Guvernul a aprobat marti, printr-o Ordonanta de Urgenta, o serie de masuri de eficientizare in materie de concurenta. In urma noilor modificari, compania care isi recunoaste vina pe parcursul investigatiei poate beneficia de o reducere a amenzii cuprinsa intre 10% si 30% din valoarea initiala a acesteia. Trebuie precizat ca in prezent legea prevede o reducere de doar 10% in cazul recunoasterii faptelor dupa finalizarea raportului de investigatie.

De asemenea, in conformitate cu prevederile Uniunii Europene, pentru a stimula companiile sa recunoasca savarsirea unei fapte anticoncurentiale anterior finalizarii investigatiei, s-a introdus in Legea Concurentei, procedura tranzactionarii. Aceasta procedura prezinta avantaje atat pentru autoritatea de concurenta, cat si pentru companii. Mecanismul procedurii tranzactionarii consta in recunoasterea faptei anticoncurentiale pe parcursul investigatiei. Pana acum, companiile puteau recunoaste ca au savarsit o fapta anticoncurenntiala doar dupa finalizarea raportului de investigatie, in cadrul procedurii de audiere.

Avantajele acestei proceduri constau in economia de timp, deblocarea de resurse care urmeaza sa fie redirectionate catre solutionarea altor cazuri, dar si probabilitatea ca aceste decizii sa nu mai fie atacate in instanta. In acelasi timp, amendamentele aduse Legii Concurentei conduc la reducerea timpului si a costurilor pe care le au companiile implicate in cazurile instrumentate de Consiliul Concurentei (spre exemplu cheltuielile cu asistenta juridica, implicarea managementului companiei in alte activitati decat cele de gestionare a afacerii).

De asemenea, prin prezenta Ordonanta se creaza cadrul legislativ care sa permita efectuarea de inspectii inopinate in orice spatii in care intreprinderile isi desfasoara activitatea. Prin aceasta masura se elimina incercarile de obstructionare a inspectei inopinate prin folosirea argumentului ca spatiul in care intreprinderea isi desfasoara activitatea nu este detinuta legal de catre aceasta.

Ordonanta reglementeaza si termenul actual de la 48 de ore la 72 de ore, in care poate fi atacata hotararea instantei pentru respingerea autorizarii solicitate in scopul efectuarii unei inspectii inopinate.

Modificarea Legii concurentei a fost inclusa ca masura de reforma in ceea ce priveste dezvoltarea mediului economic intre conditionalitatile asumate de Guvernul Romaniei in vederea incheierii seriei de imprumuturi pentru politici de dezvoltare (Development Policy Loan) cu Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare.