Inspectoratul General al Politiei de Frontiera, despre controalele efectuate de politistii de frontiera pe Aeroportul privat Tuzla care nu este punct de frontiera: In cazul lucratorilor offshore sunt niste exceptii

de Claudia Pirvoiu     HotNews.ro
Luni, 4 august 2014, 16:02 Economie | Companii

Inspectoratul General al Politiei de Frontiera (IGPF) invoca o exceptie legislativa in cazul controalelor efectuate de politistii de frontiera pe Aeroportul privat Tuzla, chiar daca acesta nu este declarat punct de frontiera. IGPF arata intr-un punct de vedere transmis HotNews.ro, ca pe Aeroportul Tuzla sunt verificati lucratorii offshore ai companiei ExxonMobile. Potrivit IGPF, controlul acestora intr-un alt loc decat punctele de trecere a frontierei se poate face in baza unor derogari de la regulile generale stabilite printr-un regulament european. Insa, IGPF nu explica si conditiile care trebuie indeplinite pentru aplicarea acestor derogari.

Reamintim ca HotNews.ro a aratat ca pe Aeroportul Tuzla a aparut o situatie bizara. Politistii de frontiera fac zilnic controale pe Aeroportul privat Tuzla, chiar daca acesta nu este punct de trecere a frontierei. IGPF a emis o decizie prin care politistii de frontiera de la Aeroportul international Kogalniceanu, companie de stat, sa mearga zilnic cativa zeci de kilometri la Aeroportul Tuzla pentru a controla lucratorii care trebuie sa ajunga pe platformele petroliere aflate in Marea Neagra, dincolo de apele teritoriale romane care se intind doar pana la 12 mile marine. De mai bine de doi ani, reprezentantii firmei Regional Air Services, controlata de Dorin Ivascu, insista pe langa autoritatile statului sa aprobe un proiect de Hotarare de Guvern prin care Aeroportul Tuzla, un aeroport privat pe care il controleaza, sa devina punct de trecere a frontierei. Nu au reusit, ministrii s-au tot schimbat, iar Hotararea de Guvern nu a fost aprobata nici pana acum. Insa, a reusit acum, cu ajutorul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera (IGPF), sa schimbe lucrurile.

HotNews.ro a trimis in urma cu doua saptamani IGPF o solicitare conform Legii 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public cerand cateva lamuriri pe aceasta tema.
Cateva dintre intrebarile HotNews.ro:
  • In ce baza legala a fost emisa aceasta dispozitie, in conditiile in care Aeroportul Tuzla nu este punct de trecere a frontierei?
  • In cazul unor incidente (ex. trecere ilegala), cine ar fi tras la raspundere, avand in vedere ca aceste controale nu se desfasoara prin Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport-Mihail Kogalniceanu?
  • Tot in privinta riscurilor, in ce masura au fost luate in calcul si riscuri legate de apropierea de granita cu Ucraina, zona de conflict?
  • Care este baza legala prin care a fost permis transportul lucratorilor politiei de frontiera de catre o companie privata?

Ce raspunde Inspectoratul General al Politiei de Frontiera

"Legislatia Uniunii Europene in domeniul controlului trecerii frontierelor, respectiv Regulamentul 562/2006 al Parlamentului European si al Consiliului de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de catre persoane (Codul Frontierelor Schengen) modificat prin Regulamentul 610/2013, prevede derogarea de la regulile generale privind trecerea frontierei doar prin Punctele de Trecere ale Frontierei (art. 4 din Regulamentul 562/2006, cu modificarile ulterioare), pentru mai multe categorii de persoane.
Printre categoriile de persoane care sunt mentionate in derogarea prevazuta in Regulamentul 562/2006, modificat prin Regulamentul 610/2013, se incadreaza si lucratorii offshore, in cazul de fata acestia fiind lucratorii Companiei Exxonmobile Exploration and Production Romania Limited care desfasoara activitatile de explorare in zona economica exclusiva si zona contigua a Romaniei.

Totodata, in conformitate cu ANEXA VII, punctul 8, alin 1. din Regulamentul 562/2006, modificat prin Regulamentul 610/2013 "lucratorii offshore care se intorc in mod regulat pe teritoriul statelor membre pe cale maritima sau aeriana fara a fi stationat pe teritoriul unei tari terte nu fac obiectul controalelor sistematice", fiind prevazuta insa  posibilitatea, in urmatorul aliniat, ca statele membre sa efectueze controale in situatia existentei unor riscuri legate de migratia ilegala.

Astfel, in cadrul Instructiunilor actualizate privind controlul trecerii frontierei de stat pentru aplicarea Regulamentul 562/2006 al Parlamentului European si al Consiliului de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de catre persoane (Codul Frontierelor Schengen), au fost detaliate situatiile de efectuare a controlului de frontiera, avand in vedere potentialele riscuri legate de migratia ilegala, astfel:
daca instalatiile sunt situate in apropiere de un stat tert, precum si in zona economica exclusiva, persoanele si mijloacele de transport vor fi supuse controalelor de frontiera atat la intrarea cat si la iesirea in/din porturi si aeroporturi.

