament discriminatoriu fata de ceilalti transportatori, cum ar fi: aerieni, feroviari si maritimi, carora aceasta rambursare nu le va fi aplicabila.

In plus, ar putea fi o masura care sa atraga dupa sine alte taxe.Recuperarea unei parti din acciza suplimentara la carburant de catre transportatorii din Romania ar trebui deplin compensata cu alte masuri pentru a nu afecta obiectivele fiscale ale Guvernului, a declarat marti Andrea Schaechter, seful misiunii FMI pentru Romania, intr-o teleconferinta referitoare la aprobarea, de catre board-ul FMI, a primelor doua evaluari ale acordului cu Romania, scrie Agerpres.

In plus, rambursarea catre o parte dintre transportatori a unei fractiuni din acciza de 7 eurocenti pe carburanti care va fi introdusa la 1 aprilie ridica o serie de probleme de ordin practic.