Compania Airbus Helicopters, divizia pentru elicoptere a gigantului aeronautic Airbus, a trimis o scrisoare oficiala firmei IAR SA Ghimbav, controlata de statul roman si cu care societatea se afla intr-un parteneriat pentru intretinerea si modernizarea elicopterelor, in care solicita informatii legate de memorandumul semnat intre IAR si compania americana Bell Helicopter, avertizand ca acesta "pune in pericol prezenta Airbus Helicopters in Romania".

Elicopter AirbusFoto: Airbus

Scrisoarea, obtinuta de News.ro, este semnata de Olivier Michalon, Senior Vice President responsabil pentru Europa in cadrul Airbus Helicopters, si a fost transmisa pe 15 decembrie directorului general al IAR SA, Ion Dumitrescu. O copie a documentului a fost transmisa si ministrului Economiei, Costin Borc, care este si vicepremier.

Ministerul Economiei detine 64,89% din actiunile IAR SA.

Scrisoarea a fost transmisa dupa ce, in 14 noiembrie, compania americana Bell Helicopter, controlata de grupul Textron, a anuntat ca a semnat un memorandum de intelegere cu IAR Ghimbav.

Intelegerea prevede ca cele doua parti discuta despre o eventuala colaborare ce ar putea consta in sprijin tehnic, in cazul in care Romania va cumpara elicopterul de atac AH-1Z Viper produs de grupul american, desi o astfel de optiune nu a fost niciodata facuta publica de catre autoritatile romane.

In comunicatul oficial publicat de catre Bell, directorul general al IAR SA este citat cu o declaratie in care sustine entuziast colaborarea cu compania americana.

"Bell Helicopter este un partener global puternic si suntem incantati sa avem aceasta oportunitate. Urmeaza sa exploram diverse modalitati de colaborare pentru una dintre cele mai capabile platforme din lume", a afirmat Ion Dumitrescu, citat in comunicatul Bell Helicopter.

Grupul Airbus a reactionat la anuntul din 14 noiembrie prin discutii cu vicepremierul Costin Borc, cel care are, in mod normal, un cuvant greu de spus ca reprezentant al actionarului majoritar in raport cu IAR. Insa Borc le-a spus reprezentantilor Airbus Helicopters ca statul roman nu a fost implicat in documentul semnat cu Bell.

"In urma corespondentei avute cu privire la aceste aspecte cu vicepremierul Romaniei, domnul Costin Borc, (¬) am stabilit ca autoritatle romane nu au fost implicate nici ca parte semnatara si nici in alt fel in relatiile de afaceri intre IAR si Bell Helicopters, inclusiv negocierile pe care le-ati desfasurat si care au avut ca rezultat semnarea memorandumului mentionat", se arata in scrisoarea obtinuta de News.ro.

Potrivit Airbus Helicopters, vicepremierul Borc le-a solicitat reprezentantilor companiei franceze sa se adreseze direct directorului general al IAR.

Reprezentantii Airbus il avertizeaza pe directorul IAR ca Bell este un competitor direct al Airbus Helicopters.

"Cum ne-am exprimat deja ingrijorarile catre Guvernul Romaniei, o astfel de colaborare intre IAR si concurentul nostru direct Bell Helicopter ne ridica o ingrijorare legitima legata de colaborarea noastra extinsa in cadrul companiei mixte, care a avut ca rezultat crearea Airbus Helicopters Romania SA", precizeaza Airbus Helicopters, in scrisoarea mentionata.

Airbus Helicopters Romania SA este o companie mixta creata in 2002, la Ghimbav, intre Eurocopter, vechea denumire a Airbus Helicopters, si IAR SA si care realizeaza servicii de mentenanta, modernizare si reparatii pentru elicopterele produse de grupul Airbus, precum si de vanzare a elicopterelor noi.

Separat de compania mixta, Airbus Helicopters a construit o uzina noua la Ghimbav, inaugurata in septembrie 2016 in prezenta presedintelui Frantei, Francois Hollande, si care urmeaza sa produca modelul de elicopter H215.

Francezii de la Airbus Helicopters vor sa stie daca memorandumul semnat intre IAR si Bell este compatibil cu continuarea colaborarii dintre IAR si Airbus.

"Suntem interesati sa cunoastem detalii ale colaborarii dintre IAR si Bell Helicopter pentru a determina compatibilitatea termenilor acestei colaborari cu termenii colaborarii din cadrul companiei mixte, asa cum au fost agreati de comun accord in cadrul Acordului Actionarilor semnat in 23 iulie 2001 intre Airbus Helicopters (anterior denumita Eurocopter SAS) si IAR, cu amendamentele ulterioare", arata scrisoarea trimisa de Airbus Helicopters.

Acordul Actionarilor prevede ca, in cazul in care societatea IAR este cumparata sau controlata de un concurent al oricarei companii din grupul EADS, compania mixta urmeaza sa intre in posesia Airbus, daca grupul isi exprima unilateral o astfel de intentie.

Mai exact, Airbus Helicopters ar avea dreptul de a cumpara partea IAR in compania mixta. Airbus Helicopters avertizeaza ca acordul dintre IAR si Bell pune in pericol intreaga prezenta a Airbus in Romania.

"Va mai solicitam prin aceasta scrisoare sa ne informati in legatura cu orice evolutie viitoare a relatiilor de cooperare dintre IAR si Bell Helicopter, deoarece aceasta poate pune in pericol prezenta Airbus Helicopter in Romania", mai arata scrisoarea.

In acest an, Airbus a avut deja o experienta negativa cu un alt stat din regiune, Polonia, care a inghetat negocierile cu Airbus Helicopters cu privire la achizitia a 50 de elicoptere H-225M Caracal, dupa schimbarea guvernului.