Comisia Europeana a amendat miercuri, cu suma de 486,9 milioane euro, patru mari producatori de sticla pentru ca acestia au impus preturile pe piata. Intelegerea lor ilicita s-a derulat in perioada 2004-2005, se arata intr-un comunicat de presa.

Cele patru firme sunt Guardian Industries Corp. (din Statele Unite), Pilkington Group Ltd (Marea Britanie), Saint-Gobain SA (Franta) si divizia belgiana a firmei japoneze Asahi Glass Co.

Acestea au fost gasite vinovate de cresterea sau stabilizarea preturilor pe piata de resort, printr-o serie de intelegeri ilicite.

Comisarul european pentru concurenta, Neelie Kroes, a declarat ca Uniunea Europeana “nu va tolera companiile care inseala consumatorii individuali si firmele prin fixarea preturilor si lipsirea lor de avantajele unei piete unice”.

In lunile februarie si martie 2005, Comisia a derulat mai multe inspectii neanuntate la sediile celor patru companii si a descoperit ca acestea au avut mai multe runde de discutii, in timpul carora au convenit sa isi coordoneze politicile pentru coordonarea preturilor .

Guardian a primit cea mai mare amenda, de 148 milioane euro, Pilkington a fost amendata cu 140 milioane euro iar Saint-Gobain cu 133,9 milioane euro. Deoarece a cooperat cu anchetatorii, Asahi a primit o amenda de doar 65 milioane euro.

Impreuna, cele patru firme controleaza circa 80 la suta din piata europeana de sticla utilizata in productia de ferestre, oglinzi si geamuri ignifuge.

Penalizarile la adresa cartelului sticlei este a doua amenda acordata conform noului Cod UE ce a majorat amenzile impuse companiilor care incearca sa obstructioneze libera concurenta. Conform noilor prevederi, amenzile pot ajunge pina la 10 procente din cifra anuala de vinzari a unei companii.