Comisia Europeana a cerut Romaniei o serie de clarificari pe tema privatizarii combinatului Oltchim, intrucat exista suspiciuni ca statul nu se comporta ca un investitor privat, iar preluarea rafinariei Arpechim de la Petrom ar putea avantaja compania petroliera, a declarat, pentru AGERPRES, presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu. HotNews.ro a demonstrat recent ca statul vrea sa preia Arpechim, o rafinarie inchisa, a carei repornire si operare ar costa circa 250-300 de milioane de euro, in conditiile in care doar o foarte mica parte (circa 15%) din activitate ar folosi combinatului Oltchim. Practic, statul ar avea numai de pierdut in urma unei asemenea actiuni.

"Exista suspiciunea ca preluarea rafinariei Arpechim de la Petrom ar putea aduce avantaje celor de la Petrom, intrucat, in aceste conditii, Petrom ar scapa de unele obligatii foarte costisitoare pe care le are cu inchiderea rafinariei, precum decontaminarea zonei", a Chiritoiu pentru Agerpres.

"Comisia cere explicatii cu privire la faptul ca, desi Oltchim are datorii la stat, statul nu o executa, cum ar trebui sa faca orice creditor, iar acest lucru ridica semne de intrebare cu privire la un posibil ajutor de stat", a mai spus presedintele Consiliului Concurentei.

De cateva luni incoace, ministrul economiei Constantin Nita tot anunta ca negocierile cu OMV Petrom pentru preluarea rafinariei Arpechim de catre stat sunt in stadiu avansat sau se apropie de final. Spune ca statul trebuie sa preia rafinaria pentru a o vinde la pachet cu Oltchim. Insa se pune o problema despre care ministrul nu vorbeste deloc public: De ce ar ar prelua statul o rafinarie inchisa, a carei repornire si operare ar costa circa 250-300 de milioane de euro, si in conditiile in care doar o foarte mica parte (circa 15%) din activitate ar folosi combinatului Oltchim, potrivit datelor detinute de HotNews.ro. Care sunt argumentele economice pe care le foloseste Nita pentru a promova preluarea Arpechim?

Daca exista investitori interesati si de Oltchim, si de Arpechim, acestia nu pot negocia direct cu OMV Petrom? De ce ar fi nevoie ca Arpechim sa treaca la stat, ca apoi sa fie vanduta impreuna cu Oltchim, care oricum nu prea are succes la privatizare?

In 2010, rafinaria Arpechim a fost inchisa tocmai pentru ca nu mai era rentabila, fiind estimate pierderi de peste 100 milioane euro pe an in conditiile functionarii ei, si pentru ca necesita costuri uriase in raport cu ce putea oferi. Pentru repornire erau necesare modernizari, retehnologizari si investitii de mediu de peste 250 milioane euro. OMV Petrom se baza si se bazeaza pe rafinaria Petrobrazi unde este prelucrata intreaga productie de titei. Astfel, pentru Arpechim ar fi trebuit sa importe titei.

In plus, pentru combinatul Oltchim nu intreaga capacitate a rafinariei este necesara, ci doar 15%. Doar atat era prevazut pentru productia de Nafta si GPL, materie prima necesara Oltchim. Practic, parea mai rentabil importul materiei prime decat efectuarea unor investitii de sute de milioane de euro pentru producerea ei.