Furnizorul si distribuitorul de electricitate Electrica SA isi va reduce numarul angajatilor din filiale cu 7,3%, pentru cresterea productivitatii, potrivit informatiilor transmise de companie la solicitarea Mediafax.

"Printr-un proces firesc de crestere a productivitatii muncii, bazat pe reducerea naturala a personalului, a reorganizarii activitatii si/sau a restructurarii, numarul de personal din filiale se va reduce cu 7,33%, ceea ce va duce la o scadere a cheltuielilor cu salariile si alte beneficii ale angajatilor", arata compania.

La sfarsitul anului trecut, grupul Electrica avea 11.740 de angajati.

Electrica estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de 5,662 miliarde lei si un profit net de 460,7 milioane lei. In 2014, Electrica a inregistrat la nivel de grup o cifra de afaceri de 5,044 miliarde lei si un profit net de 401,4 milioane lei, din care 287,84 milioane lei reprezinta profitul net atribuibil actionarilor.

"In anul 2014 rezultatul financiar al Electrica SA s-a imbunatatit intr-un mod consistent comparativ cu anul precedent, fiind influentat in special de un rezultat pozitiv exceptional al segmentului de furnizare si o imbunatatire a rentabilitatii segmentului de distributie, dar si a masurilor de restructurare si reorganizare a segmentului de servicii energetice", spun reprezentantii companiei.

Electrica are o arie de cuprindere nationala, cu organizare in trei zone, pentru distributia si furnizarea energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord si la nivel national pentru intretinere si servicii energetice. Compania deserveste aproximativ 3,5 milioane de clienti.

Actionarul principal al Electrica SA este statul, reprezentat prin Ministerul Energiei, Intreprinderilor Mici si Mijlocii si Mediului de Afaceri (48,78%), urmat de BERD, cu 8,66%.