Companiile la care statul este actionar au fost lasate in deriva, fara o viziune, subliniind ca in acest caz trebuie definite foarte bine obiectivele, a declarat joi premierul Dacian Ciolos, dupa o intalnire cu ministrul economiei, vicepremierul Costin Borc, potrivit Agerpres. Ciolos a mai spus ca i-a cerut vicepremierului Costin Borc sa vina "cu ambitii clar definite" de aplicare a ordonantei privind guvernarea corporativa la aceste companii cu capital de stat.

Ciolos a mai spus ca in Adunarile Generale ale Actionarilor si Consiliile de Administratie ale acestor companii statul trebuie sa aiba o reprezentare profesionista, nu doar sa fie desemnati "niste oameni ca sa aiba in plus la salariu".

"Din pacate, aceste companii au fost lasate in deriva, fara o viziune bine stabilita asupra a ceea ce se poate pune in valoare din aceasta resursa nationala. S-a inceput un proces de privatizare sau de deschidere a capitalului unora din aceste companii spre privat, dar partea de participatiune a statului a ramas in deriva, fara sa se defineasca obiective clare, ce se vrea de la aceste companii si cum se pot integra in dezvoltarea economica a Romaniei", a precizat premierul.

Potrivit acestuia, rolul Ministerului Economiei este de a da o linie directoare si de a mobiliza mecanismele care sunt la dispozitia statului pentru a stimula dezvoltarea economica si a integra companiile care sunt inca de stat si care, in cea mai mare parte, gestioneaza resurse importante.

"Am discutat, in consecinta, si despre guvernanta corporativa. Un alt obiectiv important al nostru este sa aducem acest mod de management la companiile statului si i-am cerut domnului vicepremier sa vina cu niste ambitii clar definite la cate companii sa aplicam Ordonanta 109 - speram noi sa fie amendata cu cateva clarificari in Parlament - si asa cum e ea este important ca in aceste companii de stat sa avem nu numai viziune, ci si managementul competent si atunci sa trecem la managementul profesionist. Statul sa-si defineasca foarte bine obiectivele, inclusiv prin reprezentantii in AGA si CA. Sa avem chiar si din partea reprezentantilor statului o reprezentare profesionista si nu doar sa punem acolo niste oameni ca sa aiba in plus la salariu, pentru ca lucreaza pe salarii mici la stat, din pacate aceasta a fost abordarea pana acum", a afirmat Ciolos.

UPDATE La randul sau, Costin Borc a spus ca prezenta oficialilor Ministerului Economiei in adunarile generale ale actionarilor ar putea sa nu mai fie remunerata.

"I-am mai prezentat premierului, de asemenea, un set de masuri pe care vrem sa le implementam in ceea ce priveste prezenta reprezentantilor statului in adunarile generale ale actionarilor si in consiliile de administratie si selectia personalului executiv. Am pus accent pe cateva lucruri care noua ni se par absolut normale, cum ar fi de exemplu prezentele in AGA sa nu mai fie remunerate, maximum doi reprezentanti ai statului, conform prevederilor legii, un tutelar si un supleant, neremunerati. Ei vor indeplini mandatul pe care il vor primi, in cazul ministerului, gandit in scopul implementarii strategiei ministerului si strategiei romanesti in industriile respective, in intreprinderile respective", a spus Borc, potrivit Agerpres.

"Vrem sa responsabilizam consiliile de administratie si vrem ca ministerul sa nu fie administratorul direct al acestor societati. Reprezentantii ministerului nu vor putea sa aiba functie de presedinte in CA. Nu poti sa fii director general in minister si presedinte in consiliul de administratie. Nu ai timp sa faci aceste lucruri daca vrei sa le faci bine. Nu suntem in favoarea prezentei corpului de control sau a Departamentului de audit in consiliile de administratie. Este un conflict de interese", a mai spus ministrul. Acesta a precizat ca vrea implementarea unui management profesionist in industria de aparare. Costin Borc i-a prezentat premierului o lista cu 13 companii de stat la care va fi implementata OUG 109/2011 privind gurvenanta corporativa, printre care se afla Societatea Nationala a Sarii, Societatea Nationala a Apelor Minerale, Cupru Min, Conversmin.