Sindicalistii din Romatsa ii cer premierului interimar Gabriel Oprea, intr-o scrisoare deschisa, sa intervina in conflictul pe care il au cu directorul companiei, pe care il acuza ca infiinteaza "directii si servicii noi, cu directori, secretare si tot aparatul birocratic adiacent".

"Sindicatul reprezentativ ATSR a luat act cu profunda ingrijorare de modul in care managementul ROMATSA intelege sa administreze o institutie romaneasca autofinantata, de prestigiu international. In urma unui lung sir de ilegalitati, abuzuri, comportament dictatorial si decizii aberante (pentru care putem prezenta dovezi clare) ale conducerii instalate in urma cu un an, s-a ajuns la o stare conflictuala generata mai ales de refuzul de dialog social legal si real. Subliniem ca, in cazul de fata nu banii reprezinta problema sindicala, ci siguranta locului de munca si respectarea legii, intr-o institutie dusa pas cu pas spre "capusare" si distrugere prin noua organigrama ce se vrea implementata de directorul general Ion Aurel Stanciu, probabil dupa modelul Romavia ajunsa astazi in faliment", potrivit sursei citate.