Presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, a precizat joi pentru HotNews.ro ca nu este prima data cand, daca un proiect de lege trece de Parlament, in ciuda unui aviz negativ, autoritatea sa se adreseze apoi Presedintiei. "Cand suntem in situatia asta, apelam la ultima instanta care e Presedintele", a declarat Chiritoiu. Explicatia vine in contextul in care Presedintele Klaus Iohannis a declarat joi ca a retrimis Codul Silvic in Parlament, bazandu-se pe un document primit, fara sa fie cerut, de la Consiliul Concurentei, care avertiza ca exista riscul ca acest act normativ sa incalce legislatia UE. Pe de alta parte, fostul presedinte Traian Basescu a spus ca "e anormal ce s-a intamplat, Consiliul Concurentei nu are o relatie institutionala din proprie initiativa cu presedintele" si ca nu i s-a intamplat niciodata in 10 ani sa primeasca de la Consiliul Concurentei un preaviz legat de promulgarea unei legi.

Bogdan ChiritoiuFoto: AGERPRES
  • "Poate ca situatiile sunt destul de rare si atunci la cata agitatie si cate probleme sunt pe capul unui Presedinte nu-si aduce aminte. Am cerut pe ISCIR/CNCIR, unde nu s-a dat curs punctului nostru de vedere, dar in privinta legilor referitoare la agentiile media, la serviciile publice de utilitati - salubritate, precum si a legii farmaciei, Presedintele Basescu a cerut reexaminarea lor in Parlament si pe baza punctelor noastre de vedere.
  • Asta este datoria noastra sa trimitem puncte de vedere. Uneori se solicita intr-adevar de catre Parlament, dar de multe ori nu, si le trimitem noi. Este posibil si ca Presedintele sa nu le vada, sa fie la Consilieri. Probabil consilierii preiau ce li se pare relevant din ce spunem noi si fac Presedintelui o propunere de retrimitere in Parlament, deci este posibil ca ele sa nu ajunga neaparat la Presedinte, dar in orice caz Presedintiei noi ii scriem", a declarat pentru HotNews.ro Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei, intrebat despre declaratiile  facute pe Facebook de fostul presedinte Traian Basescu.

Ce a scris fostul presedinte Traian Basescu pe contul sau de Facebook:

  • "Nu mi s-a intamplat niciodata in 10 ani sa primesc de la Consiliul Concurentei un preaviz legat de promulgarea unei legi, e prima data cand se intampla. Probabil ca dl Chiritoiu, ce sa faca, a fost propus de mine la Consiliul Concurentei, a prins alte vremuri si vrea sa se mentina si de aceea a facut asa.
  • E prima data cand constat ca asa functioneaza.
  • E anormal ce s-a intamplat, Consiliul Concurentei nu are o relatie institutionala din proprie initiativa cu presedintele. Ar fi interesant daca ne-ar putea spune cineva de la Consiliul Concurentei daca presedintele a cerut un punct de vedere. Daca presedintele a cerut, sta in picioare varianta, daca presedintele nu a cerut, nu sta in picioare varianta".

De cealalta parte, Presedintele Klaus Iohannis a declarat, astazi, ca a retrimis Codul Silvic in Parlament, bazandu-se pe un document primit, fara sa fie cerut, de la Consiliul Concurentei, care avertiza ca exista riscul ca acest act normativ sa incalce legislatia UE.

  • "Atunci cand am retrimis Codul Silvic in Parlament, a existat un document pe care ne-am bazat, este documentul care ne-a fost transmis, fara sa fie cerut, de catre Consiliul Concurentei, prin care ne-a atras atentia ca este, exista riscul de infringement pentru Romania, deci exista riscul sa nu fie conforma legea cu legislatia europeana. Mi s-a parut un lucru foarte serios. Si vreau sa subliniez in acest context ca nu numai Presedintele, ci si primul-ministrul are datoria sa vegheze ca legislatia romaneasca sa fie in concordanta cu legislatia europeana. Eu nu ma joc cu legile Romaniei. Nu a existat niciun indiciu ca cineva ar fi intervenit pentru aceasta chestiune, la mine oricum nu, si nici la nivelul Administratiei Prezidentiale", a spus Klaus Iohannis.

Presedintele Consiliului Concurentei a mai precizat joi pentru HotNews.ro ca nu este prima data cand autoritatea de concurenta da un aviz negativ pe un astfel de proiect privind Codul Silvic.

"Primul punct de vedere a fost undeva in vara anului trecut. Am avut discutii cu Ministerul Agriculturii, care era preocupat si ma intreba daca putem impune limita asta si ne-am tot gandit si nu am gasit vreun argument pentru care am putea impune vreo limita de x% cota de piata.

Dupa care au fost adrese trimise la Parlament, cand Codul a iesit din Parlament asa cum a iesit, am scris Presedintelui. Nu se intampla foarte des, dar cand suntem in situatia asta apelam la ultima instanta care e Presedintele", a mai precizat Bogdan Chiritoiu.