Guvernul a modificat si completat Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publica, in sensul clarificarii modului in care se determina preturile de referinta si preturile de pornire. Guvernul a facut aceste clarificari deoarece s-a ajuns la un blocaj asupra tranzactiilor de masa lemnoasa. De altfel, reprezentanti ai industriei lemnului au protestat la inceputul saptamanii trecute, sustinand ca Romsilva a crescut cu 300% pretul minim de pornire la licitatiile de vanzare a masei lemnoase.

Guvernul a schimbat definitia termenului de "preturi de referinta pentru fiecare an de productie". Potrivit noilor reglementari, "preturile de referinta pentru fiecare an de productie - preturile masei lemnoase pe picior care se recolteaza din fondul forestier proprietate publica, determinate anual, in conditii de piata, in functie de specie sau grupa de specii, de gradul de accesibilitate, de sortiment si de tehnologia de exploatare; preturile de referinta pentru fiecare an de productie pot fi revizuite o singura data in cursul unui an, in baza unei note justificative". Pana acum, pretul de referinta era definit doar pentru proprietatea publica a unitatilor administrativ teritoriale, noua definitie acoperind si proprietatea publica a statului. Noua definitie permite modificarea pretului de referinta in cazul in care condittile pietei o impun.

Guvernul a mai introdus o prevedere prin care se defineste gradul de accesibilitate, care este unul din criteriile in baza caruia se determina pretul de referinta pentru fiecare an de productie. Acest criteriu este instituit in scopul stabilirii corecte a distantei de colectare. Astfel, "gradul de accesibilitate este distanta determinata pe baza masuratorilor din teren, pe traseul instalatiei de scos-apropiat, dintre centrul de greutate al suprafetei parchetului si cea mai apropiata cale cu caracter permanent pentru transportul de marfuri, rutier sau feroviar sau punctul naval de incarcare".

O alta modificarea vizeaza stabilirea pretului de pornire pentru masa lemnoasa vanduta la licitatie. Potrivit reglementarilor introduse, pretul de pornire la licitatie pentru fiecare partida se stabileste pornind de la pretul de referinta aferent acesteia. Pretul de referinta aferent fiecarei partizi se calculeaza in functie de pretul de referinta pentru fiecare an de productie. Preturile de referinta pentru fiecare an de producti pentru masa lemnoasa provenita din fondul forestier proprietate publica a statului se aproba inainte de licitatia principala, prin decizie a conducatorului administratorului fondului forestier proprietate publica a statului si pot fi stabilite la nivel national, judetean sau local, dupa caz.

Din fondul forestier proprietate publica a statului administrat de Regia Nationala a Padurilor Romsilva a fost adjudecat pana in prezent, la licitatii si negocieri, un volum de aproximativ 1,5 milioane mc, ceea ce reprezinta circa 33% din volumul de peste 4 milioane mc adjudecat in aceeasi perioada a anului de productie 2015. Acest lucru va avea un impact major asupra pietei lemnului din Romania, afectand activitatea economica la nivel national.