Ministerul Turismului spune ca a facut la inceputul acestei luni controale la sediul agentiei Funtrip World si s-a constatat ca firma nu mai functioneaza si, conform procedurii, se apropie termenul la care licenta de functionare se retrage din oficiu. Reamintim ca Funtrip World este o agentie care vindea excursii in tari exotice si care a pacalit cateva zeci de romani care, nu doar ca nu vor mai pleca in excursii, ci s-ar putea sa nu-si recupereze nici banii.

PalmieriFoto: Hotnews

Ministerul Turismului spune, intr-un raspuns pentru HotNews.ro ca agentia detinea o polita de asigurare de la Omniasig, pentru suma de 50.000 dolari, valabila pana la 2 martie 2017.

Iata raspunsul ministerului la intrebarile trimise de HotNews.ro

In urma sesizarilor primite la Ministerul Turismului, reprezentantii Directiei Generale Autorizare si Control Turism au efectuat in data de 01.02.2017 un control la sediul Agentiei de turism Funtrip.World, in strada Maiorului, nr.16, sector 2, Bucuresti.

La controlul efectuat, s-a constatat ca agentia de turism nu mai functioneaza la sediul pentru care s-a emis licenta de turism, drept urmare a fost intocmita Nota de constatare nr.1565/01.02.2017.

Mentionam ca agentia de turism Funtrip.World detine polita de asigurare Nr. 43786/02.03.2016 privind rambursarea cheltuielilor de repatriere si/sau a sumelor achitate de catre turist, in cazul insolvabilitatii sau falimentului agentiei de turism, emisa de catre Omniasig S.A. pentru suma de 50.000 USD, valabila pana la 02.03.2017, conform datelor detinute in acest moment de catre Minister.

In conformitate cu art.45 din O.P.A.N.T. 65/2013 si ca urmare a faptului ca operatorul economic in cauza nu a solicitat incetarea definitiva a activitatii la sediul respectiv, a fost transmisa catre S.C. Funtrip S.R.L. o Notificare prin care acesta a fost invitat la sediul M.T. in vederea prezentarii documentelor agentiei de turism. In cazul neprezentarii, dupa 15 zile de la data primirii notificarii prin scrisoare recomandata, licenta de turism se retrage din oficiu. Notificarea a fost transmisa catre S.C. Funtrip S.R.L in data de 03.02.2017 Mentionam de asemenea ca termenul de 15 zile amintit curge de la data de livrare a postei (ex: livrat, destinatar negasit la adresa, refuz primire, etc.).

Pana in prezent au fost primite la Ministerul Turismului un numar de 11 sesizari din partea turistilor cu privire la neprestarea serviciilor turistice de catre agentie.

Deoarece nu s-a reusit contactarea reprezentantilor agentiei, nu se cunoaste in acest moment numarul total al turistilor care au de recuperat sume platite pentru excursiile ce nu au mai avut loc, si nici totalul prejudiciului.

Ulterior retragerii licentei de turism, toate sesizarile primite vor fi transmise de catre Ministerul Turismului spre Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) pentru cercetare in vederea identificarii elementelor constitutive ale faptei de inselaciune, dupa caz, conform competentelor legale.

Despre scandalul Funtrip World

Funtrip este o agentie de turism care avea in oferta excursii de peste 1000 de euro catre destinatii precum Malaezia, Cambodgia sau Tibet , dar si-a anuntat clientii ca va intra in insolventa si, prin urmare, zeci de romani nu doar ca nu au mai plecat in calatorie, ci ar putea sa nu-si mai vada nici banii. Cele mai scumpe excursii costau 1700 de euro.

Pe 9 februarie agentia anunta ca se afla in procedura de insolventa, dar promitea ca oamenii vor fi despagubiti de asigurator. Fondatorii nu sunt de gasit si cei pagubiti sunt extrem de furiosi, mai ales ca este vorba de sume mari. Este greu de estimat numarul celor care au fost pacaliti, insa in 3 februarie au fost aproximativ 50 si exista rezervari chiar si pentru vara si toamna, astfel ca se poate estima ca numarul celor pagubiti va fi de cel putin 150-200 si ca prejudiciul total va fi de peste 150.000 euro.

Pe Facebook si pe forumuri parerile sunt impartite in randul celor care au folosit serviciile agentiei: unii spun ca totul a fost ok, iar altii spun ca au fost probleme cu hotelurile si cu ghizii. Sunt si semnale ca Funtrip vindea excursii chiar si la final de ianuarie cand scandalul izbucnise si cand angajatii agentiei nu mai raspundeau la telefoanele celor care sunau panicati pentru ca nu stiau daca mai pleaca in excursie.