Firmele care au ca domeniu principal de activitate transporturile rutiere de marfuri au generat in 2015 o cifra de afaceri totala de 34,28 miliarde de lei, in crestere cu 13% comparativ cu anul anterior, releva un studiu Coface, in care au fost cuprinse 31.363 de companii din transporturi care au depus declaratii financiare in 2015.

Astfel, analizand situatiile financiare publicate de Ministerul Finantelor Publice, Coface remarca faptul ca mare parte din avansul veniturilor este generat de companiile deja existente pe piata, in ciuda faptului ca 38% din firmele din sector au raportat venituri in scadere in 2015, potrivit Agerpres.