​Omul de afaceri Dan Ostahie, proprietarul grupului Altex (din care face parte si Media Galaxy) spune ca analizeaza posibilitatea preluarii unor magazine Domo, in functie de nevoia companiei de a-si extinde prezenta in anumite puncte din tara, dupa ce in ultima perioada a mai preluat cinci dintre magazilnele retailerului, care a anuntat, recent, ca va ramane prezent doar in onlie.

Dan Ostahie, AltexFoto: Altex

“In 2009, compania pe care eu o conduc a trecut prin probleme financiare. La momentul respectiv Domo se afla exact la polul opus. Cu un capital social de peste 25 de milioane de euro, era cea mai solida companie din domeniu, la inceputul crizei. Cum a reusit ca de pe pozitia in care se afla in 2009, astazi sa inchida toate magazinele mie mi se pare un lucru greu de conceput si merita studiat”, spune Dan Ostahie.

Seful grupului Altex spune ca va incheia anul cu un total de 90 de magazine. Pe parcursul anului compania pe care o conduce a preluat 5 dintre magazinele Domo, la Focsani, Targoviste, Cluj, Constanta si Pitesti. De asemenea, el estimeaza o cifra de afaceri de circa 450 de milioane de euro, in 2015, in crestere cu 10% fata de anul trecut.

Totodata, compania si-a anuntat planuri pentru editia din acest an a Black Friday si spune ca intentioneaza sa extinda promotiile pe o perioada de 32 de zile, de pe 30 octombrie pana pe 30 noiembrie, cand estimeaza vanzari de 75 de milioane de euro.

“Media Galaxy organizeaza perioade de reduceri pe tot parcursul anului, de iarna, vara, primavara si cea mai mare, cea de Balck Friday, toamna”, potrivit reprezentantilor companiei. Cele mai vandute produse in aceste perioade de reduceri sunt televizoarele, electrocasnicele mici (expressoare, storcatoare de fructe) si consolele de joc.

Perioada reducerilor de vara, “Black Friday de vara” - dupa cum au numit-o cei din companie, a durat patru zile si a inregistrat venituri de 8 milioane de euro.

“Intreaga piata de elecro IT este marcata de vanzarile la promotie. Black Friday nu mai este un eveniment, a devenit o nevoie”, mai spune Dan Ostahie.

Citeste ce spune seful eMAG despre inchiderea magazinelor Domo