Vanzarile pentru destinatii din Romania prin agentiile de turism au crescut cu 15% - patronat

de G.S.     HotNews.ro
Duminică, 2 octombrie 2016, 15:27 Economie | Companii

Litoralul romanesc
Foto: Alin C.
Vanzarile pentru destinatii din Romania prin agentiile de turism au crescut in aceasta vara cu 15% fata de vara trecuta, datorita investitiilor realizate in ultimii ani in structurile de cazare, zone de divertisment si relaxare, dar si conjuncturii internationale, care a determinat un numar mai mare de romani sa isi petreaca vacanta in tara lor, a anuntat duminica patronatul Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT), potrivit News.ro.

Delta Dunarii, Mamaia si Baile Felix au fost zonele cele mai cautate de turisti in sezonul 2016, cu un grad de ocupare de aproape 100% pentru mai multe saptamani si pentru un numar de cel putin trei zile de vacanta.

"Delta Dunarii a inregistrat vara aceasta o crestere de 20% a vanzarilor, fata de 2015, fiind revelatia sezonului in preferintele turistilor care au petrecut, in medie, trei zile de vacanta, statiunile balneare de 18%, litoralul de 12%, in timp ce vanzarile pentru statiunile montane s-au situat la acelasi nivel ca anul trecut", a mentionat ANAT.

Intr-un clasament al statiunilor de pe litoral, in functie de vanzarile turoperatorilor, Mamaia se afla pe primul loc, datorita evenimentelor pentru promovarea statiunii, care au atras toate categoriile de turisti, fiind urmata de Venus, care concentreaza cele mai multe hoteluri renovate in ultimii doi ani, de Jupiter si de Eforie Nord.

"Turistii au petrecut, in medie, cinci zile pe litoral, o mare parte dintre ei preferand pachetele all inclusive oferite vara aceasta de un numar de 23 de hoteluri", precizeaza asociatia.

Cererea mai mare a turistilor a crescut si preturile, portrivit datelor ANAT. Astfel, pretul mediu pentru o vacanta pe litoral a fost de 637 de lei/persoana, fata de 563 de lei/persoana, in 2015, insa evolutia poate indica si o majorare a ponderii pachetelor mai scumpe. 

Cele mai solicitate luni pe litoral au fost iulie si august.

Conducerea ANAT precizeaza ca, impreuna cu turoperatorii de vacante interne, cauta solutii pentru a atrage turisti pe litoral, incepand din 2017, si in lunile mai, iunie si septembrie.

"Programul Prima Piscina, pe care ANAT il va propune guvernului urmator, o solutie testata pe litoralul bulgaresc, poate prelungi sezonul. Turistii sunt atrasi de hotelurile care au piscina si care le ofera relaxare si divertisment pe litoral si cand vremea nu este potrivita pentru stat la soare si baie in mare", a declarat presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism, Alin Burcea.

In statiunile balneare, unde in ultimii cinci ani au fost refacute 34 de hoteluri si doua au fost construite, turistii sunt din ce in ce mai atrasi de programele de relaxare, preventie sau tratament diversificate oferite de hotelieri.

Pachetul mediu a fost vara aceasta de 821 de lei/persoana, fata de 667 de lei/persoana, vara trecuta, la un sejur mediu de sapte zile.

Cele mai vandute cinci statiuni balneare de turoperatori sunt: Baile Felix, Calimanesti - Caciulata, Baile Herculane, Sovata si Covasna.

"Turismul balnear se deplaseaza din zona de tratament medical catre cea de preventie si relaxare si nu numai pentru pacientul propriu zis, ci si pentru familia acestuia, care doreste o experienta de leisure in statiunile balneare, oferita din ce in ce mai mult de hoteluri", spune prim-vicepresedinte ANAT,, Adrian Voican.

ANAT este asociatia patronala a agentiilor de turism din Romania, carora le reprezinta interesele.

Asociatia are in jur de 500 de membri, agentii de turism care cumuleaza peste 85% din vanzarile pachetelor de turism si calatorie, estimate la aproape un miliard de euro anual.




Citeste mai multe despre   











[P] JYSK Romania plateste 15 lei / zi pentru tichetele de masa ale angajatilor sai

JYSK Romania, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilier si decoratiuni interioare din Europa, a majorat, incepand cu data de 1 decembrie 2016, valoarea tichetelor de masa acordate angajatilor sai. Astfel, valoarea nominala a unui tichet de masa a ajuns la 15 lei, suma maxima prevazuta de lege.
526 vizualizari
  • +1 (1 vot)    
    Fumigena ANAT (Duminică, 2 octombrie 2016, 17:37)

    Plagarus [utilizator]

    Cand din ce in ce mai multi turisti evita agentiile si isi fac singuri rezervarile ?


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi