Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Tranzactia dintre KazMunaiGaz si Rompetrol a fost finalizata

de A.N.     HotNews.ro
Miercuri, 28 noiembrie 2007, 19:14 Economie | Companii

Concernul KazMunaiGas din Kazahstan a platit, miercuri, restul sumei datorate in contul celor 75% din actiunile Rompetrol, iar tranzactia dintre Rompetrol Holding si KMG a fost finalizata, potrivit unui raport al Rompetrol remis Bursei de Valori Bucuresti.

Potrivit raportului companiei, conform clauzelor contractului de vanzare-cumparare de actiuni incheiat in data de 24 august intre Rompetrol Holding (RPH) si KMG, "toate conditiile suspensive acolo au fost indeplinite si toate formalitatile necesare pentru finalizarea tranzactiei au fost realizate"

Rompetrol precizeaza ca miercuri a fost achitat restul de pret ramas de platit potrivit contractului, astfel incat "KMG a devenit proprietarul a 75% dintre actiunile emise de The Rompetrol Group, avand autoritate deplina de a-si exercita drepturile asupra acestei participatii".

Documente:
Raport Rompetrol (Hotnews, 28 Nov 2007) DOC, 441450K
Concernul din Kazahstan are astfel dreptul de a numi sase din cei opt membri ai consiliului de administratie al Grupului Rompetrol, ceilalti doi fiind numiti de catre RPH.

"Prin aceasta achizitie, una dintre cele mai mari din istoria celor doua companii, KMG isi dubleaza capacitatea de rafinare obtinand acces la doua rafinarii detinute de TRG in Romania si isi mareste in mod semnificativ infrastructura de retail pe pietele europene, prin accesul la 630 de statii de carburant in sapte tari europene, din Georgia pana in Franta", se precizeaza in raport, care adauga ca "The Rompetrol Group isi asigura accesul pe termen lung la resursele de titei".

Comisia Europeana a aprobat saptamana trecuta preluarea companiei Rompetrol, condusa de catre Dinu Patriciu, de catre KazMunaiGaz, dupa ce a constat ca operatiunile din Europa ale celor doua companii sunt complementare, iar in urma tranzactiei nu vor aparea probleme legate de concurenta.

KazMunaiGaz a semnat, la 24 august, achizitionarea, de la Rompetrol Holding SA (Elvetia), a 75% din compania Rompetrol Grup NV, cu sediul in Olanda. Valoarea Rompetrol Grup era apreciata la 3.616 milioane de dolari.

Potrivit informatiilor publicate de presa, omul de afaceri Dinu Patriciu ar fi incasat, in urma tranzactiei, 2,16 miliarde de dolari sau 1,72 miliarde dolari, daca sunt scazute datoriile grupului Rompetrol.











96 vizualizari




ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri