Shopping-tour-ul chinezilor in Europa pare fara sfarsit. Saptamana trecuta relatam despre achizitia companiei germane de robotica Kuka, de catre concernul chinez Midea, pentru 4,5 miliarde de euro. Iata insa ca tranzactiile chinezesti pot sa atinga sume si mai fabuloase. ChemChina, companie de stat a Republicii Populare China, a primit unda verde de la americani in achizitionarea concernului agrar elvetian Syngenta. Potrivit comunicatului comun dat de cele doua companii implicate, Comitetul pentru Investitii Straine (CFIUS) institutie de reglementare anti-monopol din SUA, a agreat deal-ul in valoare de 43 de miliarde de dolari, noteaza Handelsblatt.de.

Potrivit Syngenta, tranzactia urmeaza a fi perfectata pana la finele acestui an. Desi ea trebuie agreata de autoritati de reglementare anti-cartel din diferite tari, acordul americanilor este extrem de important si da un semnal. Anterior, in SUA au fost exprimate rezerve la fuziune. In urma acesteia, ChemChina devine nu doar unul dintre cei mai mari producatori mondiali de erbicide, ci si un producator de varf de seminte, totodata dobandind acces la tehnologii pentru care ar fi avut nevoie de ani buni, ca sa le dezvolte pe cont propriu.

In 2015, Syngenta primise o oferta de cumparare de la concurentul sau din SUA, Monsanto, care la randul sau e curtat de concernul german Bayer. Oferta de cumparare a Bayer AG vine dupa mai lungi negocieri, insa pare a fi pe placul companiei americane. Nu neaparat si pe placul autoritatilor anti-monopol din SUA si UE. Potrivit unor evaluari ale bancii Morgan Stanley din Dow Jones, prin fuziunea Bayer-Monsanto s-ar controla 28% din piata pesticidelor din lume si 36% din piata de seminte de porumb a SUA.

Despre acest demers am relatat in detaliu in articolul din luna mai 2016, "Bayer vrea sa cumpere Monsanto cu 55 miliarde de euro. O propunere imorala?". Concernul cu sediu in Leverkusen vrea sa puna pe masa 64 miliarde de dolari, inclusiv plata datoriilor pe care le are rivala Monsanto. La finele anului trecut a fost pecetluita si fuziunea companiilor americane Dow Chemical si DuPont, creindu-se un gigant al industriei chimice. Intreaga bransa pare a fi in miscare, tendinta fiind de creare a unor conglomerate economice din ce in ce mai mari.

Revenind la fuziunea ChemChina-Syngenta. La anuntul "liberului" de la americani, pe bursa se astepta cresterea cursului actiunii Syngenta, care s-a si adeverit, cu un plus de 12% la cei 380 de franci elvetieni pe actiune inregistrati anterior. ChemChina ofera actionarilor 465 dolari pe actiune, cash, plus cinci CHF dividende speciale, adica aprox. 451 CHF/actiune.

Desi mai sunt autorizatii anti-cartel de luat, ChemChina se arata increzatoare ca preluarea Syngenta va avea loc si declara ca "discutiile sunt, in continuare, constructive". Presedintele ChemChina, Ren Jianxin, a declarat la Basel, in luna februarie: "La varsta de 15 ani am fost trimis la camp. Stiu bine ce au nevoie taranii, cand isi cultiva pamantul". Apoi a adaugat faptul ca preluarea Syngenta, lider de piata in erbicide, ar urma sa ajute China in aprovizionarea cu hrana si sa reduca dependenta acesteia de importuri.

Syngenta AG este o societate agrochimica pe actiuni, cu sediul la Basel, in Elvetia. Ea a fost fondata in noiembrie 2000, are 28.700 de angajati si o cifra de afaceri de 13,4 miliarde dolari in 2015. www.syngenta.com.

China National Chemical Corporation (pe scurt ChemChina) este una dintre cele mai mari companii de stat ale Republicii Populare China. Ea a fost fondata in anul 2004, fiind derivata din National Bluestar Group, si are sediul central la Peking (Beijing). Domeniul sau principal e chimia agrara, fiind insa activa si in chimie speciala, petrochimie si industria cauciucului. Compania are o cifra de afaceri de 32,4 miliarde euro pe an si un numar de 140.000 de angajati.