In concluzie, avand in vedere activitatile de explorare pe platformele aflate in zona economica exclusiva si zona contigua a Romaniei desfasurate de catre Compania Exxonmobile Exploration and Production Romania Limited si prevederile actelor normative sus-mentionate, Politia de Frontiera aplica derogarile legate de trecerea frontierei doar prin punctele de trecere a frontierei pentru lucratorii offshore, fiind astfel posibila operarea de pe aerodromul Tuzla, cu mentiunea ca toate persoanele si mijloacele de transport sunt verificate sistematic cu respectarea art.5, 7-13 din Regulamentul 562/2006, cu modificarile ulterioare.

De asemenea, pentru a putea executa activitati specifice de control la frontiera pe Aerodromul Tuzla, Politia de Frontiera Romana a stabilit conditiile necesare desfasurarii controlului de frontiera, in functie de rezultatele analizelor de risc efectuate in baza procedurilor interne.

Totodata, in conformitate cu art. 4, aliniat 2 din O.U.G. 105/2001 privind frontiera de stat a Romaniei "zona de frontiera cuprinde teritoriul aflat pe o adancime de 30 km fata de frontiera de stat si tarmul Marii Negre, catre interior". Astfel, in cazul producerii unui eveniment  in zona de frontiera, politistii de frontiera responsabili cu efectuarea activitatilor specifice in zona de competenta, raporteaza inregistrarea evenimentelor conform prevederilor legale si a procedurilor interne in vigoare.

Precizam ca deschiderea punctelor de trecere a frontierei se realizeaza doar prin Hotarare de Guvern, conform art. 9 alin. (1) din OUG 105/2001 privind frontiera de stat a Romaniei.

Politia de Frontiera Romana reprezinta, conform art. 1 din O.U.G. 104/2001 privind organizarea si functionarea P.F.R., ...institutia specializata a statului care exercita atributiile ce ii revin cu privire la supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat, prevenirea si combaterea migratiei ilegale si a faptelor specifice criminalitatii transfrontaliere savarsite in zona de competenta, respectarea regimului juridic al frontierei de stat, pasapoartelor si strainilor, asigurarea intereselor statului roman pe canalul Sulina situat in afara zonei de frontiera, in zona contigua si in zona economica exclusiva, respectarea ordinii si linistii publice in zona de competenta, in conditiile legii...", fapt pentru care va pune in aplicare toate prevederile legale in vigoare referitoare la sfera de competenta".

  • Nota. Prin raspunsul oferit, IGPF nu a explicat si daca pentru aplicarea unor exceptii de la regulamente trebuie indeplinite si cateva conditii specifice pe care ar trebui sa le indeplineasca punctele care nu sunt declarate puncte de frontiera pentru realizarea unor controale de frontiera. De asemenea, nu sunt precizate daca exista si trebuie indeplinite anumite proceduri in baza careia se pot efectua aceste controale in alte locatii decat punctele de frontiera.

Pentru mai multe amanunte citeste Situatie bizara: Politistii de frontiera fac zilnic controale pe Aeroportul privat Tuzla, chiar daca acesta nu este punct de trecere a frontierei


Citeste mai multe despre   











Material sustinut de Superbrands

Recomandari de vara de la librarii Humanitas

Librariile Humanitas au aparut ca entitate juridica in anul 1993, insa primele doua librarii au fost deschise sub egida Editurii Humanitas inca din 1991. Cu peste 25 de ani in piata de distributie si vanzare de carte din Romania, compania isi propune sa ramana in continuare lantul de librarii cu cea mai mare pondere de carte din Romania, acordand editurilor nationale si locale, dar si autorilor romani, sansa de a ajunge la public.

2333 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    excepții?! (Luni, 4 august 2014, 16:08)

    corvus coraX [utilizator]

    Pe banii cui?! Din buzunarul cui sunt plătiți cei care fac controale?!
  • 0 (0 voturi)    
    cadoul nicusorului pt. ivascu (Miercuri, 6 august 2014, 15:30)

    kogo [utilizator]

    nicusor constantinescu i-a acordat aeroportului Tuzla serviciul de interes economic general, aeroportul putand astfel beneficia de subventii de la stat (http://www.cjc.ro/Hotarari/2013/380.pdf). Problema este ca hotararea nu este legala deoarece nu indeplineste cerintele Deciziei 2012/21/UE ( nu arata durata, activitatile precise pentru care se acorda serviciul, parametrii mecanismului de compensare). Hotararea este facuta dupa ureche, preia cuvant cu cuvant cererea RAS, este un cadou al lui nicusor pentru ivascu. Acelasi ivascu intretine si elicopterul cumparat de nicusor pentru situatii de urgenta, desi Constanta are si elicopter SMURD si baza de elicoptere militare.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă