MedLife anunta semnarea, alaturi de un sindicat de banci coordonat de Banca Comerciala Romana, din care mai fac parte ING Bank, Raiffeisen Bank si BRD-Groupe Societe Generale, unui contract de credit in valoare de 56 milioane euro. Potrivit reprezentantilor companiei, 20 milioane de euro din fondurile contractate astazi sunt destinate exclusiv proiectelor de achizitii planificate pentru perioada imediat urmatoare, in vederea extinderii accelerate a operatiunilor MedLife la nivel national.

Mihai MarcuFoto: Hotnews

Compania va suplimenta suma de 20 milioane de euro cu minim alte 5 milioane euro, fonduri proprii, valoarea totala a bugetului de achizitii ridicandu-se la un minim de 25 milioane euro.

"In acest moment ne aflam in competitie pentru toate companiile medicale din sectorul privat romanesc si nu numai, iar cu unele dintre acestea suntem deja in discutii avansate. Nu excludem nici posibilitatea unor noi finantari / aliante pentru achizitii de anvergura, aceste directii fiind parte a strategiei de business prin care vizam sa ne consolidam pozitia de lider si sa ne distantam semnificativ de locurile doi si trei de pe piata" a declarat Mihai Marcu, Presedinte CA MedLife.

MedLife a efectuat prima tranzactie a unui operator local in 2010, cand a cumparat 80% din grupul Policlinica de Diagnostic Rapid din Brasov. Achizitia a depasit valoarea de 3 milioane de euro, fiind cea mai importanta operatiune de cumparare a unui furnizor medical local din Romania, derulata de un alt operator local de profil. Din 2010 si pana in prezent MedLife a derulat 9 tranzactii de preluare a unui operator local, sase dintre acestea fiind anuntate in ultimele 12 luni.

"Suntem operatorul cu cea mai mare experienta in achizitii din sectorul medical privat romanesc, iar faptul ca toti actionarii companiilor preluate sunt si acum implicati in business, reprezinta o confirmare a faptului ca suntem un partener de incredere si vizam o relatie pe termen lung. Invitam medicii si fondatorii care iau in calcul sa vanda un pachet de actiuni din companiile pe care le detin in domeniul medical sa ni se alature si sa isi continuie activitatea in parteneriat cu noi", a mai spus Mihai Marcu.

Aditional proiectelor de achizitie, MedLife va continua sa isi extinda operatiunile si prin proiecte de tip green field. Astfel, compania intentioneaza sa isi extinda reteaua de hyperclinici cu 2 unitati noi, dar si reteaua de spitale cu o noua unitate de mari dimensiuni, toate fiind planificate pentru orase din tara cu peste 200.000 de locuitori.

De asemenea, MedLife va continua sa investeasca in retehnologizarea unitatilor existente. In acest moment compania are in derulare achizitionarea a doua noi echipamente de RMN, un computer tomograf de 128 slice-uri si a cel putin 15 ecografe mono si pluridisciplinare de ultima generatie, valoarea totala a investitiei depasind 5 milioane de euro.

Datorita investitiilor constante in echipamente de ultima generatie, dar si a numarului impresionant de aparate aflate in dotare, MedLife a devenit probabil cel mai mare operator inclusiv pe segmentul de imagistica medicala din Romania.

"2016 a inceput cu rezultate peste asteptari, am inregistrat o crestere de peste 20% in primele doua luni fata de aceeasi perioada a anului trecut in conditiile in care contractele cu CNAS au scazut cu 15% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Aceasta evolutie vine sa confirme inca o data faptul ca strategia de business pe care o urmam este in directia buna si ca exista in continuare premize mari de crestere", a mai spus Mihai Marcu.