Directorului general interimar Tarom, Florin Susanu, i-a fost prelungit mandatul cu o luna. Acesta si-ar fi delegat atributiile

de Ionut Baias     HotNews.ro
Joi, 21 septembrie 2017, 22:42 Economie | Companii

Consiliul de Administraţie al transportatorului aerian de stat Tarom i-a prelungit mandatul cu o lună directorului general interimar, pilotul Florin Susanu, au declarat joi pentru News.ro reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor. Surse oficiale au declarat însă că Susanu şi-a delegat atribuţiile lui Alexandru Frunză, directorul financiar al societăţii, în vârstă de 31 de ani.

Florin Susanu este un manager cu vechime în cadrul Tarom. În martie 2016, după demiterea fostului director general, Christian Heinzmann, Susanu a fost numit în funcţia de director general adjunct interimar.

Susanu a fost mult timp director de operaţiuni de zbor şi pilot instructor.

Susanu a fost numit interimar după demisia fostului director, Eugen Davidoiu.

Susanu este al treilea director general al Tarom în acest an, după Dan Iulius Plaveti şi Eugen Davidoiu.

Demisia lui Davidoiu a venit după ce premierul Mihai Tudose a decis efectuarea unui control de către Corpul de Control al primului-ministru la Tarom şi la Compania Naţională de Investiţii.

Premierul Mihai Tudose i-a reproşat luna trecută ministrului Transporturilor, la începutul unei şedinţe a Executivului, lipsa de perfomanţă a companiei aeriene Tarom, care a încheiat primele şase luni ale acestui an cu pierderi de peste 100 de milioane de lei, şi, de aseamenea, că reprezentanţii ministerului nu merg să monitorizeze şantierele unde sunt în desfăşurare lucrări de infrastructură.

„Avem şi cifre proaste. Domnule ministru Cuc, acum trei săptămâni v-am întrebat de ce i-aţi prelungit mandatul cu patru luni celui de la Tarom (Eugen Davidoiu – n.r.) şi mi-aţi spus că vă asumaţi, că aveţi încredere în el şi că ştie ce are de făcut. Aşa este?”, l-a întrebat premierul pe ministrul Transporturilor.

„Da domnule prim-ministru, aşa este”, i-a răspuns Cuc.

"Păi, eu să înţeleg că aveţi încredere în el şi împreună formaţi o echipă cu care vă asumaţi ce e acolo? 104 milioane pierdere pe 6 luni! CFR Marfă – pierdere, CFR Călători – pierdere. Înţeleg că e o echipă foarte bună, dar nu mergeţi în direcţia care trebuie”, i-a reporoşat Tudose, în august.

Tarom estimează că va înregistra în acest an pierderi în valoare de 41,2 milioane lei, în scădere cu 12,3% faţă de nivelul de anul trecut, la venituri totale de 1,32 miliarde lei, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli.

Bugetul companiei arată că 2017 ar urma să fie al zecelea an de pierderi pentru Tarom, având în vedere că societatea nu a mai înregistrat profit din 2007.

Tarom este al treilea transportator aerian de pasageri din România, din punct de vedere al numărului de pasageri transportaţi în 2016, după Wizz Air şi Blue Air.














​MASA ROTUNDA Ce fac si ce ar putea sa faca bancile pentru economie si companii? Economistii sefi ai primelor 3 banci comerciale, in dialog cu cititorii  HotNews.ro, luni, de la ora 9:00

Am vazut saptamana trecuta ca Institutul de Statistica a anuntat o crestere economica record - insa analistii si economistii, ne anuntam ca de fapt lucrurile nu sunt chiar atat de roz. Este economia bine finantata in acest moment? Se fac investitii private? Dar publice? Cum pot ajuta bancile mai mult economia, statul si companiile private? La toate aceste intrebari vor raspune Horia Braun, economistul sef al BCR, alaturi de Florian Libocor (economistul sef al BRD-GSG) si de Andrei Radulescu (economist sef al BT) in cadrul mesei rotunde care va avea loc, luni, 20 noiembrie, incepand cu ora 9:00.

412 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică