Investitori americani si romani: Vrem reforma imediata a aplicarii legilor in Romania. Eforturile de inlaturare a coruptiei au fost insuficiente

de CZ     HotNews.ro
Miercuri, 4 noiembrie 2015, 15:41 Economie | Companii

Investitorii americani si romani membri ai Camerei de Comert Americane (AMCham) in Romania cer reforma "imediata si imperativa" a procesului de aplicare a legilor si toleranta zero fata de mita si coruptie, in Romania, se arata intr-un comunicat emis miercuri.

"In contextul tragicului eveniment de vinerea trecuta in urma caruia 32 de persoane si-au pierdut viata si  alte 150 au fost grav ranite in incendiul izbucnit in clubul bucurestean Colectiv, Camera de Comert Americana in Romania (AmCham Romania) solicita  o reforma   imediata si imperativa a procesului de aplicare a legilor in Romania si o toleranta zero fata de mita  si coruptie, astfel incat Romania sa devina o tara sigura pentru cetatenii sai", afirma AmCham, intr-un comunicat remis HotNews.

Investitorii atrag atentia ca eforturile depuse pana acum pentru inlaturare coruptiei din tara au fost insuficiente si indeamna companiile si persoanele fizice sa se implice activ pentru siguranta si sanatatea individuale si colective.

"Consideram ca eforturile depuse pana in acest moment pentru inlaturarea coruptiei au fost insuficiente si ca este nevoie de o schimbare reala la toate palierele societatii romanesti, de la cel mai inalt nivel al administratiei centrale pana la cele mai mici institutii publice", considera AmCham. 

"In timp ce autoritatile au cea mai mare responsabilitate cu privire la asigurarea unui cadru clar de reglementare, implementare si monitorizare a respectarii normelor de siguranta in toate domeniile, fiecare din partile implicate, companii sau persoane fizice, trebuie sa isi asume rolul de agent al schimbarii, in vederea atingerii obiectivului comun de asigurare a sigurantei si sanatatii individuale si colective. Transformarea Romaniei presupune un efort colectiv si daca schimbarea nu va porni simultan de la ambele capete ale spectrului decizional si societal,  numarul tragediilor nu se va opri aici", mai arata sursa citata.

In context, AmCham arata ca dezastrul recent din clubul Colectiv din Bucuresti, in urma caruia au murit 32 de oameni, "este o  dovada de necontestat a faptului ca, pe termen lung, coruptia, iresponsabilitatea, nepasarea, urmarirea interesului propriu si lipsa de performanta nu sunt doar factori ce impiedica progresul Romaniei, ci risipesc resurse valoroase si cel mai grav, pun in pericol viata cetatenilor".

AmCham Romania reuneste in prezent peste 400 de companii americane, internationale si locale. Acestea au cumulat investitii totale de peste 20 miliarde dolari, generand peste 250.000 de locuri de munca, spune organizatia.











5127 vizualizari

  • +4 (4 voturi)    
    reset (Miercuri, 4 noiembrie 2015, 15:45)

    Dedalus [anonim]

    Ok, dar haideti sa haidem e tot prea putin.
  • +3 (3 voturi)    
    Cereti (Miercuri, 4 noiembrie 2015, 15:59)

    falcoind [utilizator]

    celor 250 000 de angajați sa se alăture protestului, ieșiți și voi în strada cu noi . Ne vedem azi , mâine și în fiecare zi dacă e nevoie . NU vrem scandaluri nici marșuri prin București sau orașele mari strângeți-va în liniște cu prieteni zi de zi în piața centrala și stați acolo 2-3 ore la o discuție( o cafea , ceai în termos), noi mâine lucram nu ne permitem sa mărșăluim nu suntem militari suntem o societate care e sătulă sa fie furata. Dar perseverați doar asa sunt șanse sa schimbe ceva cu adevarat altfel doar rotim cadrele .
  • +2 (2 voturi)    
    sunt de acord.. (Miercuri, 4 noiembrie 2015, 16:00)

    lucyan [anonim]

