Bursa de Marfuri anunta ca va da statul in judecata daca nu va fi lasata sa tranzactioneze gaze naturale

de G.S.     HotNews.ro
Duminică, 21 mai 2017, 13:28 Economie | Companii

Bursa Romana de Marfuri (BRM) ameninta ca va actiona statul in judecata la forurile internationale de justitie, daca Parlamentul va aproba modificarile propuse de Comisia pentru industrii si servicii din Camera Deputatilor, privind eliminarea BRM de pe piata platformelor centralizate de gaze naturale din Romania.

Presedintele Bursei Romane de Marfuri (BRM), Septimiu Stoica, a declarat pentru News.ro ca asteapta sa vada ce va decide Parlamentul.

Potrivit propunerilor Comisiei, OPCOM, filiala a Transelectrica, ar ramane singura platforma de tranzactionare.

"Legea este in Parlament deocamdata. Exista deputati care vor cere reintoarcerea legii spre a fi discutata in Comisia pentru industrii si servicii din Camera Deputatilor. Noi am inteles ca au fost iregularitati, ca s-a stipulat faptul ca va exista un singur operator, care a fost si nominalizat (OPCOM, n.r.)", a declarat Stoica pentru News.ro.

El afirma ca nu stie cum a fost convocata sedinta Comisiei si nici daca s-a tinut cont de recomandarile UE.

"Noi am participat la numai doua intalniri. Credem ca exista cai procedurale ca legea sa se reintoarca (la Comisie, n.r.). Dar daca nu se intampla acest lucru, daca Parlamentul isi asuma o asemenea decizie antieconomica si neetica, daca nu ni se face dreptate, ne vom adresa organismelor internationale. Noi am investit timp, bani si experienta si acum vii si il dai altuia (dreptul de tranzactionare gaze, n.r.)?", adauga oficialul BRM.

Stoica subliniaza ca preturile cele mai bune se obtin acolo unde exista concurenta.

"In opinia noastra, este un adevarat scandal. Ni se intampla a doua oara asa ceva, dupa episodul cu energia electrica. Va fi o problema de constitutionalitate si de legalitate", puncteaza presedintele BRM.

Deputatii PSD si ALDE din Comisia pentru Industrii din Camera Deputatilor, condusa de deputatul PSD Iulian Iancu, au aprobat marti mai multe amendamente la OUG 64/2016privind piata gazelor naturale. Unul dintre acestea prevede ca va fi acordata o singura licenta de bursa a gazelor, si anume doar pentru OPCOM. In acest moment, detin licente pentru tranzactiile angro si OPCOM, si BRM.

Comisia Europeana considera ca tranzactionarea 100% a gazelor prin intermediul unei singure platforme, respectic OPCOM, nu este recomandata, se arata intr-o scrisoare a DG Energy transmisa pe 16 mai presedintelui Comisiei pentru Industrii din Camera Deputatilor, Iulian Iancu, au declarat pentru HotNews.ro surse din sectorul energetic. 

Presedintele Consiliului Concurentei Bogdan Chiritoiu nu este de acord cu eliminarea Bursei Romane de Marfuri(BRM) de pe piata platformelor centralizate de gaze naturale din Romania si sustine ca ar trebui mentinute ambele platforme de tranzactionare, OPCOM si BRM


Citeste mai multe despre   












Articol sustinut de BRD Groupe Société Générale

Atelier de idei. Cum te ajuta tehnologia sa-ti faci mai mult timp pentru tine si planurile tale

Munca multa, stres, ore peste program, termene limita, sedinte lungi. Uneori, asa arata ziua de lucru a multora dintre noi. Din acest motiv e foarte important sa investesti in lucruri care te pot ajuta sa iti folosesti mai bine timpul petrecut la birou. Sa lucrezi mai bine, mai usor si mai repede poate insemna mai mult timp pentru tine si pentru cei dragi. Iti propunem, asadar, cinci directii care te pot ajuta pe plan profesional si personal.

630 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version