Termenul indicativ pentru aprobarea in Guvern a proiectului legii salarizarii in sistemul bugetar este 15 octombrie, a declarat ministrul muncii Rovana Plumb pentru HotNews.ro. "Incercam sa finalizam proiectul pana atunci", a precizat ministrul. Trebuie precizat ca este esentiala aprobarea in Guvern a acestui proiect cat mai curand posibil, astfel incat sa ramana suficient timp de dezbatere in Parlament pentru a putea fi adoptat si trimis la promulgare pana la sfarsitul anului, asa cum a promis premierul Victor Ponta.

"Guvernul isi va respecta toate promisiunile asumate prin acordul cu sindicatele si vom avea grija ca noua lege a salarizarii in domeniul bugetar sa continue cresterea de salarii in 2015 si anii ce urmeaza", a transmis luni Victor Ponta pe Facebook.

Insa, fiind o lege foarte importanta, nu este exclus ca dezbaterea si adoptarea in Parlament sa depaseasca actuala sesiune parlamentara. In principiu, legea ar putea intra in vigoare chiar si in prima parte a anului viitor, cu o singura conditie: sa fie pusa in aplicare cu cel putin sase luni inainte de alegerile parlamentare. Potrivit Legii responsabilitatii fiscale, nu pot fi promovate acte normative privind majorari salariale sau a pensiilor cu mai putin de 180 de zile inainte de expirarea mandatului Guvernului. Anul viitor, alegerile parlamentare ar putea avea loc in decembrie.

Deocamdata, negocierile cu sindicatele pe marginea proiectului s-ar afla intr-un blocaj, in conditiile in care fiecare categorie profesionala doreste sa obtina majorari cat mai avantajoase. Inca se fac calcule. Zilele trecute, Antena 3 a prezentat informatia ca vor fi cresteri salariale cu 25% pentru tot personalul bugetar. Informatia a fost preluata apoi de mai multe publicatii. De fapt, ar fi majorarile pe care le-ar dori toti bugetarii, mai ales ca se raporteaza la cresterea salariilor in sistemul sanitar cu 25% de la 1 octombrie. Victor Ponta a negat. "As vrea eu, dar nu", a spus Ponta.

"Orice crestere salariala trebuie facuta in limita sustenabilitatii, in asa fel incat sa nu le marim acum si, cine stie, mai tarziu, cum a facut Basescu sa le taie. Ceea ce vom propune va fi doar bazat pe resursele pe care le avem la dispozitie. Vreau sa precizez foarte clar: niciodata nu am spus si nu voi spune ca putem din prima zi sau din primul an la toata lumea sa marim conform legii. Tocmai, e vorba de o etapizare, pe o perioada de trei sau patru ani (...)Tot ceea ce ati vazut in presa sunt dorinte. Forma legii va exprima putintele. Nu va pot spune pana nu avem toate calculele si previziunile pe anul viitor", a spus Ponta luni seara la B1.

Discutiile pe marginea proiectului legii salarizarii vor fi dificile si in contextul in care pentru inaltii demnitari au fost aprobate deja majorari semnificative. Presedintele Romaniei, presedintii celor doua camere din Parlament si primul-ministru primesc de la 1 august o indemnizatie majorata de 21.540 lei. Vicepremierul primeste 20.000 lei, iar ministrii, vicepresedintii celor doua camere din Parlament, Avocatul Poporului, presedintele Consiliului Legislativ, presedintele Curtii de Conturi si sefii de servicii secrete au o indemnizatie de 19.055 lei.

La inceputul lunii septembrie, presedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, spunea ca proiectul legii salarizarii bugetarilor va fi depus la Guvern pana la 1 octombrie, urmand ca pana pe 15 octombrie acesta sa ajunga in Parlament pentru dezbatere si aprobare.