    intoleranta fata de coruptie, mita, etc... sa se implice si persoanele fizice... pai cum sa te implici? cui sa te adresezi? acestui sistem corupt? pai ei se apara intre ei, sunt mai unit i ca niciodata in fata ciolanului...
    ar fi frumos daca ar fi mai multe ong-uri pe aeasta tema, sa te adresezi lor, sa urmareasca cazul, sa te consilieze, chiar asistenta juridica, poate asa oamenii ar capata curaj si ar lua atitudine...
    cum pot eu acum reclama ca la mine la unitate angajarile se fac numai pe criterii politice, rudenie, etc., ca sunt scoase la concurs in ziar dar se stie inainte de examen cu o luna de zile cine va fi angajat...
    pot face acest lucru? pe mine cine ma apara?pai m-am dus cu un aparat la altex sa mi-l schimbe-repare, ca era in garantie, m-au luat la misto, ca piesa resoectiva nu face obiectul garantiei, si stiti de ce? directorul de la opc este prieten cu directorul de la altex... si roata se invarte, asa ca avem nevoie de sprijin pentru a scapa de corupti, ca ei sunt in pozitii cheie si sunt foarte puternici, indiferent de culoarea politica...
  • +1 (3 voturi)    
    Cred ca pb. e in alta parte nu la multinationale (Miercuri, 4 noiembrie 2015, 16:18)

    G [anonim]

    Coruptia, nepasarea, delasarea si distrugerea care s-a practicat de cel putin 25 ani incoace, cand teoretic ar fi trebuit sa ne aliniem si noi Vestului asa cum il percepeam noi inainte de '90, sunt una, iar ce vin si cer astia acum este alta. Pe investitorii astia mai mult ca sigur ca ii doare de legile care le-ar permite sa inrobeasca si mai multi oameni si pe salarii si mai mici. Ca deh' e criza si exista si alte tari mai ieftine. Dupa ce oricand te poate da afara si sa te angajeze pe salariu din ce in ce mai mic (si mariri cucu) ar vrea ca tu sa nu poti pleca de la ei sa le fii fidel si sa le pupi mana si asa mai departe. Si alte legi pe care sunt sigur ca si le-ar mai dori ar fi sa poata sa ia din aceasta tara cat mai multe bogatii de subsol si cat mai ieftine, vezi redeventele... Sper ca miscarile care se intampla acum sa nu deturneze spre chestii din astea meschine. Sigur ca doresc sa existe investitii, sigur ca doresc sa se exploateze subsolul, pt. ca deocamdata altceva nu avem dupa 25 ani de distrugere, insa doresc sa fie facut corect, just. Adica oamenii sa fie corect platiti si evaluati, cu reale oportunitati de crestere. Sa existe mai multa stabilitate, nu dupa 5 ani firma sa plece si sa dea afara sute de oameni ca se relocheze in India sau mai stiu unde. Iar unde se extrage din subsol sa fie facut corect, fara ca sa fie in vreun fel afectat mediul, si turismul si agricultura locala, iar Romania sa incaseze beneficiile corecte. Iar clasa politica sa se lupte pt. binele Romaniei, nu pt. o spaga de 10 mil de $ care s-o imparta 10 insi, si poporul sa iasa in pierdere. Si bineinteles sa existe transparenta in tot ce se face. Ca sa pot si eu ca si cetatean sa vad daca s-a facut o treaba buna sau nu.
  • +2 (4 voturi)    
    Da, da, da ... (Miercuri, 4 noiembrie 2015, 16:47)

    Diletant [utilizator]

    Dar ar fi bine sa ne amintim putin si de dosarele Microsoft sau EADS, de RMGC sau Holzindustrie Schweighofer, sau eu stiu cate or mai fi ....
    Evident, coruptia e un lucru grav, dar, oare nu exista si culpa de instigare la coruptie?
  • +1 (1 vot)    
    Remember (Miercuri, 4 noiembrie 2015, 21:22)

    un neuron [anonim]

    Doar cateva cuvinte le amintesc cuviosilor americani: Autostrada Transilvania si Bechtel. Va amintiti?


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi