Cererea mare pentru masini low-cost in statele in curs de dezvoltare a ajutat Renault sa atinga din nou o crestere a vanzarilor in 2007, scrie Financial Times. Au existat insa in continuare probleme pe principalele piete vest-europene ale producatorului auto francez, unde vanzarile au continuat sa scada.

"Rezultatele vanzarilor din 2007 sunt in conformitate cu previziunile noastre; acestea au scazut in primul semestru al anului si au revenit la crestere in cel de-al doilea, evolutia fiind determinata de aparitia unor noi produse precum Twingo sau Laguna", a declarat pentru FT Patrick Blain, vicepresedinte executiv de vanzari si marketing.

Vanzarile totale ale grupului Renault au crescut in 2007 cu 2,2%, pana la 2,49 milioane de unitati. Totusi, pe piata europeana occidentala, unde sunt vandute 65% dintre produsele sale, vanzarile au scazut cu 4%. Aceasta scadere este totusi o imbunatatire fata de 2006, cand vanzarile pe aceasta piata au scazut cu 8,7%.

Loganul, masina low-cost a firmei Renault, care se comercializeaza la un pret situat intre 5 800 - 7 600 de euro (8 566 - 11 225 de dolari), a fost cel mai popular model al companiei, inregistrand 360 000 de unitati vandute. Aproximativ 15% dintre vehiculele vandute de grupul Renault sunt Loganuri, disponibile in variantele Logan, Logan MCV si Logan VAN si - incepand de anul acesta - Logan Pick-Up.

In America Latina, Asia si Rusia, Loganul este vandut sub marca Renault. in Europa si Africa de Nord insa, Loganul este vandut sub marca Dacia, numele fostului producator national de masini din Romania din timpul erei sovietice, pe care Renault l-a achizitionat in 1999.

Regiunea cu cea mai rapida crestere a grupului Renault a fost Europa de Est, vanzarile din Rusia, Romania si Ucraina crescand cu mai mult de o treime. Rusia, Romania si Coreea de Sud - unde Renault a preluat operatiunile de productie auto ale companiei Samsung - sunt singurele state din afara Europei Occidentale unde Renault vinde peste 100 000 de vehicule anual.

Grupul a stabilit tinte ambitioase pentru noul an: sa-si mareasca de peste patru ori rata de crestere a vanzarilor globale si sa readuca piata europeana occidentala lenta la stadiul de crestere.

"Preconizam o sporire a vanzarilor in fiecare regiune, cu o crestere globala de peste 10%", a spus domnul Blain.