Dosarul Romgaz-Interagro, gata in trei luni; Ministerul Economiei s-a constituit parte civila cu 71 milioane euro-surse

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 20 decembrie 2016, 22:46 Economie | Companii

Dosarul "Romgaz-Interagro", in care sunt urmariti penal omul de afaceri Ioan Niculae si fostul ministru al Economiei Adriean Videanu, va fi finalizat peste trei luni, au declarat surse judiciare pentru News.ro, precizand ca Ministerul Economiei s-a constituit parte civila in cauza cu suma de 71 de milioane de euro. Dosarul "Romgaz-Interagro" va fi trimis in judecata de catre procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) in luna martie a anului viitor, au declarat, pentru News.ro.

ro, surse judiciare. Ministerul Economiei s-a constituit parte civila in dosar cu suma de 71 de milioane de euro, au adaugat sursele citate. Patronul Interagro, Ioan Niculae, a fost audiat la DIICOT in 13 octombrie in acest caz. El nu a dorit sa faca niciun fel de declaratii privind refacerea anchetei, dupa infirmarea rechizitoriului prin care omul de afaceri, fostul ministru al Economiei Adriean Videanu si alte persoane din conducerea companiei Interagro urmau sa fie trimisi in judecata.

Adriean Videanu a fost la DIICOT in 5 octombrie, el declarand atunci ca acuzatia pe care i-o aduc procurorii in dosarul "Romgaz-Interagro" este de participatie improprie la complicitate la delapidare. Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, ca procurorii DIICOT reiau actele procedurale in acest dosar si cheama la audieri toate persoanele vizate, pentru a le aduce la cunostinta acuzatiile si probele noi din cauza in care, initial, faptele au vizat interventii la Romgaz pentru ca firma Interagro sa primeasca preferential gaze la preturi mici.

Printre persoanele audiate de procurorii DIICOT sunt Mircea Marin, administrator Interagro, si fostii secretari de stat in Ministerul Economiei Tudor Serban, Dan Victor Alexandru si Viorel Palasca. In luna martie, dosarul "Romgaz-Interagro" era aproape finalizat, dupa mai bine de trei ani de ancheta, de catre procurorii DIICOT, care au chemat atunci persoanele vizate, le-au adus la cunostinta ca au fost puse sub inculare si le-au prezentat materialul de urmarire penala, ultima etapa inaintea trimiterii cauzei in instanta.

Procurorii i-au chemat atunci la DIICOT pe Ioan Niculae, Adriean Videanu si pe presedintele Interagro, Nicoleta Toncea. Patronul Interagro, Ioan Niculae, fusese pus sub inculpare pentru instigare la abuz in serviciu, sustragere de sub sechestru si spalare de bani, Adriean Videanu, ministru al Economiei in perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, pentru constituire a unui grup infractional organizat, abuz in serviciu si complicitate la delapidare, iar Nicoleta Toncea, pentru spalare de bani si sustragere de sub sechestru.

Ioan Niculae este eliberat conditionat din 15 iulie, dupa ce a executat din aprilie 2015 o parte din pedeapsa de doi ani si sase luni de inchisoare primita in dosarul "Mita la PSD". In dosarul "Romgaz-Interagro", procurorii au inceput sa faca cercetari dupa ce au documentat activitatea infractionala si au pus sub urmarire penala, in ianuarie 2012, 40 de persoane, printre care angajati cu functii de conducere din Romgaz, Ministerul Economiei si Agentia Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei, precum si reprezentantii unor firme din Bucuresti, intre care si patronul Interagro, Ioan Niculae.

Acestia au fost acuzati de complot si subminarea economiei nationale, intrucat au pus in pericol sistemul energetic national, producand un prejudiciu de 126 de milioane de dolari SNGN Romgaz SA si bugetului de stat. Dupa un an si opt luni, in septembrie 2013, DIICOT a cerut aviz de la Senat pentru inceperea urmaririi penale a lui Varujan Vosganian, ministru al Economiei in perioada decembrie 2006-decembrie 2008, pentru complot si subminarea economiei nationale.

Tot atunci, DIICOT a cerut aviz si de la presedintele Romaniei, in cazul lui Adriean Videanu, ministru al Economiei in perioada decembrie 2008-septembrie 2010, pentru aceleasi fapte. Anchetatorii aratau ca Videanu si Vosganian, cand au fost ministri ai Economiei, au aprobat, semnat si sustinut in Guvern sase ordine, respectiv trei memorandumuri, pentru a sprijini interesele financiare ale omului de afaceri Ioan Niculae si au utilizat SNGN Romgaz, unitate nationala de interes strategic, in interesul firmei lui Niculae.

Potrivit procurorilor, prin aceste interventii ar fi fost acordate discounturi comerciale substantiale la livrarea de gaze naturale, peste plafoanele practicate de Romgaz, precum si gaze naturale doar din productia interna, fiind astfel produs un prejudiciu de aproximativ 130 de milioane de dolari. Mai mult, Interagro nici nu ar fi putut benedicia de acele discounturi intrucat la acea data avea o datorie de aproximativ 70 la suta din bugetul anual al Romgaz.

Seful statului de la acea vreme, Traian Basescu, a transmis, in 8 septembrie 2013, cererea de urmarire penala a lui Videanu. Senatul a respins, in 7 octombrie 2013, solicitarea privind inceperea urmaririi penale in cazul lui Varujan Vosganian. Videanu a fost pus atunci sub acuzare pentru complot si subminarea economiei nationale. Doi ani mai tarziu, in 2 februarie 2015, DIICOT a cerut din nou presedintelui aviz pentru urmarirea penala a lui Videanu, de aceasta data pentru a-l pune sub acuzare si pentru constituire a unui grup infractional organizat, abuz in serviciu si complicitate la delapidare.

Solicitarea a fost avizata de presedintele Klaus Iohannis, in 4 februarie 2015. Procurorii au mai cerut atunci un nou aviz de la Senat pentru a putea incepe urmarirea penala in cazul lui Varujan Vosganian, pentru aceleasi fapte de care a fost acuzat si Videanu. Senatul a respins si de aceasta data, in 12 februarie 2015, solicitarea DIICOT. Anchetatorii mentionau ca Romgaz a livrat Interagro gaze naturale din productia proprie in valoare de aproximativ 1,5 miliarde de lei (circa 500 de milioane de dolari), din care 270 de milioane de lei (aproximativ 92 de milioane de dolari) au fost doar reducerile comerciale acordate ilegal.













​MASA ROTUNDA Ce fac si ce ar putea sa faca bancile pentru economie si companii? Economistii sefi ai primelor 3 banci comerciale, in dialog cu cititorii  HotNews.ro, luni, de la ora 9:00

Am vazut saptamana trecuta ca Institutul de Statistica a anuntat o crestere economica record - insa analistii si economistii, ne anuntam ca de fapt lucrurile nu sunt chiar atat de roz. Este economia bine finantata in acest moment? Se fac investitii private? Dar publice? Cum pot ajuta bancile mai mult economia, statul si companiile private? La toate aceste intrebari vor raspune Horia Braun, economistul sef al BCR, alaturi de Florian Libocor (economistul sef al BRD-GSG) si de Andrei Radulescu (economist sef al BT) in cadrul mesei rotunde care va avea loc, luni, 20 noiembrie, incepand cu ora 9:00.

1086 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version